Sfinții Părinți și marii asceți au sesizat un lucru de netăgăduit: deschizând poarta consumului alimentar, deschidem totodată larg ușa prin care intră multe alte excese și chiar patimi. Toate distructive, toate dăunătoare pe termen lung. Atât nouă, cât și celor din jur. Și la aceștia mă voi opri puțin… Că ne facem rău nouă înșine, […]
Pe valea Trotuşului, pe drumul dintre Adjud şi Oneşti (în judeţul Bacău), răsare în calea călătorului comuna Ştefan cel Mare. De aici, un indicator te îndrumă către Mânăstirea Bogdana, celebra vatră mânăstirească atât de chinuită în trecutul apropiat. Drumul şerpuieşte molcom printre curţi şi gospodării, flancat pe fundal de dealuri molcome, cu poieniţe şi petice […]
Drumul o ia la vale, pripit, după ce a urcat până pe culmile ceţoase ale munţilor. Te afli în pasul Ghimeş, care leagă Ardealul de Moldova, străpungând munţii spre Răsărit, la Moineşti. De îndată ce începi coborârea şi ieşi din ceţuri, pe panglica şoselei te întâmpină o bisericuţă. Este – limpede! – loc de odihnă, […]
A fost o experiență cu gust amar, măcar dintr-un singur motiv: “simfonia“ celor mai importanți actori ai scenei politice, culturale și media interpretată, pe toate vocile și cu toate instrumentele, împotriva creștinilor și a valorilor lor. Printre care, la loc de frunte, desigur, tema în dezbatere publică – Familia. Votul s-a încheiat, însă o concluzie se desprinde cu […]
Malaxorul toacă rapid, cu o viteză nemaivăzută. În maşinăria de zdrobit oameni, instituţii, idealuri, convingeri a intrat acum chiar tot, fără rest. Familia e pusă pe tocător, Biserica sub teasc, ţara terfelită (motivat sau nu), instituţiile dinamitate din toate părţile. Te uiţi în stânga şi-n dreapta şi constaţi că nimic nu a mai rămas în […]
Început de septembrie la Veneția, după trei zile de vis. Pentru ultima seară ies cu familia la cină, căutăm o terasă între nenumăratele piațete ale orașului lagunar. Eram cu Ioana, cu cei doi copii (Toma & Maria) și cu una dintre bunici. Ne așezăm la o terasă, cred că mai erau doar două‑trei mese neocupate. […]
Eram, în vara anului 1988, cu părintele Galeriu şi cu Sorin Dumitrescu într‑un circuit pe la mânăstirile din Moldova. Se circula greu prin România acelor ani. Drumuri prăpădite (nu ca azi!), benzină pe spongi, locuri unde să te opreşti şi să mânânci ceva – ioc, supravegherea evidentă a poliţiei politice care avea şi prin mânăstiri „urechile“ sale… Cu toate greutăţile, am ajuns cu […]
Am luat şi eu, ca tot românul european (adică vârât aproape cu de-a sila în Uniunea bunăstării, de către membrii venerabili ai clubului), calea Chişinăului. Am făcut asta acum, pentru prima oară în viaţă, gândindu-mă că dacă se întorc comuniştii la putere după alegeri, şi dacă iarăşi cade cortina de fier, altă ocazie să văd […]
Despre Mânăstirea Floreşti am scris cu ceva timp în urmă, dar altfel decât în cele ce urmează. Aşezată la 10 km de Cluj (pe drumul spre Oradea), la liziera unei păduri odihnitoare, chinovia pulsează de energie duhovnicească. Maica Stareţă Teodora Câmpan, o ardeleancă sută la sută, sprijinită de părintele duhovnic Visarion Paşca, a reuşit să […]