Cateheze pentru contemporani (VII)

*Scrierile sfinților sunt povețe ca sub epitrahil. Nu reuşim să distingem ce este în folosul sufletului nostru. Tocmai de aceea, întâlnirea cu cei sfinţi ne este de cel mai mare folos. Această bunătate a sfinţilor este imitabilă. Dacă pentru un ţăran munca nu este ceva nou, iar pentru un marinar furtuna nu este ceva neaşteptat, atunci nici pentru cel evlavios răbdarea necazurilor nu este ceva chiar neprevăzut. Chemarea la desăvârşire înseamnă: să duci o viaţă vrednică de Evanghelie, să ai mintea neîmprăştiată, să mărturiseşti adevărul, să ai cuviinţă, să munceşti în linişte, să fii cumpătat în toate, să urmezi modelul sfinţilor şi să foloseşti rugăciunea drept calmant pentru durerile sufleteşti. Credinţa este rodul întâlnirii noastre cu Dumnezeu: când Îl căutăm, El ne îmbie.

*Omul să nu se lege de nimic din cele pământeşti, pentru a nu fi prins în cursele duşmanului[1]. Oricine trebuie să cunoască că inamicul ademeneşte adesea prin cele mai onorabile pretexte, vizând exact răcirea dragostei. Omul are nevoie să fie receptiv la mesajul salvator şi să îşi recunoască vina. Exact aici este problema: omul crede că le ştie pe toate şi că nu are nimic de regretat, ba chiar le-ar repeta mâine fără nici o problemă. Cam aşa ceva a făcut şi Eva: vina se disipează atât de mult[2], încât orice analiză nu mai poate schimba situaţia finală a lucrurilor.

*Cine atacă Biserica pierde mântuirea, pentru că Îl neagă pe Hristos ca Dumnezeu. Doamne, întăreşte-ne credinţa, sporeşte-ne iubirea, fă să ne prisosească căinţa, călăuzeşte-ne cu dreptatea Ta, mângâie-ne cu milostivirea Ta, apără-ne cu puterea Ta! Cel ce ai dat curaj părintelui Gherasim Iscu în temniţa de la Târgu Ocna, dă-ne şi nouă curajul curajului de a spune adevărul despre minunile Tale. Cel ce ai înmuiat inima călăului Vasilescu, cel ce s-a pocăit de crimele de la Canal şi s-a împărtăşit pe patul morţii, înmoaie şi inimile noastre prea nepăsătoare. Vrem să dobândim măcar pajiştea din preajma Raiului[3].

*Plata păcatului este moartea, dar în Hristos nu există păcat, deci nu există moarte. Hristos cu Care ne împărtăşim este în noi şi El ne va trece prin uşa încuiată.

* Fără Euharistie, rămânem cu mentalitatea de sclavi, iar în Rai vor fi doar cei liberi. Fără milostenie, suntem nişte piloţi legaţi la ochi, nu putem ateriza în siguranţă. Fără milostenie, probabilitatea de a ajunge la destinaţie este nulă. Prin Euharistie, prindem curaj de arhanghel. Degeaba ne împărtăşim, dacă nu suntem milostivi. Dar tot degeaba facem milostenie, dacă nu ne împărtăşim. Deci, tânjim după Hristos, atât sub chipul Pâinii, cât şi al Fratelui.

*Prin dragostea divină faţă de noi, cade din noi toată zgura şi învie toată lumina. Nu este suficient ca omul doar să se intereseze cum ar putea să moştenească viaţa veşnică[4]. Nu poate doar să întrebe cât costă, ce jertfă presupune şi să refuze. Dacă întrebarea lui este sinceră, răspunsul Dascălului îl va seduce.

*La târg, nimeni nu se întristează când tranzacţionează o afacere de succes. Omul dă lut şi dobândeşte viaţă veşnică[5].

*Nimeni să nu creadă că biruinţa este anevoioasă şi cu neputinţă de dobândit[6]!

*Fără magnetismul Luminii, din ceas în ceas putrezim. Doctorul nu fuge pe hol după noi, trebuie să mergem de bunăvoie la Cabinet. Dumnezeu nu poate pierde nimic. Nu vrea să ne piardă. Este trist că unii ar putea gândi măcar o pierdere atât de mare precum aceea a dragostei veşnice. Ucenicul se străduieşte să nu mai aglomereze detalii enervante. Un fariseu se vindecă mai uşor decât un sicar. Un fariseu poate deveni evanghelist[7].

*Smerenia sfinţilor este acea cale de a evita pedeapsa. Rămas orfan încă de la nouă ani, viitorul monah Maxim îşi pune toată viaţa la baza Crucii. Nu îşi dedică doar o parte din viaţă, ci fiecare gând, fiecare gest. Astfel, fiecare secundă devine rugăciune, şi încă fierbinte. Este crescut de către nişte călugări palestinieni, trimişi cereşti, care îl vor deprinde cu modul de viaţă bineplăcut în faţa Celui Iubitor. Prin pronie divină, ajunge secretar al împăratului bizantin al vremii. Nu i se urcă la cap (nu rezolvă „licitaţii”), ci mărturiseşte ortodoxia în faţa ereticilor, chiar cu preţul suferinţelor. Căutând liniştea, se retrage pe malul Bosforului. Situaţia politică se agravează (împăratul face compromisuri cu ereticii, neţinând cont de părerea sfântului, să nu negocieze cu „tâlharii”). Pentru că nu admite o coabitare cu viclean-mincinosul diavol, Maxim este arestat şi exilat în Tracia. I se taie limba şi mâna dreaptă, dar el continuă să vestească întruparea Adevărului în Persoana lui Iisus Hristos. Nu se lasă intimidat, nu îl sperie ameninţările, ci le primeşte cu râvna primilor creştini. Este exilat din nou, de această dată în Caucaz. Trece la Domnul la vârsta de 82 de ani, după o viaţă întreagă dedicată slujirii Adevărului. Moare ca simplu monah. Imediat după moarte, se petrec minuni la mormântul sfântului (izbucnesc trei flăcări).

 

Marius MATEI

_____________

[1] Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Sophia, București, 2005, p. 354.

[2] Sorin Mihalache, Lumina celui nevăzut, vol. II, Basilica, București, 2016, p. 511.

[3] Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Raiului, Deisis, Sibiu, 2010, p. 51.

[4] Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Basilica, București, 2009, p. 125.

[5] Ibidem, p. 127.

[6] Sfântul Chiril al Alexandriei, Vremea postului și a înfrânării, Sophia, București, 2012, p. 130.

[7] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Egumenița, București, 2010, p. 152.

 

Bibliografie

 

BERGER, CALINIC, Teognosia. Sinteza dogmatică și duhovniceascăa părintelui Dumitru Stăniloae, Deisis, Sibiu, 2014.

BERNEA, ERNEST, Meditații filosofice. Note pentru o filosofie inactuală, Predania, București, 2010.

CODRESCU, RĂZVAN, O introducere în creștinism, Christiana, București, 2016.

COMTE-SPONVILLE, ANDRE, Cea mai frumoasă istorie a fericirii, Art, București, 2008.

DOLTO, FRANCOISE, Evangheliile și credina față în față cu psihanaliza sau Viața dorinței, Metafraze, București, 2017.

EAGLEMAN, DAVID, Incognito. Viețile secrete ale creierului, Humanitas, București, 2017.

HICK, JOHN, Noua frontieră a religiei și științei. Experiența religioasă, neuroștiința și transcedentul, Herald, București, 2012.

KLEIN, STEFAN, Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi, Humanitas, București, 2017.

KRAIOPOULOS, SIMEON, Despre patimi și rugăciunea minții, Bizantină, București, 2017.

KOGOULIS, IOANNIS, Îmbisericirea elevilor. Pentru o educație religioasă liturgică, Deisis, Sibiu, 2012.

LAMB, WILLIAM, Scripture. A Guide for the Perplexed, Bloomsbury, London, 2013.

MANOILESCU-DINU, NATALIA, Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii, Bizantină, București, 2004.

MATSOUKAS, NIKOLAOS, Cărțile Bibliei, Bizantină, București, 2016.

MCGRATH, ALISTER, The Lanscape of Faith, SPCK, London, 2018.

MIRONESCU, ALEXANDRU, Calea inimii. Eseuri în duhu Rugului Aprins, Humanitas, Bucureti, 2019.

NEEDLEMAN, JACOB, De ce nu putem fim buni?, Curtea veche, București, 2008.

NEWBERG, ANDREW, Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, Curtea veche, București, 2008.

PARASCHIV, TEODOSIE, Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu, Adenium, Iași, 2014.

PERROT, ETIENNE, De la Dumnezeu la zei. Un drum al împlinirii, Nemira, București, 2015.

PUIG, ARMAND, Iisus, un profil biografic, Meronia, Oradea, 2017.

SCHLOSSER, JACQUES, Iisus din Nazaret, Corint, București, 2003.

SOLOMOVICI, TEȘU, Talmudul. Cartea sfântă a evreilor, Teșu, București, 2008.

WARD, KEITH, Marile întrebări din știință și religie, Curtea veche, București, 2011.

VERMES, GEZA, Chipurile lui Iisus, Nemira, București, 2014.

WOJTYLA, KAROL, În mâinile Domnului, Humanitas, București, 2015.

WRIGHT, N.T., Creștin pur și simplu. De ce are sens creștinismul, Deisis, Sibiu, 2016.