LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sinaxar în Duminica Cincizecimii – a VIII-a după Paști

Share

Aceasta am luat`o din cărţile evreieşti; că precum ei prăznuiesc plinirea a cincizeci de zile care erau la dânşii, cinstind numărul al şaptelea şi pentru că cincizeci de zile după Paşti trecând, au luat Legea; aşa şi noi la cincizeci de zile după Paşti prăznuim şi luăm Duhul cel cu totul Sfânt, carele dă Legea şi ne îndreptează spre tot adevărul.

Să se ştie că, la evrei erau trei praznice mai mari: Paștele, Praznicul a cincizeci de zile şi Facerea corturilor.

Paştele se făcea întru pomenirea trecerii prin Marea Roşie (Pasha înseamnă trecere). Şi arată acel praznic, trecerea noastră din păcatul cel întunecat şi întoarcerea iarăşi la rai; iar praznicul acesta de astăzi după ce se plineau cincizeci de zile, îl prăznuia spre aducerea aminte de pătimirea lor cea rea din pustie şi cum că prin multe scârbe au intrat în pământul făgăduinţei; că ei atunci şi din roada grâului şi a vinului s`au îndulcit. Şi închipuia praznicul acesta nenorocirea noastră cea de necredinţă şi intrarea în Biserică. Pentru că atunci şi noi ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Stăpânului.

Mai zic unii că se prăznuia la evrei acest praznic al cincizecimii şi pentru cinstirea a cincizeci de zile în care, postind, Moise a luat Legea cea scrisă de Dumnezeu.

Alţii socot că s`au aşezat pentru cinstea numărului al şaptelea, precum s`a zis; că acel număr de şapte ori câte şapte numărându`se, face patruzeci şi nouă şi cu însuşi praznicul, face cincizeci. Însă cinstea numărului al şaptelea la evrei nu este numai în zile, ci şi în ani, din care ani fac ei Juvileonul lor ce se tâlcuieşte lăsare.

Al treilea praznic este facerea corturilor pe care îl prăznuiesc ei după adunarea rodurilor care vine cam la cinci luni după praznicul Paştilor. Şi se prăznuia acesta întru pomenirea zilei în care Moise a înfipt cortul cel văzut în muntele Sinai în nor, care l`a făcut prin marele meşter Veseleil. Însă corturi făcând şi cei ce locuiau pe la sate, prăznuiau acest praznic dând mulţumită lui Dumnezeu, după ce adunau roadele ostenelilor lor. Aceasta închipuia învierea noastră din morţi, când după ce se vor strica corturile trupurilor noastre şi după ce iarăşi se vor ridica, vom lua roadele ostenelilor noastre şi vom prăznui în corturile cele veşnice.

Iar se cuvine a şti, că întru această zi, când s`au plinit cincizeci de zile de la Înviere, Duhul Sfânt a venit peste ucenici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *