LOADING

Type to search

Editoriale

Cateheze pentru contemporani (IV)

Share

*Problema esențială este cea legată de noi înșine, de defectele noastre, de accesul nostru la propriul sine, la deschiderea canalelor spirituale pentru a capta tot ceea ce Dumnezeu ne trimite. Adesea suntem distrași de la această urgență de defectele altora. Este o mare capcană și va trebui să nu mai cădem în ea. Ocupați cu nimicuri, nu suntem atenți la indiciile care contează. Un prim pas ar fi – așadar – redistribuirea atenției, focusarea noastră pe ceea ce este important, nu pe ceea ce ni se pare că ar fi urgent.

*Noi scriem și vorbim despre chestii elevate, despre Schleiermacher și Fichte, Berdjaev și subtilități din Comte, dar în cetate ne purtăm ca în junglă, agresivi și nesimțiți peste tot. Acumulăm tensiuni și nervozități, încât este din ce în mai dificil să evadăm. Cine va găsi o oază, va fi salvat.

*Omenirea suferă de înstrăinare, a pierdut moștenirea, dar este în negare, nu recunoaște și găsește vinovați mereu doar în altă parte. Omul ar trebui să își recunoască culpa și să cerșească iertare[1]. Fericirea fără Dumnezeu rămâne o himeră a omului contemporan.

*Numai Dumnezeu poate veni în salvarea celui căzut[2]. Există o singură salvare și un singur Salvator a miliarde de căzuți. Căderea este provocată de ură, de lipsa acută a iubirii. Salvarea presupune redescoperirea iubirii, părăsirea egoismului și mulțumirea adusă Salvatorului. Cei căzuți și nesalvați – oriunde se duc – duc nenorocirea cu ei.

*Ateismul contemporan încearcă să înlocuiască religia dragostei cu cea a resentimentului. Asta înseamnă mai puțini salvați și mai mulți căzuți neridicați. Culmea ironiei este că tocmai cei salvați sunt considerați nebuni, nu invers. Dar nu contează ce cred alții, nu trebuie să ne justificăm normalitatea în fața aberațiilor.

*Omul are prea multe anxietăți și este măcinat de grijă excesivă și de panică, deoarece caută salvarea în locuri unde nu o va găsi niciodată. Este ca și cum ai căuta un bananier în Groenlanda sau o calotă glaciară în Namibia.

*Oamenii nu mai știu să se roage, nu mai știu să iubească, nu mai știu să trăiască și nici măcar nu știu să moară, nu mai este sete de absolut, nici dorință de mântuire[3].

*Oamenii mediocri trăiesc mai mult din deprinderi. De vrei să îi faci mai buni și să le stimulezi spiritul, se supără pe tine. Te socotesc un dușman, pentru că îi scoți din făgașul mizeriei morale. Orice scoatere a lor din deprinderi – chiar dacă sunt rele – o socotesc un atentat la personalitatea lor[4].

*Biruința adevărată vine atunci când omul caută permanențele. Fără un punct de sprijin sigur, el nu poate dăinui[5].

*Cei ce nu Îl au pe Hristos nu există cu adevărat[6]. O existență fără Hristos înseamnă nelucrarea binelui, îmbufnarea, nerecunoștința, răsfățul, nefericirea, agresivitatea, nesalvarea, nefericirea, iadul. O existență fără El nu este o existență propriu-zisă. Omul nu se poate salva singur din groapa materialismului, ci trebuie să se lase extras de acolo. Dar mereu au fost victime care i-au respins pe salvatori, fie în lagărele de concentrare, fie în urma inundațiilor. Chiar dacă își mențin (încă) trupul în viață, nu au nici o șansă fără Hristos. Dimpotrivă, vor deveni din ce în ce mai nefericiți, până vor ajunge la un nivel insuportabil, creând un iad jalnic. Fără Salvator, vor fi proprii lor torționari.

*Dumnezeu știa că chipul Său în noi este alterat și că exista pericolul să nu Îl recunoaștem când va veni să ne salveze și, deci, să rămânem nesalvați. Așa că ne-a trimis scrisori de dragoste înainte, cum trimite soldatul de pe front, gândindu-se să păstreze legătura cu familia, mai ales dacă războiul este extrem de îndelungat.

*Numai că oamenii au ucis pe toți poștașii care au adus aceste scrisori și au contestat orice putea fi contestat, neînțelegând că este vorba despre o miză uriașă: fericirea veșnică. Cei care au înțeles mesajul au păstrat scrisorile cu sfințenie, chiar cu riscul de a fi pedepsiți aspru pentru deținerea lor. Aceste scrisori formează o hartă a unei comori inestimabile. Iar cei care vor să învețe să descifreze[7] această hartă vor fi salvați.

*Nu sunt puțini cei salvați și doar Salvatorul știe exact număru lor. Dar constatând că avem deja mii de sfinți și adaugând la aceștia mulțimea celor rămași anonimi, care (încă) nu ni s-au descoperit, putem aproxima că – de la facerea lumii până acum – extrem de mulți oameni s-au lăsat salvați. Avem impresia că ar fi puțini pentru că reducem tot la secolul în care trăim și generalizăm, uitând că nu au fost deloc aceleași condiții în alte secole, pe alte continente.

*Doar dacă de la noi din bloc doar cinci oameni vin duminical la liturghie, asta nu înseamnă că avem o viziune de ansamblu asupra situației.

 

Marius MATEI

________________

[1] Ioannis Kogoulis, Îmbisericirea elevilor. Pentru o educație religioasă liturgică, Deisis, Sibiu, 2012, p. 126.

[2] Ernest Bernea, Meditații filosofice. Note pentru o filosofie inactuală, Predania, București, 2010, p. 131.

[3] Ibidem, p. 75.

[4] Ibidem, p. 30.

[5] Ibidem, p. 11.

[6] Simeon Kraiopoulos, Despre patimi și rugăciunea minții, Bizantină, București, 2017, p. 79.

[7] Teodosie Paraschiv, Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu, Adenium, Iași, 2014, p. 161.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *