LOADING

Type to search

Editoriale

Mucenicii

Share
40 de mucenici

În apele îngheţate ale unui lac din Sevasta Armeniei se nevoiau muceniceşte patruzeci de bărbaţi, foşti soldaţi în armata crudului împărat Licinius unul dintre cei mai mari prigonitori ai creştinilor. După ce au fost supuşi la grele chinuri pe care aceştia le-au primit cu bucurie, văzând că nu vor să-şi lepede credinţa în Hristos guvernatorul oraşului a poruncit să fie mânaţi ca nişte vite în lac şi să moară acolo de frig. Tradiţia ne spune ca acei mărturisitori stând în apă, goi aşa cum au fost aruncaţi, cântând Îl slăveau pe Hristos şi se îmbrăţişau ca să se încălzească. Mila Domnului şi dragostea frăţească pe care o aveau unul faţă de altul a făcut ca apele lacului să se încălzească şi numai unul din ceata lor să se îndoiască şi să iasă afară. Cei patruzeci de mucenici au rămas în conştiinţa popoarelor ca modele de jertfelnicie şi tărie în credinţă fiind încununaţi încă din timpul vieţii. Dumnezeu le-a trimis cununi din cer pentru ca văzând ceilalţi sa vină la cunoştinţa adevărului şi să se mântuiască. Mulţi vor fi privit de pe mal înfiorându-se ori distrându-se pe seama celor care cântând răbdau frigul nopţii dezbrăcaţi de haine şi de onoruri. Multe mame îşi vor fi plâns feciorii, multe surori îşi vor fi strigat fraţii rugându-i să se întoarcă la familiile lor. Dar aceştia s-au făcut privelişte lumii şi îngerilor răbdând până la moarte cu nădejdea că jertfa lor nu va fi zadarnică.

Pentru mulţi creştini sărbătoarea celor patruzeci de mucenici înseamnă pioasă amintire pentru alţii însă nu-i decât prilej de petrecere şi voie bună. Bărbaţii ştiu că în această zi trebuie să bea patruzeci de pahare cu vin pentru că este ziua lor. Doar pentru a dărui posterităţii o zi a bărbaţilor au suferit moarte mucenicească acei martiri, nu? Şi pentru ca jertfa lor să se înece într-un pahar de băutură. Câţi dintre “mucenicii”de azi şi-ar mai da viaţa pentru credinţă,pentru ţară sau pentru familie.

Tradiții în ziua pomenirii mucenicilor

Există in tradiţia populară obiceiul ca în ziua pomenirii mucenicilor din Sevasta femeile să împartă nişte colăcei numiţi mucenici. Făcuţi din aluat, având forme şi mărimi diferite după zona geografică în care vieţuieşte gospodina ,aceste ofrande ale simbolisticii populare au, se pare o viaţă a lor. Prin părţile Dobrogei mucenicii au figuri umane şi numai braţe. După ce au fost scoşi din cuptor se ung cu miere din belşug apoi se acoperă cu nucă măcinată. Sunt înduioşători la vedere dar foarte apetizanţi. Femeile coc uneori mai mult de patruzeci, dar niciodată mai puţini.

Pe lângă mucenici cărora li se acordă o atenţie şi o preţuire aparte în această zi se mai fac nişte “broaşte”din aluat pripit, coapte în gura sobei şi unse cu ulei, zahăr şi usturoi numite pampuşti adică proastele. Există credinţa veche, de-o vârstă cu strămoaşa Eva, că multe din nereuşitele bărbatului i se datorează femeii. Probabil că tot o nefericită l-ar fi împiedicat pe al patruzecilea sa-şi ducă până la capăt mărturisirea astfel încât poporul a sancţionat-o atribuindu-i un rol satiric-preventiv şi un gust pe măsură: dulceag-usturoiat. Pampuşrele se mănâncă în familie, niciodată nu se dau de pomană. Fiecare se ruşinează fie de mirosul usturoiului, fie de semnificaţia lor.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *