LOADING

Type to search

Altfel despre Constantin

Editoriale

Altfel despre Constantin

Share

Păstrăm denumiri păgâne pentru lunile calendaristice. Le-am laicizat, nici măcar nu mai ştim exact cine e Ianus sau Marte. Pentru mai, ne putem gândi la varianta “luna lui Constantin”. Avem o cinstire deosebită pentru Cezarul care “a îndrăznit” să ofere libertate creştinilor prinşi sub dărâmăturile persecuţiilor. Acest Constantin este şi Mare, şi Sfânt, pentru că este înţelept (precum Solomon), este blând (precum David) şi este credincios (precum apostolii). El dă primele legi în spirit creştin: cinstirea duminicii, protejarea familiei, înlăturarea pedepsei prin crucificare. Sinodul niceean convocat în 325 nu condamnă doar erezia, cât mai ales dezbinarea. Constantin părăseşte confortul Britanniei, pentru a pune capăt abuzurilor lui Maxenţiu.

În mare parte, Europa este încreştinată. Dar nu în aceeaşi proporţie este şi convertită. O istorie tulbure a prejudiciat imaginea Bisericii lui Hristos. Încă există focare de rezistenţă neo-vikingă. Devenim creştini doar părăsind păgânismul. Ne unim cu Hristos abia după ce ne lepădăm de Satana. Fiecare creştin este un ostaş al Împăratului veacurilor, un împreună-pătimitor cu Hristos, înarmat cu platoşa credinţei, cu pavăza harului şi cu suliţa Crucii. Fiecare botezat devine un slujitor al lui Hristos, liber să se desăvârşească prin iubire. Vitejia credinţei întăreşte dorul după Dumnezeu, leapădă orice manifestare a fricii şi arvuneşte dragostea. Constantin este un viteaz soldat al lui Hristos. Este David cel Nou, care învinge pe Goliat şi pune duşmanul pe fugă.

Nimeni nu îl şantajează pe Constantin să favorizeze creştinismul

Nu este constrâns, ci este convins de realitatea singurei credinţe autentice. Este profund marcat de felul în care moare Hristos (părăsit de apostoli, colaboratorii devotaţi, renegat de popor, trădat de prieteni, dezonorat, ridiculizat, abandonat, fără să impute nimănui nimic, fără să dea înapoi şi fără să dispreţuiască). Cezarul singur exclamă: “Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu este Acesta!”. Nu foloseşte Biserica din considerente politice, cum speculează unii, ci se regăseşte ca făcând parte din ceata învingătorilor. El vede în perspectiva învierii. Este sfânt şi are vocaţie de sfânt.

Conducătorul Romei ştie cât de înfometat este poporul, dar este conştient că numai din Potir poporul poate afla cât de sete îi este lui Dumnezeu de el. În spirit evanghelic, Constantin nu realizează nimic fără Hristos. O mică eroare: a aşteptat neprihănirea de la oportuniştii botezaţi doar ca să se căpătuiască. Păgânismul Romei devenise o cheie care nu mai deschidea nici o uşă. Criza morală trebuia rezolvată ferm, prin încurajarea mărturisirii Adevărului: “All you need is love, not cash”.

Un bun strateg vede în Biserică corabia mântuirii, nu o arcă scufundată

Încă din perioada copilăriei de la Niş (Moesia, azi în Serbia), Gaius Flavius Galerius Aurelius Constantinus aude despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu de la mama sa, creştina Elena, ulterior canonizată. Tatăl său, Constantius Chlor, a fost tribun, prefect, apoi caesar. Pe 25 iulie 306, la Eburacum (York, Britannia), Constantin este declarat împărat de către armată (Diocleţian murise de un an). Apoi ocupă Spania (310) şi Italia (312). Nu vom şti exact de ce l-a ucis pe fiul său Crispus. Acuzat de incest cu mama sa vitregă şi de complot: fiind fiul Minervinei, era adversar al Faustei (prima concubină, respectiv prima soţie a lui Constantin). Oricum, nu toţi membrii familiei sale au devenit creştini. Crispus, de pildă, rămăsese păgân. Neelucidat rămâne şi misterul morţii soţiei sale, Fausta, după 19 ani de căsnicie. A ajutat Biserica din fonduri publice, dar asta nu îl scuză pentru propriile greşeli. Schimbarea începe cu abandonarea cununii de lauri şi acceptarea diademei: Cezar e slujitorul lui Hristos.

Creştinismul iese din catacombe. Persecuţiile încetează. Liturghiile săracilor sunt înlocuite în scurt timp cu luxul profitorilor, care nu se sfiesc să îşi afişeze ipocrizia. Biserica nu mai este o grupare stigmatizată, ci o trambulină pentru o carieră lumească. Aşa că nu e obligatoriu să pomenim vreun triumf. În libertate, s-a pierdut vlaga, râvna… Nu dorim să nu fim liberi, ci să învăţăm să nu confundăm libertatea cu libertinajul. Marele Constantin este calomniat că nu şi‑ar fi respectat jurământul de a nu îl ucide pe cumnatul său, Liciniu. Aceste reminiscenţe păgâne nu ne smintesc.

Trecerea de la idoli la Hristos a fost grea, nu s-a făcut printr‑un touch pe tabletă

Nu a fost o convertire virtuală, într-un joc de senzaţie. În lumea reală, oamenii greşesc. Important e să îşi revină. Fiind botezat pe patul morţii, lui Constantin nu i s-a iertat doar păcatul strămoşesc, ci i-au fost iertate şi păcatele personale. Este cert că imperiul era în criză şi că avea nevoie o soluţie miraculoasă de salvare. Dar Constantin nu vede în creştinism doar un pansament politic, ci singura cale de supravieţuire. Teritoriul extrem de vast trebuia mai bine administrat, atacurile barbare trebuiau oprite. Era nevoie de un strateg desăvârşit.

 

Preot Marius Matei

sursa foto: www.apologeticum.ro

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

1 Comment

  1. Paul 21 mai 2018

    Multumim pentru lectia de istorie.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *