LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Concert de Muzică Bizantină “Hymns of Holy Week” «Imnuri din Săptămâna Patimilor»

Share

Duminică, 14 Aprilie 2019, Parohia Sf. Gheorghe Londra a găzduit un eveniment unic: concertul de muzică bizantină intitulat “Hymns of Holy Week” (Imnuri din SăptămânaPatimilor).

Formatul concertului a fost unul inedit pentru tradiția românească, cântările bisericești fiind însoțite de acompaniament instrumental. Astfel, maestrul grec Thanassis Vassilopoulos, prin sonoritatea unică oferită de clarinet, a introdus publicul în atmosfera de tânguire și tristețe strălucitoare a Săptămânii Patimilor. Imnele au fost cântate în limba greacă de către apreciatul protopsalt Angelos Achtinoudis, iar talentatul muzician Arsenis Nassis a completat acompaniamentul instrumental la orgă și percuție.  Concertul a fost narat pentru cei 120 de participanți de Ana Achtinoudis.

În locașul de pe malurileTamisei a debutat astfel atmosfera specifică Postului Mare, cel mai bine exprimată prin imnele bisericești a căror frumusețe este greu de descris în cuvinte.

Concertul face parte din seria evenimentelor prin care organizatorii își doresc să promoveze activitatea și proiectele desfășurate de Romanian Orthodox Church & Center, inclusiv a proiectului «FII CTITOR!» inițiat în cadrul parohiei «Sfântul Gheorghe» Londra pentru construcția unei biserici și a unui centru comunitar românesc care să permită dezvoltarea activităților misionare și cultural-educative dedicate membrilor comunității românești din Londra.

 

Pr. Constantin Popescu

Parohia Sf. Gheorghe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *