Caută și vei afla

Digi 24 se grăbește să anunțe că religia va dispărea în 2035, datorită prosperității economice fără precedent. Alți specialiști (britanici, evident) avansează altă dată: 2041. Gândiți-vă la copilașii care cresc cu astfel de minciuni! Li se inoculează din start abjecții și nu li se dă nici o posibilitate să aleagă. Lumea se îndreaptă spre o tot mai mare îndepărtare de adevăr. Pentru că nu îl mai caută, nu este comod, nu e distractiv. Nu mai caută planuri de salvare, ci idei de supraviețuire în celulă. Soluția este revenirea la ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu.

Încă de la cădere, am primit suficiente indicii cum să ne reapropiem de lumina pierdută. Viața în sine este o călătorie inițiatică, o căutare permanentă. Sunt atât de multe lucruri pe care le-am putea afla, dar habar nu avem de ele. Acestea ne-ar putea ajuta, dacă ne-ar păsa câtuși de puțin. Am pierdut părți consistente din tradiția orală, care s-a păstrat milenii și s-a deteriorat de decenii. În familie nu am mai auzit lucrurile care contează cu adevărat, cum se întâmpla cu generații în urmă, ci bancuri cu uzine. Am pierdut comunitatea și suntem fiecare pe cont propriu. Scapă cine poate. Unii mai găsesc câte un om duhovnicesc iscusit, dar aceștia sunt mai degrabă excepții.

Nici nu știm că nu știm ce ar trebui să știm. Este o nebunie. Dacă câte unul reușește să descopere câte o fărâmă de adevăr, îl anihilăm rapid, ne tulbură amăgirea. Nici nu mai e cazul să vorbim despre îndoială, am fi prea generoși, corect este să o numim necredință. Nu neapărat din rea voință, ci din necunoaștere. Noi cinstim Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, cu asta suntem de acord. Dar nu știm ce cinstim. Avem, după secole de așteptare, Sfânta Scriptură tradusă, tipărită și distribuită tuturor, dar nu o citim. Strămoșii noștri dinainte de Coresi ar fi dat orice pentru acest privilegiu.

Dar despre Sfânta Tradiție ce știm? Mai nimic! Maxim două-trei citate copiate în grabă. Ne lipsesc dascălii adevărați, care să ne instruiască. Generația lor a fost distrusă sistematic, ba de calvini, ba de papistași, ba de sovietici. Noi nu suntem urmașii sfinților închisorilor, ci ai gardienilor. De aceea nu știm. Și atunci, căutăm. Dacă nu avem hrană pentru suflet, nu așteptăm să murim de foame, ieșim la vânătoare plângând. Iar Descoperitorul tuturor va avea grijă să nu ne rătăcim în labirint, ci să ne dăruiască înțelepciune, pe măsura pregătirii interioare. Cunoașterea deplină nu este cantitativă, ci calitativă. Efortul nostru nu este un scop în sine, ci un mijloc.

Putem începe schimbându-ne total viața. Postind, rugându-ne, făcând milostenie. Căutând să fim în preajma oamenilor duhovnicești (de la Rarău, Lupșa, Gura Motrului, Nera, Sfântul Sava, Diveevo, Bănceni și multe alte locații). Căutând cărți serioase, nu superficiale. Ascultând muzică luminoasă, nu zgomot. Este o anchetă: căutăm un criminal. Vrem să știm cine ne-a ucis accesul la tradiția orală și în ce consta aceasta. Nu există o singură carte, un singur loc, un singur preot. Mai degrabă, trebuie să formăm un puzzle, pentru a avea o imagine de ansamblu. Oricine poate face asta. Doar că trebuie să aleagă între mântuire și îmbogățire. Nu poate sluji la doi domni. Iar cei mai mulți alegem eronat. De fapt, căutăm fericirea, iar aceasta nu vine niciodată prin îmbogățire. Unii renunță pe parcurs, deoarece piedicile sunt din ce în ce mai mari. Puțini rezistă până la capăt, dar aceia vor primi cununa.

Doar iubirea este inepuizabilă. Numai că iubirea dispare ușor fără rugăciune. Numai că nu putem ajunge la desăvârșire fără iubire. Numai că focul nu coboară peste jertfă fără iubire. Numai că sporul de vedere justă a lucrurilor este adus doar de virtutea iubirii. Numai că adierile senine ale iubirii se mișcă doar acolo unde nu șuieră crivățul patimilor. Numai că armonia poate fi restabilită doar prin iubire. Numai că doar iubirea este antidotul egoismului. Numai că totul este gol, chinuitor și de nesuportat fără iubire. Numai că lucrarea de adunare într-o împărăție a iubirii cere perseverență. Numai că ceea ce nu este asumat, nu este nici vindecat.

Unde nu există diferență (între bine și rău, între iubire și ură), există multă indiferență. Patriarhul Iacov exclama la Betel: Dumnezeu este aici și eu nu am știut! Nici noi nu am știut poate că acel copil înviat de Elisei este același cu tânărul care îi duce mâncare profetului Daniel în groapa cu lei din Babilon: Avacum. Și multe altele am fi putut ști, dacă am fi căutat. Am fi știut cât de periculos este idolul-demon Melquart din Samaria și am fi evitat mulțime de capcane. Am fi știut că Obadia a hrănit în secret peste o sută de drepți și am fi evitat grijile legate de hrană. Am fi știut că pe tânărul înviat al văduvei din Nain îl chema Mihail și nu am fi disperați la fiecare veste funebră. Am fi știut că împăratul Tiberiu s-a vindecat prin atingere de Mahrama Veronicăi și nu am disperați la fiecare răceală mai gravă. Am fi știut că cele cinci cetăți de pe Valea Iordanului (Sodoma, Gomora, Admah, Zeboim și Zoar) au fost nimicite nu doar pentru păcatele trupești, ci și pentru că locuitorii lor ucideau pe oricine făcea milostenie. Am fi știut ce l-a întrebat regina Balkis din Saba pe regele Solomon: Cel care îl are, nu vrea să îl dea. Cel ce îl folosește nu îi pasă de el. Cel ce îl privește plânge. Și am fi intuit răspunsul: Sicriul. Am fi știut că Adam a stat în iad 4612 ani și am fi dorit mai mult raiul.

Dacă am fi căutat, am fi aflat privilegiile apostolilor: martori la minuni dumnezeiești, salvați de la înec, martori ai trecerii prin ușile încuiate, primitori ai Duhului Sfânt. Am fi putut mai mult decât să suferim, să așteptăm și să sperăm. Am fi înțeles de ce în Arca lui Noe animalele nu s-au sfâșiat între ele, de ce giulgiurile Celui înviat au rămas întregi, nu sfâșiate, de ce fructele nu mai sunt nici pe departe după izgonire. Dar încă nu e prea târziu.

Opt sute de români care lucrează în Dubai au căutat o soluție pentru a avea și ei slujbă de Înviere și au găsit. Dacă nu ar fi cerut, nu ar fi primit. Dacă ar fi fost dezinteresați de credință, nici nu știam că există români acolo. Dar ei și-au redescoperit identitatea, s-au spovedit, și-au botezat copiii, și-au sfințit casele, au primit lumina. Au redevenit o comunitate vie, unită în aceeași iubire față de Cel înviat. Un tânăr din Neamț a căutat o joacă la iarbă verde cu un șarpe și s-a ales cu o mușcătură, dar mai ales cu o sperietură zdravănă. Ce e căutat, aceea a găsit. Un alt tânăr a lovit un pitbull și a primit o mușcătură pe cinste din partea câinelui atacat. Alte tinere au consumat droguri pe plajă și au fost arestate. Mai ales că s-au și filmat. Un minor a ajuns în stare gravă la spital, după ce a consumat droguri în dubioasa zonă clujeană Cinema Dacia. Când cauți necazul, îl afli.

Superstițiile neînlăturate duc mai degrabă la kimbanguismul din Congo-ul belgian. Adevărata întrebare: Cum este Dumnezeu? R: continuum fără fisură. Pentru a-L cunoaște, mergem acolo unde este El. Nu putem cunoaște un tren, decât dacă suntem lângă o cale ferată, zice francezul Remi Brague. Ca să Îl vedem, deschidem inima. El ne vrea binele, desigur, numai că noi nu mai știm exact în ce constă binele acesta. E vina noastră, am uitat exact ce nu trebuia să uităm. Deși spunem că El e ascuns, totuși, e deschis credincioșiei noastre. El nu caută nici prosperitatea, nici neprosperitatea noastră, ci – mai degrabă – fericirea noastră, sfințirea noastră. El ne caută, de fapt, iar noi ne lăsăm găsiți. El Se dăruiește ca răsplată celor ce Îl iubesc. Îi răsplătește cu și mai multă iubire. Deci, avem acces la El!

Cel ce nu Îl iubește se prosternează doar înaintea lui însuși. Nu înțelege că adevărul poate fi căutat, găsit, mărturisit. Păstrarea adevărului credinței este cel mai mare dar al generației actuale. Greșea Heidegger când afirma că omul poate găsi libertatea exclusiv prin omenescul lui? Sfinții Părinți ar răspunde că da. Dar ar fi de acord că miza este abandonarea gândirii încâlcite. Misticul Bernard ne-ar aminti că totul începe prin a ne uimi: Legătura care menține unitatea este iubirea. Câtă vreme nu ne mai fascinează nimic, nu avem nici o speranță. Chiril Alexandrinul ar adăuga că – pentru a găsi ceea ce căutăm – mai întâi să părăsim orice ușurătate a minții. Apoi, să lepădăm lenea de a explora: Care clipă prielnică își va răspândi strălucirea mai minunat decât cea de față?

Marius MATEI