Îmi aduc aminte cu oarecare strângere de inimă de prima spovedanie a mea la părintele D, cuviosul. După ce m-a primit căci m-am dus în ajunul unei mari sărbători şi m-a întrebat cele de cuviinţă: de unde vin, dacă m-am mai spovedit etc. m-a invitat în chilie şi punându-mi pe cap epitrahilul a început […]
Mai bine să uităm. Mă gândesc că un astfel de sfat duhovnicesc ar fi cheia fericirii contemporane. Adică, eu cel de azi, care trebuie să uit ziua de ieri, de alaltăieri şi dintotdeauna. Vă mărturisesc că mi-a fost o vreme greu să uit ceea ce trăiam ieri. Şi a trăi „din amintiri” e […]
OFERTA SPECIALA: pelerinaj, 6 zile, 499 euro Pelerinajul in Tara Sfanta poate fi visul de o viata al oricarui crestin! Din acest motiv, pentru seniori (si nu numai) am nergociat tarife speciale, care sa faca accesibil un circuit complet al locurilor sfinte din Israel la cel mai mic pret posibil: 499 euro pentru 6 zile! […]
L-am întâlnit pe unul din ei la o ieşire de metrou, îmbrăcat într-un T-shirt curat, pe care scria: „Acest tricou este tot ce am. Am picat bacul.” Avea chipul frumos şi trist al unui înger, nimic din aroganţa celor trecuţi prin discoteci, cu ţigara în colţul gurii, cu cercel în nas şi părul decolorat în […]
Catalin Dumitrean În zorii zilei m-am întâlnit cu Hristos. Eram atât de frământat de neputinţele mele, de păcatele vieţii, de durerile lumii, încât credeam că toamna aceasta vine ca un imens proces de conştiinţă ce-şi caută osândiţii. Şi deodată, ce minune, ce sublim, ce vis real. Domnul stătea în faţa mea. Blând, ruginiu, sfielnic […]
In perioada 17-26 octombrie, Centrul de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel” şi Agenţia „Basilica Travel” organizează o deplasare în Ţara Sfântă, prilej cu care se va putea vizita unele dintre cele mai cunoscute locuri ale creştinismului. Pe lângă obiectivele din Israel, pelerinii vor avea ocazia să meargă şi pe Muntele Sinai. Detalii despre costuri, cazare şi […]
Unul dintre cele mai importante lăcaşuri sfinte ale Transilvaniei, Mănăstirea Prislop are porţile deschise către izvorul său tămăduitor. În apropiere de Haţeg, într-un peisaj mirific, se află Mănăstirea Prislop, despre care mulţi spun cu mâna pe inimă că este un colţ de rai. Măcar o dată în viaţă trebuie să ajungi aici, mai ales dacă […]
Este smerenia mai de preţ decât bucuria, în fizionomia unui suflet, atunci când îi sunt puse în cântar luminile?! Supraomenească smerenie străluceşte pe chipul Sfintei Fecioare Maria şi, numai după o ghemuire adâncă în faţa probelor ei de durere, îndrăznesc să rostesc începutul oricărui acatist: -Bucură-te, Marie, cea plină de dar, Domnul este cu tine! […]
Ziua 1 – luni 19 sept: Nordul Moldovei – Ora 5 – Plecare din Bacau spre Suceava – Ora 10 – Suceava, inchinare la moastele Sf Ioan cel Nou de la Suceava – in manastirea construita in anul 1522, actualmente sediul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor. – Scurta oprire la Manastirea Boian – Icoana Maicii Domnului […]