LOADING

Type to search

Editoriale

În iadul lor găsim raiul nostru

Share

O scurtă meditaţie pe marginea Cuvântului de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur în sfânta şi luminata zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur este, probabil, una dintre cele mai vibrante chemări la praznicul Învierii. Şi este, totodată, şi un ghid de înţelegere a neasemuitului Praznic. Ce ne spune, în esenţă, Sfântul Ioan Gură de Aur? Să ne bucurăm. Dar cum? Cu inima plină, fără stres, fără rest, fără îndoială. Şi mai cum? Cu toţii, laolaltă: şi cei care ne‑am străduit să ţinem rânduiala postului, şi cei care l‑am ignorat – total sau parţial. Şi cei care am nădăjduit în iertare, şi cei care ne‑am îndoit, fie şi pentru o secundă. Şi cei care ne cunoaştem limitele omeneşti – în care‑L mai aşezăm, câteodată, şi pe Domnul! – şi cei care nici măcar nu ni le cunoaştem. Pe scurt, cu toţii suntem aşteptaţi şi primiţi, cu o singură condiţie: să venim, să facem pasul, să înaintăm cu încredere spre taina desluşită a mormântului gol.

Aparent, această chemare pare neverosimilă, sau poate hazardată. Cu adică, sunt aşteptaţi chiar toţi? Şi cei care au întârziat, şi cei care nu s‑au nevoit, şi cei au bălmăjit‑o cu înfrânarea? Atunci, care mai e diferenţa dintre rigoare şi relativism? Diferenţa se arată a fi una subtilă – auziţi cum zice Sfântul Ioan Hrisostom: “De‑a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie”… Poate că aici s‑ar găsi cheia tâlcuirii: în faptul că cei întârziaţi sunt “doar” miluiţi (ceea ce este, oricum, enorm!), iar primii – adică cei harnici – sunt mângâiaţi. Or, ce poate fi mai plăcut decât mângâierea Domnului?! Că El e milostiv, asta ştim şi s‑a văzut. De mângâierea Lui însă, puţini au parte. Să te mângâie Domnul – iată preţul suprem, trofeul absolut pentru care merită să faci orice efort. Cunoaşteţi bucurie mai mare decât să te mângâie mama sau tata, copil fiind? Există duioşie mai profundă decât mângâierea sinceră a soţului sau a soţiei? Ar putea exista un sprijin mai puternic decât mângâierea prietenului adevărat? Cu siguranţă, nu. Mângâierea cuprinde în ea şi compasiune, şi solidaritate, şi dragoste, şi ataşament, şi uitare, şi duioşie. Are tot.

Bucuria Paştilor umple întreaga făptură, văzută şi nevăzută. Într‑o singură latură e tristeţe. “Prădat‑a iadul, Cel ce s‑a pogorat în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul s‑a amărât întâmpinându‑Te pe Tine jos: amărâtu‑s‑a că s‑a stricat.” Cu alte cuvinte, Hristos încurcă definitiv socotelile iadului şi gestionarilor săi. “Există scăpare”, asta vrea să ne spună Înviatul! Şi atunci iadul s‑a cutremurat, s‑a întristat.

Acum, în aceste momente pascale, îi vedem şi pe unii semeni de‑ai noştri că sunt trişti. Trişti că nu pot participa, alături de ceilalţi, la bucuria fără seamăn a Învierii. Trişti că scepticismul din fiinţa lor nu‑i lasă să creadă, adică să se bucure cu ceilalţi. Trişti că ceva le scapă din sensul vieţii, trişti că parcursul lor se opreşte în spaimă şi vid, în “nefiinţă”, neconţinând vreun mugur de speranţă… Unii dintre noi deja trăiesc iadul – cel al deznădejdii. La ei trebuie să fim atenţi noi, cei sătui de ospăţul credinţei, să‑i miluim măcar cu firimiturile dragostei şi atenţiei noastre. Cu atât mai mult în aceste zile, în care nimeni nu trebuie să fie singur. Chiar dacă Învierea Domnului a fost în sigurătate deplină, în tăcere înfiorată şi în taină absolută, noi am aflat deja mai multe despre acest act al voinţei dumnezeieşti, care se va răsfrânge – cândva – şi în parcursul nostru. Ştiind aceste lucruri, ştim şi că trebuie să fim alături de cei întristaţi, de cei loviţi de viaţă, de cei singuri. Căci numai aşa, păşind în iadul lor, intrăm în raiul nostru. Cel promis. Prin Înviere.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Răzvan Bucuroiu

1 Comment

  1. Ioan 11 martie 2018

    ADEVĂRAT, A ÎNVIAT ! Le spun unora care în Săptămâna Luminată îngenunchiază în Biserică, să se bucure, căci numai diavolul și slujitorii lui se tânguiesc în aceste zile de „amnistie”, că li s-a golit iadul. Cred că această habotnicie o au cel puțin din ignoranță, amăgindu-se că așa vor fi mai vrednici în fața Domnului.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *