Cateheze pentru contemporani: Idolatrie

*Cel mai important lucru azi pentru noi este să nu Îl pierdem pe adevăratul Hristos[1], să nu Îl înlocuim cu nimic, să nu îi schimbăm mesajul. Dar este clar că este Fiul lui Dumnezeu, a spus-o el Însuși[2]! Cine crede asta se și comport ca atare, ține cont de Testament, ca să nu piardă moștenirea. Trăsătura definitorie a Fiului este că a fost trimis de Tatăl. Este trimisul ceresc, cu o misiune special în lume (Ioan 3, 17). Tatăl conduce lumea, dar prin Fiul Se face auzit și simțit. Iar cel care crede asta, are viață veșnică (Ioan 3, 36).

*Nu putem renunța la toate beneficiile credinței doar pentru că unii exagerează gravitatea războaielor religioase și trebuie să renunțăm la conflictual artificial dintre religie și credință[3]. Prea ușor europenii au înghițit asocierea religiei cu magia și înșelăciunea, doar pentru că așa scrie Comte[4]. Până și ateii au auzit mai mult de Hristos și de apostoli, decât de Comte sau de confrații lui. Adevărul rezistă în timp, minciuna niciodată.

*Mai bine mai târziu decât niciodată, este momentul să renunțăm la toate superstițiile, care nu sunt altceva decât REZIDUURI de mentalitate magică[5]. Un om cu adevărat religios le respinge total. Mai mult, unele superstiții își vădesc direct originea diabolică. Cine altcineva poate gândi că îi va merge prost pentru că a întâlnit în cale un preot? Un creștin nu este amăgit de astfel de bazaconii. Omul modern pare deschis față de orice fel de credință, în afară – culmea – de cea dreaptă. Este simptomul tipic al idolatriei mascate.

*Cel mai insemnat eveniment din istorie este – categoric – Întruparea Fiului lui Dumnezeu, care pune capăt idolatriei păgânismului[6]. Această lucrare mântuitoare a lui Hristos – chiar dacă ne vizează pe toți – nu mântuiește pe nimeni cu sila[7]. Este însă o garanție importantă și decisive a posibilei mântuiri individuale. Adeziunea totală față de Hristos înseamnă – înainte de toate – iubire și renunțare la ura idolatră.

*Cea mai perversă formă de idolatrie este nepăzirea limbii[8], când omul jignește, judecă, minte, amenință sau – pur și simplu – pierde vremea. Există și pericolul idolatrizării lumii în sine (sau a lucrurilor din ea), ca o denaturare gravă a sensului[9]. Lumea este – într-adevăr – un idol, o amăgire, care ne distrage atenția de la Dumnezeu[10]. Când vom scăpa de această amăgire, putem fi fericiți – chiar în aceal ceas – împreună cu El[11]. Dacă nu vom părăsi idolatria, vom pieri[12].

*Unii își idolatrizează copiii, ajungând să ceară al doilea botez, pentru că au schimbat numele acestuia, ca o anti-călugărire (din păcate, caz real). Un alt idol este comoditatea, traiul bun, huzurul[13]. Dar cea mai mare grijă trebuie să o acordăm credinței: Imaginea noastră despre Dumnezeu să corespundă adevărului, să nu facem idolatrie din citatele noastre lipsite de trăire. Să iubim viața adevărată și să respingem viața mincinoasă[14], după exemplul tânărului Teofan, care și-a dăruit hainele unui copil gol și înghețat în miezul iernii[15].

*Cauza idolatriei este necunoașterea adevărului. Un om care nu cunoaște modelul creștin nici nu a auzit o carte intitulată Faptele Apostolilor[16]. Cine este supărat că nu L-a văzut pe Dumnezeu, să arate viață minunată și Îl va vedea[17]. Dumnezeu nu a lucrat prin Pitagora, pentru că Pitagora era idolatru, plin de slavă deșartă[18].

*Azi idolatrizăm tehnologia, în loc să ne folosim de ea pentru a ne spori generozitatea. De câteva secole, eșuata Revoluție Franceză propune un nou ideal de cunoaștere[19]. De fapt, s-a încercat înlocuirea cunoașterii contemplative cu cunoașterea ergetică, prin adăugarea unor sloganuri propagandistice ușor de mânuit, dar prea vagi și alunecoase. Noua metodă se pretinde universală, un canon de principii și procedee înglobând toate disciplinele. Metoda acționează prin disociere și combinare, sintetizând o filosofie mecanicistă. Însă – niciodată – viciul nu va deveni virtute[20].

*Noul ideal se opune categoric celui vechi (speculativ, comtemplativ, meditativ, de uimire în fața armoniei). Totul devine o cifră banală, neînsuflețită, o statistică, un idol de care ne folosim câtă vreme ne este util, apoi îl aruncăm la coș fără nici o remușcare, pentru a-l înlocui cu altul. Lăsând la o parte conotațiile științifice, partea teologică este eretică: Fie Dumnezeu nu există, fie nu poate fi cunoscut. Omul renunță – așadar – la orice căutare spirituală, socotită inutilă de acum, pentru a se preda în brațele noii puteri, tehnica.

*Credința nu este numai o formă de gândire pioasă, ci și mărturisirea unei adeziuni sincere, un angajament, o alianță, un legământ de fidelitate. Orice păcat este un act de infidelitate din partea omului. Totuși, Dumnezeu nu divorțează niciodată, ci așteaptă împăcarea, renunțarea noastră la adulterul idolatriei bunului trai și al atașamentului față de lucruri.

*Credința este încrederea deplină pe care o avem în Partener că nu ne va înșela, dar și asumarea responsabilității că și noi vom proceda la fel[21]. Credința este curajul care ne scapă de FRICA DE LUP, de bestie, de idol. În 1215, Jacques de Vitry consemna dezamăgit în jurnalul său medieval că masele nu au înțeles corect mesajul credinței, altfel nu se explică de ce oamenii sunt mai înclinați să frecventeze tavernele decât slujba[22].

