LOADING

Type to search

Editoriale

Bloggosloviţi!

Share

Recentele dispute atât de la vârful, dar şi din profunzimile „nevorbite” (mai bine zis, „ne‑publice”) ale Bisericii noastre, legate de Cazul Corneanu şi‑au găsit forma de exprimare într‑un mediu neconvenţional, tratat până acum cu oarecare indiferenţă de către condeierii omologaţi ai breslei. Internetul (site‑urile, dar mai ales bloggurile) a găzduit cele mai vii, mai rapide şi mai variate/fulminante mesaje şi comentarii, toate legate de cazul în sine, de derularea lui publică şi de rezoluţiile sinodale, de implicările – concrete sau doar imaginate – ale deznodământului ş.a.m.d. Aşadar, internetul s‑a autoimpus ca fiind locul care poate găzdui lejer discuţii naţionale, dar şi transfrontaliere, transcontinentale, transconfesionale. Într‑o secundă, gândul tău scris poate ajunge în orice colţ al lumii, în orice computer, în faţa oricui. Iar forumul de discuţii (convorbiri on‑line, chat) te conectează instant cu toţi ce interesaţi de subiectul pus în discuţie.
Până aici, numai avantaje. Dar există şi dezavantaje. Unele chiar foarte mari, cum ar fi cel al anonimatului. La adăpostul unor pseudonime apar cele mai înveninate, jignitoare ori bizare comentarii, care viciază de multe ori fondul principial al discuţiilor. Apoi, faptul că poţi răspunde instantaneu unor provocări te face să nu‑ţi reprimi la timp instinctul „legii Talionului” şi să dai drumul unor cuvinte pe care apoi să le regreţi. Cu toate astea, avantajele unei astfel de comunicări sunt evidente…
Grupul nostru editorial are deja un site oficial, care poate fi accesat de pe mai multe adrese: www.lumea­credintei.ro
sau www.lumeacredintei.info.ro sau www.lumeacredintei.com. Aici, pe site, am pos­tat deja o mare parte din arhiva revistelor Lu­mea Credinţei şi Lumea Monahilor, ştiri, comentarii, oferte şi descrieri de pelerina­je, forum de discuţii precum şi câteva documen­te video ale unor întruniri AZEC etc.
De la începutul lunii septembrie vom inaugura o rubrică zilnică semnată de editorialiştii de la Lumea Credinţei (însoţită de comentariile dvs.), iar ca noutate absolută, la o oră şi o zi prestabilite, vă veţi întâlni în direct, prin ­webcamera, cu ziariştii noştri, cărora le puteţi pune întrebări în direct, la ceas de seară…
Aşadar, de‑acum putem să bloggoslovim liniştiţi!

* Expresie inspirată a lui Gheorghiţă Ciocioi

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *