LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfântul Irineu, o viață impecabilă

Share

Dumnezeu este milostiv, Îl putem cunoaște după dragostea Sa, spune sfântul Irineu de Lyon*. Pentru a se dezvolta armonios, LUMEA ARE NEVOIE DE DUMNEZEU. Evanghelizatorul galilor ne amintește despre valoarea inestimabilă a învățăturilor evanghelice. Martirii Bisericii primare (Maturus, Sanctus, Attalus, Ponticus, Epipod, Alexandru și Blandina) erau veseli, ca și cum ar fi fost chemați la un banchet de nuntă. La cunoașterea deplină nu putem ajunge fiind străini de Dumnezeu, ci numai prin El. Cei care tind spre Dumnezeu, nu vor rămâne afară de El. Trimiterea Fiului arată că suntem mântuiți prin convingere, nu prin violență. Participarea la nemurirea lui Hristos ne aduce tinerețe, frumusețe, puritate și îndumnezeire. Hristos inaugurează O NOUĂ ORDINE: eshatologia (Mântuitorul va fi văzut pretutindeni).

A Îl urma pe Mântuitorul înseamnă a avea parte de mântuire, așa cum a urma luminii înseamnă a avea parte de lumină. „Eu am tensiunea arterială ridicată; trebuie să iau pastile. Domnul poate să mă tămăduiască, să am o tensiune normală. Însă El socoteşte că trebuie să iau pastile, şi nu să primesc vindecare în chip minunat. Nu sunt vrednic pentru o asemenea minune.Este de neapărată trebuinţă să ne smerim şi să ne recunoaştem în fiecare zi neputinţa şi limitele, să purtăm acest jug şi să fim răbdători în suferinţa noastră”**. Lăsați formalismul, Hristos așteaptă să fim firești și sinceri***! Mai înainte de a începe să bați război, caută-ți alianțe, și mai înainte de a te îmbolnăvi, caută-ți leacul. Mai înainte de a te călca necazurile, roagă-te lui Dumnezeu și în vremea necazului Îl vei afla pe Dânsul și El te va auzi; înainte de poticnire, cheamă-L și te roagă****. Hristos umple inima ta, dacă în prealabil ai golit-o de mizerii. Sfântul Irineu a dus o viață neprihănită, păstrând harul Duhului Sfânt, așa cum l-a învățat Fericitul Policarp al Smirnei, pe linia directă de la Ioan Evanghelistul, Bătrânul sfânt din Patmos.

Învățăm prea multe frivolități și prea puține lucruri bune. Ca să locuiești în altă Țară, trebuie să vrei să ajungi acolo, să te pregătești, să îi cunoști valorile. Să trăiești încă de acum ireproșabil, altfel acolo nu te vei acomoda. Să scapi acum de patimi, altfel te vor munci o veșnicie. Lumea nu se bucură de unitate, deoarece omul este sfărâmat, dezbinat el însuși. Până nu își găsește sensul, nu poate să se integreze într-o altă unire. Până nu își schimbă viața, nu poate schimba lumea. Dumnezeu este răbdător cu fiecare, așteaptă până ajunge și melcul în arcă.

O viață fără cusur este o năzuință spre desăvârșirea divină. Impecabil este opusul lui PECABIL (păcătos, pătimaș, damnat, condamnabil, cu multe cusururi, nedesăvârșit, imperfect, deteriorat, distrus, plin de greșeli). Bunătatea sfinților este impecabilă, deoarece se hrănește din harul Duhului Sfânt. Reacția noastră este de uimire și de înminunare. Omul modern caută costumul impecabil, decapotabila impecabilă, soția impecabilă, uitând că visează la ceva imposibil poate, improbabil desigur, imoral. În locul unei vieți impecabile, plină de liniște și fericire, este de neînțeles de ce omul alege un trai imposibil, o gândire contradictorie și un hazard inexistent.

Divele se cred impecabile, după unele criterii superficiale. Noi ne credem cei mai pecabili, având debite restante. Ne mulțumim prea facil cu ceva acceptabil, decent, cu mărunțișuri. Dumnezeu vrea să ne dea mult mai mult. Nu ne ajută doar la Bac și la dentist, ne oferă o viață veșnică, împarte iubirea Sa impecabilă cu noi. Nu este suficient să fim morali, în înțeles secular. Domnul Hristos ne cheamă la desăvârșire, nu la ceva banal. Nu există o cale către dragoste. Dragostea este calea. Dacă vrem să găsim viața veșnică, vom găsi o cale. Dacă nu, vom inventa o scuză jenantă.

Cel mai mare dușman al nostru este frica. Este un monstru cu care ne luptăm încă din copilărie, este iadul personificat. Dar există leac împotriva fricii: credința în înviere. Orice om care are curaj, cu siguranță are multe alte calități. Un om fricos, cu siguranță are multe alte slăbiciuni. Dacă omul este ocupat, nu este neapărat un lucru bun. Poate fi ocupat cu nimicuri. Dacă omul este pe drumul greșit, nu contează că a fost primul la start. Vieți impecabile au avut și ceilalți sfinți: Ilarie de Pictavium, Osie de Cordoba, Isidor de Sevilla, Martin de Tours, Ambrozie de Mediolan, Niceta de Remesiana, Dorotei al Gazei sau Evanghelicus de Tomis.

Oricâte diamante am avea, nu le putem avea pe toate, nici măcar pe cele mai frumoase*****. Omul are remușcarea de a nu fi folosit cu măsură darurile oferite și de a le fi râvnit pentru ele însele. Cumpătarea este cheia, după modelul sfântului Irineu.

Marius MATEI
________________________
*P.S. Irineu Bistrițeanul, Sfântul Irineu de Lyon, polemist și teolog, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998, p. 45.
**Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, p. 99.
***Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 122.
****Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 51.
*****Antoine de Saint-Exupery, Citadela, Editura Rao, București, 2013, p. 528.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up