*Evul Mediu – atât de blamat – consemnează peste 5.000 de minuni cercetate cu de-amănuntul. O treime se referă la deficiențe de motricitate, iar o altă treime la deficiența simțurilor[23]. Abundența minunilor a stopat expandarea idolatriei. O dată cu eșuata revoluție însă, a crescut îndoiala, reticența și superstiția, iar minunile au devenit o raritate.

*Idolatria este o promisiune mincinoasă a fericirii în viața aceasta, credința este o promisiune adevărată a fericirii în viața veșnică[24].

 

Marius MATEI

_____________

[1] Geza Vermes, Chipurile lui Iisus, Nemira, București, 2014, p. 317.

[2] Ibidem, p. 13.

[3] Keith Ward, Marile întrebări din știință și religie, Curtea veche, București, 2011, p. 283.

[4] Ibidem, p. 285.

[5] Răzvan Codrescu, op. cit., p. 19.

[6] Ibidem, p. 216.

[7] Ibidem, p. 224.

[8] Sf. Tihon din Zadonsk, Cele mai frumoase rugăciuni, Sophia, București, 2011, p. 87.

[9] David F. Ford, Teologia. O foarte scurtă introducere, Alffa, București, 2004, p. 160.

[10] Lev Tolstoi, Evanghelia pe scurt, Humanitas, București, 2017, p. 192.

[11] Ibidem, p. 186.

[12] Iovan Ianici, Să ne păzim obrazul și sufletul. Sfaturile și învățăturie patriarhului Pavel al Serbiei, Predania, București, 2018, p. 199.

[13] Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul bunei-cuviințe creștine, Cuget românesc, Bârda, 2015, p. 104.

[14] Lev Tolstoi, op. cit., p. 77.

[15] ***, Mineiul pe septembrie, IBMBOR, București, 2003, p. 141.

[16] Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Faptele Apostolilor, vol. I, Doxologia, Iași, 2016, p. 15.

[17] Ibidem, p. 43.

[18] Ibidem, p. 72.

[19] Amos Funkestein, Teologie și imaginația științifică din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea, Humanitas, București, 1998, p. 258.

[20] Ibidem, p. 261.

[21] Robert Fossier, Oamenii Evului Mediu, Artemis, București, 2011, p. 350.

[22] Ibidem, p. 354.

[23] Ibidem, p. 356.

[24] Ibidem, p. 360.

Bibliografie

 

BERGER, CALINIC, Teognosia. Sinteza dogmatică și duhovniceascăa părintelui Dumitru Stăniloae, Deisis, Sibiu, 2014.

BERNEA, ERNEST, Meditații filosofice. Note pentru o filosofie inactuală, Predania, București, 2010.

CODRESCU, RĂZVAN, O introducere în creștinism, Christiana, București, 2016.

COMTE-SPONVILLE, ANDRE, Cea mai frumoasă istorie a fericirii, Art, București, 2008.

DOLTO, FRANCOISE, Evangheliile și credina față în față cu psihanaliza sau Viața dorinței, Metafraze, București, 2017.

EAGLEMAN, DAVID, Incognito. Viețile secrete ale creierului, Humanitas, București, 2017.

FOSSIER, ROBERT, Oamenii Evului Mediu, Artemis, București, 2011.

HICK, JOHN, Noua frontieră a religiei și științei. Experiența religioasă, neuroștiința și transcedentul, Herald, București, 2012.

KLEIN, STEFAN, Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi, Humanitas, București, 2017.

KRAIOPOULOS, SIMEON, Despre patimi și rugăciunea minții, Bizantină, București, 2017.

KOGOULIS, IOANNIS, Îmbisericirea elevilor. Pentru o educație religioasă liturgică, Deisis, Sibiu, 2012.

LAMB, WILLIAM, Scripture. A Guide for the Perplexed, Bloomsbury, London, 2013.

MANOILESCU-DINU, NATALIA, Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii, Bizantină, București, 2004.

MATSOUKAS, NIKOLAOS, Cărțile Bibliei, Bizantină, București, 2016.

MCGRATH, ALISTER, The Lanscape of Faith, SPCK, London, 2018.

MIRONESCU, ALEXANDRU, Calea inimii. Eseuri în duhu Rugului Aprins, Humanitas, Bucureti, 2019.

NEEDLEMAN, JACOB, De ce nu putem fim buni?, Curtea veche, București, 2008.

NEWBERG, ANDREW, Cum ne schimbă Dumnezeu creierul, Curtea veche, București, 2008.

PARASCHIV, TEODOSIE, Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu, Adenium, Iași, 2014.

PELIKAN, JAROSLAV, Iisus de-a lungul secolelor. Locul lui în istoria culturii, Humanitas, București, 2000.

PERROT, ETIENNE, De la Dumnezeu la zei. Un drum al împlinirii, Nemira, București, 2015.

PUIG, ARMAND, Iisus, un profil biografic, Meronia, Oradea, 2017.

SCHLOSSER, JACQUES, Iisus din Nazaret, Corint, București, 2003.

SOLOMOVICI, TEȘU, Talmudul. Cartea sfântă a evreilor, Teșu, București, 2008.

WARD, KEITH, Marile întrebări din știință și religie, Curtea veche, București, 2011.

VERMES, GEZA, Chipurile lui Iisus, Nemira, București, 2014.

WOJTYLA, KAROL, În mâinile Domnului, Humanitas, București, 2015.

WRIGHT, N.T., Creștin pur și simplu. De ce are sens creștinismul, Deisis, Sibiu, 2016.