Ca să scape de debite, omul trebuie să își recunoască falimentul

Cei ce se roagă au o bucurie ascunsă. Se luptă să își depășească limitele. Dacă nu reușesc să scape total de tulburare, măcar își înfrânează limba. Orice cadou aduce bucurie primitorului. Viața (cel mai mare dar) este, așadar, bucurie. Deoarece nu înseamnă sfârșit (haos), chiar și moartea este bucuria punții către Dumnezeu1. Nu este bucurie mai mare decât să te întâlnești cu Hristos! Omului i se cere jertfă, dar se poate sacrifica numai din iubire. Numai virtutea iubirii ne face să ne expunem2, să riscăm să pierdem noi, ca altul să dobândească. Dar bucurie mai mare ca aceasta nu este.

0000000

Bucuria de a fi împreună cu cetele sfinților este de un miliard de ori mai mare decât orice sărbătoare cunoscută până acum. Bucuria învierii, ca redare a deplinătății vieții este un dar așteptat, dar nemeritat. De aceea, omul cerșește milă, vrea să fie iertat de pedeapsă și să bucure cu îngerii. Omul se roagă în permanență, restul este lucrarea lui Dumnezeu3. Bucuria rugăciunii nu poate fi răpită de nici un hoț viclean. Câtă vreme omul se roagă, în minutele acelea nu păcătuiește. Cu cât se roagă mai mult și mai intens, cu atât lupta cu tulburarea este mai facilă. Copilul deprinde bucuria dragostei în familie4. Este cea mai practică metodă de povățuire. Sarcina părinților este mântuitoare: copilul să nu crească lipsit de dragoste, să învețe a îndrepta răul, nu a-l promova.

Ca să scape de debite, omul trebuie să își recunoască falimentul. Să își declare la început insolvența. El nu poate să își achite datoriile. Nu are licență să participe în competiții internaționale. Se regrupează. Numai că, surpriză: Nu este executat silit, ci este iertat, Cineva îi preia creanța. Marea datorie este iertată. Poate spera la o amânare, la o reeșalonare, dar la aministie nu se aștepta. Copiii lui au scăpat de sclavie, nu mai sunt scoși la licitație pentru a se recupera o parte din datorie.

Deși cu datoria iertată, omul intră într-o perioadă de secetă5, de uscăciune sufletească, este înclinat să scurteze rugăciunea, din cauza delăsării. Omul trebuie să înseteze iar după desăvârșire, o sete dominantă, permanentă și progresivă6. Omul trebuie să își petreacă toată ziua cu Cel care l-a iertat de un debit năucitor, pe care nu ar fi reușit să îl achite niciodată. Omul iertat nu are decât părerile Stăpânului milostiv și nu lucrează decât numai ceea ce Acesta îi poruncește să facă7.

După un secol de la declanșarea persecuțiilor asupra creștinilor în Rusia de către bolșevici, mitropolitul Nicon declară la Ufa că sunt o jumătate de milion de martiri ruși în această perioadă! Oameni care nu au renunțat la credință, deși au fost crunt torturați. Ei au sperat la iertarea păcatelor (asemenea pruncului Varula, decapitat de atei, doar pentru că Îl mărturisea pe Hristos). Dintre acești 500.000 de martiri ruși, doar 1774 sunt trecuți în calendare. În 1939, de exemplu, doar în regiunea Ufa, mai existau doar 3 preoți (din 1.000) de dinainte de 1917 (și doar o biserică din 700)! Asta ca să aflăm dimensiunile măcelului.

A fost canonizată sfânta Arsenia Sebryakova (1833-1905, contemporană cu sfântul Ioan de Kronstadt), o mare bucurie pentru creștini! Iată principiile vieții acestei cuvioase: “Smerenia este singura stare a sufletului, prin care toate darurile duhovnicești vin la om. Este o ușă care deschide inima și o face capabilă de sentimente duhovnicești. Umilința aduce în inimă o liniște statornică, pace în minte, trezvie în gânduri. Umilința îmbracă inima, o înstrăinează de toate lucrurile pământești, dându-i înțelegerea sentimentului vieții veșnice, care nu poate germina în inima omului carnal. Smerenia redă minții curăția sa originală. Ea începe să vadă clar diferența intre bine și rău în toate și cunoaște numele fiecărei stări și mișcări a sufletului în sine, după cum Adam, întâiul creat, a numit animalele în funcție de caracteristicile pe care le-a văzut în ele. Umilința se bazează pe sigiliul tăcerii în tot ceea ce este omenesc, iar duhul omului stă înaintea Domnului în rugăciune, în această tăcere, ia seama la cuvintele Sale… Fără sentimentul umilinței în inimă, nu poate exista nici o rugăciune curată, duhovnicească”. Omul nu poate dobândi rugăciunea neștirbită fără acte altruiste. Omul strânge valuta care nu scade niciodată8, fapta bună.

Când gândurile noastre se liniștesc, atunci și noi ne liniștim. Omul trebuie să își odihnească cugetul9. Se agită doar cel ce are o datorie și îi e frică de cămătari. Dar omul poate scăpa de acest debit, dacă Îl roagă cu multă dragoste pe Hristos să îi vină în ajutor. Omul nu se mai gândește la acea datorie, ci cum să ajute el acum pe alții. Cum să ierte debitele altora față de el, să le considere prescrise. În lupta noastră pentru mântuire, sfinții sunt suporterii noștri înfocați10. Ca omul să Îl găsească pe Cel ce iartă, poate fi mai ușor decât ar fi crezut11.

Epifanie de Salamina (sărbătorit pe 12 mai), sfânt apologet, autor al „Panarionului” (Cutia cu medicamente, împotriva ereziilor), este un evreu palestinian convertit, ajuns episcop al Bisericii Ciprului. A trăit în secolul al patrulea, a rămas orfan de mic. Dumnezeu l-a ajutat să înveţe cinci limbi (lucru rar în acea vreme). Vinde averea părinţilor adoptivi şi, impresionat de milostenia unui monah, îmbrăţişează creştinismul. Are un duhovnic iscusit, Sfântul Ilarion cel Mare, care îl iniţiază în tainele iubirii de Dumnezeu. Vlădica Salaminei este o figură de Pateric, bun catehet:”Cananeanca strigă şi e ascultată, şi cea cu scurgere de sânge tace şi e făcută fericită; fariseul strigă şi e osândit, vameşul nici nu-şi deschide gura şi e ascultat”. Smerenia nu constă în debitul de cuvinte, nici în reclame filantropice. Virtutea în locul patimii: iată schimbarea de performanţă (renunţarea la omul vechi). Judecata finală nu este nicidecum un sondaj aleatoriu (nu ne culcăm pe-o ureche că o să scăpăm „oricum”). Justiţia divină nu are erori. Acatistul nu este o frecvenţă brută, ci una cumulată cu psalmii îngerilor. În Biserică nu există abatere standard (abatere medie pătratică): Dumnezeu este fără abatere.

Pravila nu este niciodată o povară, este doar încălzirea pentru rugăciunea neîncetată. Cipru este o ţară insulară, aşa cum fiecare creştin este o insulă într-un ocean de păgânătate. O oază de linişte, de sfinţenie, de frumos, de veşnicie. O ţară protejată de Maica Domnului, de Sfântul Lazăr, de Sfântul Barnaba, de Sfântul Marcu, dar şi de Sfântul Spiridon, „geamănul” de credinţă al lui Epifanie. Oriunde unde poţi să te rogi şi poţi forma o Biserică, poţi fi fericit. Şi pentru că încă nu am dobândit matematica mântuirii, apelăm la „specialişti”, sfinţi şi duhovnici, să ne înveţe. Viaţa sfântului nu este un concubinaj cu moartea, ci o relaţie legitimă cu Învierea. Atitudinea creştină nu este protestul inutil, ci părăsirea păcatelor. Absenţa credinţei postulează tulburarea produsă de presa morţii, prima etapă spre deznădejde, spre repăgânizare, spre descreştinare. Sfinţii reamintesc mereu efortul constant de a-L păstra pe Dumnezeu în inimă, după ce L-am dobândit. După ce am scăpat de o datorie imensă, nu ne îndatorăm din nou!

Modelul sfântului Petru Movilă este uluitor. Nu căuta brâie şi cruci, ci purta Crucea lui Hristos pe umerii lui. Şi-a asumat până la capăt marea chemare, întorcând pe mulţi necredincioşi la Adevăr. Chiar dacă aceştia nu ştiau că părintele lor purta un brâu de fier cu dinţi ascuţiţi (avea umflături serioase, urme ale nevoinţei ascetice, de neînţeles pentru tânărul minecraft-ist de azi). Se ruga zi de zi, plin de lacrimi de pocăinţă. Este un ŢAR al credinţei. Depunând votul sărăciei, renunţă la beneficiile sângelui albastru, hrănindu-se zilnic cu transfuzia de Sânge euharistic. Promovează citirea Psalmilor şi cunoaşterea Evangheliei şi a epistolelor pauline. Abaterile occidentalilor sunt surprinse cu mare tact în cartea „Lithos” (stil ce seamănă izbitor cu Andrei Şaguna şi Bartolomeu Anania). Mitropolitul Kievului nu atacă, ci expune adevărata credinţă, indicând cariile care puroiază şi provoacă durere. S-a născut în acelaşi an cu Rene Descartes şi Udrişte Năsturel (năstruşnică ascociere). A trecut la Domnul în acelaşi an cu Maria-Anna a Spaniei. A marcat veacul al XVII-ea, un secol care a debutat trist, cu uciderea lui Mihai Viteazu lângă Turda. Un secol plin de sânge în Apus (Războiul de Treizeci de Ani), un secol în care peste Ocean deja se făcea carte serioasă (Harvard, SUA), un secol în care misionarii depun mărturie creştină puternică în Asia, un secol în care China ocupă Taiwanul, indienii finalizează Taj Mahalul, iar Ludovic al XIV-lea Soare eclipsează Franţa. Un secol în care Galileo Galilei este judecat, Spania declara falimentul, Suedia atacă Polonia, iar turcii asediază Viena.

 

Marius Matei

 

Note:

  1. Antonie Plămădeală, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă,Editura Pronostic, Bucureşti, 1995, p. 88.
  2. Antonie PlămădealăTâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, București, 2011, p. 377.
  3. Ioan Krestiankin,Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 179-180.
  4. Cuviosul Paisie Aghioritul,Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 103-104.
  5. Nicolae Mladin, Prelegeri de mistică ortodoxă, Editura Veritas, Târgu Mureș, 1996, p. 179.
  6. Ibidem, p. 150.
  7. Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a înălțat la cer, Editura, Deisis, Sibiu, 2003, p. 35.
  8. Iosif Trifa,Citiri și tâlcuiri din Biblie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010, p. 43.
  9. Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa,Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 166-167.
  10. Eusebiu GiannakakisSă coborâm cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, 33.
  11. Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 24

 

hhmgjm
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.