LOADING

Type to search

Cateheze pentru contemporani (XII)

Editoriale

Cateheze pentru contemporani (XII)

Share

* Afirmaţiile şi interogaţiile unui francez[1] ne pun pe gânduri:
1. Creştinii nu au voie să manifeste ură faţă de asupritori (ci să îşi iubească duşmanii).
2. O societate creştină este extrem de dificil de realizat, îndeosebi după înlăturarea Vechiului Regim (Anglia – sec. XVII, Franţa – sec. XVIII, Germania – sec. XIX, Rusia – sec. XX), dar nu imposibil.
3. Compromisurile multiple au dus la compromitere. Curentul nu este atât antibisericesc, cât anticlericalist.
4. Câţi dintre cei botezaţi se consideră creştini şi sunt atraşi de taina învierii?!
5. Mai admit oamenii că Poruncile nu sunt facultative, că nu este permis să furi?
6. Vom renunţa vreodată la arta de a face impresie în lume? Ne vom opri din goana după succes?
7. Orice invazie demonică poate fi alungată doar cu rugăciune şi cu post.
8. În timpul Imperiului Roman, barbarii au fost civilizaţi pentru că ei aspirau la civilizaţie. Azi, neomarxiştii nu sunt barbari, ci au ieşit din civilizaţie anume pentru a o distruge.
9. Lupta cu patimile nu trebuie admirată doar retrospectiv (în cronici, în vieţile sfinţilor).
10. Cei care atacă locul Bisericii în Cetate sunt într-o mare eroare, deoarece propun liberalizarea păcatului. Deci, mântuirea este mai utilă acum ca niciodată altcândva în istorie.

* Un tânăr constructor, care edifică fortificații și grânare. Dobândește înțelepciunea printr-o viață demnă. Poeziile și proverbele sale sunt pline de înțelesuri profunde, valabile până azi. Din păcate, spre finalul vieții, puterea l-a orbit. În evreiește i se zice Shlomo, în arabă Sulayman, în română Solomon, cel ce construiește marele templu. Îndeplinește testamentul tatălui său, David:

  1. Să respecte poruncile Domnului.
  2. Să se poarte cu multă chibzuință.
  3. Să manifeste recunoștință.

*Sfântul Ioan cel Desculț ajunge la San Francisco, unde slujește la cea mai mare catedrală rusească din afara Rusiei. Aici îndrumă pe mulți pe calea despătimirii:

  1. Este nevoie de o credință lăuntrică, care provine din experiența harului.
  2. Este important ca omul să se dezmeticească, să îi fie dor de Hristos.
  3. Creștinul este apostol: Hristos vrea să I se descopere în slavă.
  4. Victoriile lumești au un gust deosebit de amar.
  5. Numai Hristos poate vindeca mintea noastră bolnavă.
  6. Dragostea lui Hristos pentru noi nu este una oarecare. Ea depășește orice definiție.
  7. Omul trăiește în altă lume. Hristos Îl invită în lumea Lui.
  8. A fi moderni nu înseamnă a ne maimuțări.
  9. Șarlatanul nu are conștiința că e șarlatan.
  10. Creștinii au același imn: Troparul Crucii.

*Dacă am afla că mai avem doar treizeci de minute de trăit, nu ne-am ruga mai repede, ci mai intens. Poate ar fi unica rugăciune autentică. Să prețuim Evanghelia, sursa pe care ne putem bizui:
1. ca să ne contectăm la așteptările mesianice,
2. ca să vestim Împărăția harului,
3. ca să ne centrăm perspectiva pe dragostea lui Dumnezeu,
4. ca să putem avea o legătură cu Dumnezeu.

* Din Noul Testament împrumutăm conjunctivul paulin:

  1. Să vă osebiți de păgâni!
  2. Să vă faceți pildă!
  3. Să vă apropiați de scaunul harului!
  4. Să vă bucurați pururea!
  5. Să vă umpleți de Duhul Sfânt!
  6. Să vă îmbărbătați!
  7. Să vieze Hristos în voi!
  8. Să vă lăudați în Crucea Lui!
  9. Să vă îmbrăcați în lumină!
  10. Să vă desfătați de pacea Lui!

*Când nu ne gândim la El, suntem în iad. Exemplul cel mai concludent ni-l oferă păgânismul germanic[2]:

  1. În nordul Norvegiei, Soarele nu apune vara câteva săptămâni (iarna, nu răsare câteva săptămâni). Stelele nu au suficientă forță să apară pe cer. După ce lumina învinge întunericul, roșul aprins devine galben strălucitor.
  2. Păgânismul abundă în prezența spiridușilor, a elfilor, a piticilor, a uriașilor, a monștrilor, a valkiriilor, care întrețin o atmosferă de frică permanentă. Temele predilecte sunt: coșmarul, luciferismul, necromanția, barbaria. Jakob Grimm și Viktor Rydberg admit că păgânismul se bazează pe o revelație demonică. Caracteristicile acesteia sunt: premoniția, visul și memoria. Caracteristica principală este rudenia de sânge: Gunnar este fiul lui Ranweig și nepotul lui Sigfus, este strănepotul lui Hamund, iar Hamund este fiul lui Storolf și nepotul lui Orm.
  3. Mentalitatea noastră încă este marcată de reminiscențe păgâne. Idolii au contaminat totul. Nou-născutul era considerat nenăscut, câtă vreme tatăl lui nu i-a pus un nume (putea fi avortat). Era considerat născut după îngenunchere: tatăl așeza pruncul pe genunchii săi, îl stropea cu apă, îi dădea un nume și îi dădea să mănânce. Multe din urmele păgânismului feroce au fost șterse la potop.
  4. Tot ceea ce azi este considerat mitologie nu a fost creat de către autori anonimi, ci de inițiații în misterele luciferice, numiți manu. Ei erau singurii care primeau mesaje de la idolul Odin (Lucifer). Ei celebrau Duminica Scânteilor: aprindeau o păpușă de paie, pentru a obține o recoltă bogată. Sărbătorile erau petreceri orgiaste închinate idolului Freyja (Anul trecut o familie din Roskilde a vrut să își boteze fata cu acest nume drăcesc). Ideea de mântuire apare abia după 1220, în literatura skalzilor.
  5. Ei nu considerau haosul ca fiind dezordine. Aveau o mare frică de Odin, cel care deține graalul (mângâierea). Pomul vieții credeau că e un frasin. Adam și Eva se numeau Ask și Embla. În Edda, nu apare păcatul! Nu apare vinovăția! Odin este un arhanghel căzut, care refuză să își continuie ascensiunea. Odin îi conduce afară pe Ask și pe Embla din rai nu ca pedeapsă, ci ca recompensă: le dă eul (îi scapă de somnolență). Îi duce în Walhalla, unde sunt foarte mulți șerpi (îi duce din rai în iad și le spune că e mai bine în iad, că în rai se plictiseau). Când Odin renunță la ascensiune, se naște libertatea: Omul e liber să nu urce. Odin înșeală și păcălește, bea în exces și ucide prin otrăvire.
  6. Odin este Călătorul: omul pribegește ca să uite că va muri. Este o lume inversată, în care omului i se cere imposibilul. Frica de idoli este o stare de spirit dominantă. Cel ce nu a renunțat la ascensiune este Mihail, care urcă și devine din ce în ce mai puternic.

Marius MATEI

_______________

[1] Alain Besancon, Dilemele mântuirii, Humanitas, București, 2001, p. 17.

[2] Ernst Uehli, Mitologia germanică în perspectiva misterelor, Saeculum, București, 2001, p. 73-83.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *