Catehismul speranței (XIV): Este vremea cumpătării

Ucenic al sfântul Isidor Pelusiotul, Sfântul Chiril al Alexandriei este un patriarh exigent, riguros, adesea neînțeles de către contemporanii săi (începutul secolului V). Faima i se trage din zelul cu care a extirpat secta eretică a novatienilor. Este un apărător înfocat al niceenilor împotriva nestorienilor. Consideră că tot ce a scris Moise indică în chip enigmatic taina lui Hristos. Explică de ce Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, lucru care i-a atras dușmănia ereticilor. A fost un ierarh care a apărat adevărul, oricât de incomod se vede acest lucru în ochii ucenicilor*. Sfântul Chiril a realizat rolul uriaș pe care Sfânta Fecioară Maria îl are în istoria omenirii și faptul că al ei smerit chip este de nesuportat pentru trufașul diavol**. Cu cât omul se va ruga mai mult ei, cu atât va simți în viața lui ajutorul ei.

Este vremea purtării de grijă, a trezviei și a cumpătării***, zice sfântul Chiril. Cei care îngăduie ca vântul poftelor să bată cu toată puterea în velele sufletelor lor, nu pot îndura legile Duhului, care cere cumpătare. Sfântul recomandă moderația, sobrietatea, măsura în toate. Dreapta socotință este calea de urmat, nu există alta. Creștinul este chemat să nu cedeze în fața exceselor și a abuzurilor de tot felul, ci să rămână ferm pe poziția pe care o are de apărat (așa cum soldații romani nu și-au părăsit posturile în Pompei, când a erupt Vezuviul). Omul confundă fericirea cu suma dorințelor sale (longevitate, amuzament și confort), fiind prea ușor dispus să depășească limita bunului simț, pentru a-și satisface orice. Cumpătarea este, în acest sens, înfrânare, tăierea voii. Inclusiv optimismul trebuie să fie cumpătat. Se recomandă trezvia, realismul duhovnicesc, nu un progres utopic care să ne facă să uităm doar de iminența morții. Lipsa cumpătării duce la decadență. Luxul, moliciunea și trândăvia duc la o stare morală anormală (nefirească), unde domnește promiscuitatea.

Aștern aceste rânduri într-o zi tristă, de 29 mai, în care ne amintim de căderea Imperiului Bizantin. Cu siguranță, decadența morală a fost principala cauză a esecului de proporții. Otomanii au profitat de un context. Un imperiu consolidat nu ar fi cedat niciodată. Acest lucru ar fi fost imposibil pe vremea lui Heraclie, care i-a umilit pe perși. Azi constatăm decadența Europei atât de des, încât aproape că ne-am obișnuit cu ea. Zâmbim vinovat când vedem fotografia cu primele doamne ale conducătorilor NATO și regăsim aici un domn. Exemplele sunt atât de multe și atât de controversate, încât cred că nici păgânismul roman nu și-ar fi închipuit o atât de mare depravare.

Cea mai periculoasă ereziei actuală este decadentismul. Ultimele decenii ne-au demonstrat care sunt efectele lipsei de moderație în toate, începând de la vestimentație și ajungând până la consumul de alcool în rândul tinerilor. Totul pare perfect regizat de o minte malefică. Un tânăr cumpătat care îndrăznește să se opună curentului decadentist este repede luat în râs, batjocorit, umilit, scuipat. Este o formă modernă de persecuție, doar gloanțele sunt scumpe.

Traversăm o criză profundă a omului modern, zice părintele Justin Pârvu. Puțini mai știu de unde vin și încotro se îndreaptă. Omul pare rătăcit în pădurea decadenței, fără nici o sursă de lumină, fără să mai găsească vreo cărare. A părăsit grupul care avea o călăuză, în căutare de aventuri, dar deja nu mai este nimic palpitant, ci doar înfricoșător. Plăcerile duse la extrem sunt o formă explicită de satanism. Suntem într-o situație fără precedent. Trăim o decadență mondială. Până acum, decadența era ceva zonal (imperiul roman), acum ciuma s-a extins peste tot. Când lumea civilizată pierde cumpătarea, este ușor cucerită de barbari. Când nu mai există reguli interioare, mult mai ușor poți fi deturnat. Doar că ești întors din drumul către rai și ești pus pe alt macaz.

Însă nu ni se poate fura dorul. Oricât de mult am fi păcătuit, ni se face un dor mare de Dumnezeu. Oricât de mult am câștiga în Canada, ni se face un dor teribil de casă. Ni se face dor de rai și revenim pe potecuța inițială, e drept, nu fără împotriviri. Este cărarea cumpătării, a smereniei și a blândeții, a evitării extremelor. Nu e bine nici să bei prea multă apă, dar nici să nu bei deloc. La orice medicament, esențială este doza, nici prea mică, nici prea mare.

Este un miraj năucitor. Se repetă ispita Evei. Dar acum știm că șarpele poate fi zdrobit. Că ne poate ataca doar la firul ierbii și, pentru a scăpa de el, trebuie să ne înălțăm deasupra simțurilor. Știm că ispita este un câine legat, să nu ne apropiem prea tare, că ne mușcă. Câtă vreme stăm departe, suntem în siguranță, nu poate rupe lanțul. Decadentismul propune o falsă evanghelie, cea după Pilat, sugerând ca teme: pesimismul, solitudinea, moartea, obscurul, delirul, panica, teroarea. Dintre adepții acestei erezii antihristice amintim câțiva: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane Mallerme, Artur Rimbaud, Oscar Wilde, William Butler Yeats, Stefan George, Rainer Maria Rilke. Lumea este extaziată de o operă malefică și nici măcar nu știe asta. Copiii învațăb toate aceste aberații, dar au prea puțin acces la Filocalie și Pateric. Nici nu au auzit de ele, mai ales în Vest.

Decadentismul înlătura adevărul profund și propune artificialul, surogatul, superficialul. Totul este luat în ușor: Totul va fi bine! Nu, dacă faci rău, nu va fi bine! Dacă faci rău, va fi rău, doar dacă faci bine, va fi bine! Decadentismul înseamnă formalism și exces de orice este morbid, iar acest lucru este speculat cu prisosință în cinematografie. Până la urmă, este o formă de evoluționism, puțin mascat, dar care se trădează la fiecare pas. Este incredibil cum pedagogi și psihologi de renume nu trag semnale de alarmă! Schopenhauer vorbește despre agitație și descurajare și nimeni nu observă nici un pericol. Dacă se trezește vreun normal, repede nebunii îl etichetează nebun și îl scot pe tușă. Este un univers monoton, fără har, de fapt.

Un exemplu la îndemână este Mateiu Caragiale, care descrie spaima care te transformă în piatră, care dorește o legitimare a bastardului și care se adresează unei nișe de prințișori alintați (a căror spiță pare că nu a dispărut). De fapt, este o lume în care contează doar banul, este o slujire a mamonei. Este tot o cale, doar că una NECINSTITĂ, cum ar numi-o sfântul Chiril, o cale care duce către o altă destinație. Ierarhul alexandrin ne avertizează să nu admirăm prea mult o corabie, ci să vedem în ea iubirea Creatorului, care ne înlesnește transportul. Azi, opulența de a etala bărci scumpe este chiar o obsesie. Soluția este reintegrarea în corpul Bisericii și redescoperirea adevărului scripturistic****. Este Revelația care face diferența și readuce harul prin întărirea credinței. Este sărăcia care aduce cea mai mare bogăție*****. Doar cei săraci cu duhul primesc în dar, gratuit, hrana îngerilor.

Marius MATEI
___________
*Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, p. 101.
**Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 51.
***Sfântul Chiril al Alexandriei, Vremea postului și a înfrânării, Editura Sophia, București, 2012, p. 346.
****John Breck, Sfânta Scriptură în Tradiția Bisericii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2008, p. 30.
*****Paul Evdokimov, Viața spirituală în cetate, Editura Nemira, București, 2010, p. 35.

hhmgjm
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.