Nu lumea ne va salva de moarte

Mai știm noi care este semnul legământului nostru cu Dumnezeu? Mai știe omul secolului XXI ce este un legământ*? Mai Îl caută omul pe Dumnezeu, îi mai pasă de El?! Constatăm cu tristețe o îndepărtare tot mai indiferentă față de orice profunzime și o apropiere intensă față de orice lucru de suprafață. Totul este fragil, doar că această fragilitate este văzută ca o neputință iremediabilă, din moment ce Legământul este scos din ecuație. Doar în Hristos avem viața veșnică. Să pomenim pe Hristos mai des decât respirăm.

Cât de frumoasă este tăcerea! În fața stelelor, a cascadelor și a luncii, omul admiră în tăcere creația și laudă măreția Creatorului. Descoperim în această tăcere sublimul psalmilor poetului bulgar Hristo Botev, care vorbește despre dragostea lui Dumnezeu. Câtă vreme Dumnezeu este în noi, cu siguranță și dragostea Lui este în noi. Poetul bulgar critică ipocrizia creștinilor, care i-au abandonat pe sărmani, uitându-și menirea de a-i ajuta permanent. Dumnezeu este iubire, nu violență, nu cruzime, nu răutate, nu minciună. Cel mai periculos idol este prostia. Dumnezeu este apărătorul sclavilor. Toată omenirea eliberată ar trebui să celebreze Ziua bucuriei, duminica ca pregustare a învierii. Cei ce se dăruiesc lui Dumnezeu, aceia poartă mai ușor durerea**. În orice necaz, ei nu se despart de Dumnezeu.

Cea mai bună investiție în viitor este relația cu Dumnezeu***. Avem o foarte mare nădejde în iubirea lui Dumnezeu****. Nu țintim o veșnicie în New Delhi sau în New York, ci în New Jerusalem. Acolo unde nu mai există tristețe. Avem în noi ceva dumnezeiesc: puterea de a face binele. Putem îmbrățișa pe cineva cu toată dragostea, știind că astfel îmbrățișăm întreaga lume, zicea scriitorul turc Orhan Pamuk, în opera Snow. Putem învăța cum să ascultăm pe cei pe care deocamdată nu îi înțelegem, zice același autor în cartea My Name is Red. Iar în The Museum of Innocence exclamă: Doar cei săraci cu duhul pot fi fericiți! Concluzia o găsim însă în The New Life: Cărțile pe care le citim în succesiune rapidă murmură între ele, transformând rațiunea noastră într-o orchestră și aducând armonie în viața noastră.

Mulți oameni suferă de singurătate chiar în marile aglomerații urbane, suferă de sărăcie spirituală într-o țară bogată material, suferă de deznădejde într-un univers optimist sau chiar nici nu mai știu de ce suferă, atât de adâncă este suferința lor. Poetul francez Jean Arp este convins că doar omenirea este vinovată de această neliniște: Curând, liniștea va intra în legendă. Omul a întors spatele liniștii. Zi după zi, omul inventează dispozitive care produc tot mai mult zgomot și îl distrag de la profunzimea meditației. Cel ce dă din propria lui sănătate celor bolnavi, își sporește propria lui sănătate*****. Cel ce dăruiește liniște, o înmulțește pe a lui. Cu cât dăruiești iubire, cu atât ai mai multă. Scriitorul american Henry Miller considera că lumea este oglinda morții noastre, deci, nu lumea ne va salva de moarte. Fiecare sfânt are un trecut, așa cum fiecare păcătos are un viitor.

Un legământ este o promisiune solemnă, prin care cineva se angajează (se obligă) să realizeze ceva. Este un acord între Dumnezeu și poporul Său. Cuprinde atât cerințe, cât și promisiuni (făgăduințe). Dintre cei ce cred că Dumnezeu există, toți sunt siguri că Acesta se va ține de cuvânt. Cei ce Îi neagă existența cred că scapă de orice cerință. Este un Testament, o Alianță, un Tratat. Legământul exprimă dragostea, solidaritatea, bunătatea, prietenia, pacea, relația (Deuteronom 29, 12). Este Tratatul de Pace de la finalul războiului împotriva morții. În virtutea acestuia, se realizează marea unire a omului cu Dumnezeu, ca aliați învingători. Înțelegem chiar un ajutor militar: sfinții ne ajută în lupta cu demonii.

Acest legământ a fost încheiat de Dumnezeu cu Noe, a fost reînnoit cu Avraam, cu Moise și cu David. Profetul Ieremia (31, 33) anticipează un nou legământ, net superior celui vechi. Acesta s-a realizat prin Hristos, Care a instaurat Sfânta Euharistie, Sângele Legământului Nou (Marcu 14, 22, I Corinteni 11, 23), pentru ca toți să moștenim Țara promisă patriarhilor. Între noi și Dumnezeu există un acord, o învoială, o convenție, un angajament ferm, un jurământ între îndrăgostiți. Este o promisiune, iar nu un contract lumesc. Hristos este împlinirea speranței. Ucenicul legământului are un profund sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a acțiunii de salvare din război, din iad, din moarte. Noi nu credem în zeița Elpis, un idol elen care amăgește diabolic. Scoasă ultima din cutia Pandorei, Elpis este mai degrabă așteptare, decât speranță. Noi nu ne așteptăm la mai rău, ci sperăm în adevărul eliberator al binelui.

Legământul speranței ne întărește în credință, în har și în virtute. Ceea ce părea imposibil (să scăpăm de război) devine realizabil. Voltaire face o diferență importantă: Cândva totul va fi bine, iată o speranță. Acum totul este bine, iată o iluzie. Încă nu am terminat ce aveam de făcut, nici nu am început să ne facem temele. Nu am pus început pocăinței, nu am realizat cerințele, dar nu ne pierdem nădejdea în realizarea promisiunilor. Suntem niște cerșetori, cerem ceva ce nu merităm. Nu ne respectăm angajamentul, ar trebui să ne cerem iertare pentru asta. Altfel vom plăti daune. Sperăm nu pentru că am fi grozavi, ci pentru că știm că dauna totală a plătit-o Hristos. Măcar atât să facem: să Îi mulțumim! Speranța poate lumina întunericul, atunci când totul părea pierdut. Cel ce nu își pierde speranța, nu își irosește nici viața, nici șansa veșniciei. Ca speranța să nu moară, ea trebuie hrănită cu fapte bune.

Marius MATEI
___________________
*Nicolae Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2001, p. 215.
**Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul. Scrierile Stareţului Siluan, 2009, p. 335.
***Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, București, 2005, p. 29.
****Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, p. 245.
*****Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, p. 172. Vezi și Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, Editura Sophia, București, 2011, p. 39.
hhmgjm
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.