Câteva înțelesuri ale icoanei de Florii

Într-o notă ușor nostimă, unul dintre membrii Rugului Aprins, poetul Paul Sterian, a scris câteva binecunoscute versuri despre Intrarea Domnului în Ierusalim, o poezie care circulă – uneori fără a se mai cunoaște autorul – în mediile creștine ortodoxe românești. Această poezie sună astfel:

„Vai, de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus

Că pe spatele meu adineaori călărea chiar Iisus?

Aș fi mers mai țanțoș, ridicând copita-n sus

Și ce lin, fără să sar, L-aș fi dus!

De unde era eu să știu

Că port în spate asemenea Fiu?

Tare m-am mirat văzând haine-ntinse să le trec,

Bănuiam că-s pentru mine, pentru falnice urechi!

Vai mie, nemernic ce-am fost și sec!

Fala mă făcu să nu simt coapsele Cui mă petrec.

Ah, de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus

Că purtai sfântă povară adineaori pe Iisus?

Cât de lin și ușurel, fără salturi, L-aș fi dus!”

Paul Sterian – Jalea măgarului

Realitatea descrisă de icoana Intrării Domnului în Ierusalim este sensibil diferită de versurile acestui poem, care au desigur semnificațiile și mai ales frumusețea lor.

Mânzul asinei, așa cum este precizat în Sfintele Scripturi, pare în icoana Floriilor un patruped foarte blând, chiar dacă nu mai fusese călărit până atunci, așadar departe de a face salturi care să poată surprinde Sfânta Povară ce-o duce în spinare. Este adevărat, regnul animal nu înțelege, ci simte. De aceea reprezentările iconice ale acestui mânz ne descriu un animal imatur încă, dar docil, care paște inconștient din ramurile de finic așternute pe jos, ramuri care-L întâmpină pe Iisus…

Întreaga natură participă astfel la marele eveniment, căci Creația în ansamblul ei va beneficia de Învierea Mântuitorului, nicidecum numai oamenii. În anumite icoane, considerate mai aproape de Sfânta Tradiție, copacul aflat chiar în dreptul lui Iisus, situat pe marginea drumului către Ierusalim, este înclinat tocmai pentru a sugera vântul puternic. Stihiile naturii sunt la rândul lor îmblânzite de Fiul Omului, Cel trimis să sfințească locul; acest „loc” este întreaga Lume cu toate ale sale, inclusiv – ba chiar mai ales – cele strâmbe precum copacul (finicul) din icoană.

Mai spune poezia lui Paul Sterian despre hainele așternute pe jos, pe calea lui Iisus la Intrarea în Ierusalim. Desigur că sunt binecunoscute calitățile apotropaice, vindecătoare, manifestate de prezența regalității – este o constantă regăsită în fenomenologia religiilor  dincolo de și dinaintea tradiției creștine. Dar în contextul excepțional al icoanei acesteia, imaginea trimite totodată la „hainele de piele” primite de Adam și Eva imediat după alungarea din rai… Reminiscențe ale păcatul primordial, nicicând uitat ori iertat până la întruparea hristică, „hainele” respective vor fi la rândul lor răscumpărate, dimpreună cu întreaga Fire, prin Jertfa Mântuitorului.

În icoana tradițională regăsim câteva motive aflate în reală tensiune. Identificăm astfel tensiunea dintre muntele dinspre care vine Iisus – muntele ca simbol al Creației – și Cetatea Ierusalimului (în perspectivă nevăzută, chiar Ierusalimul Ceresc), tensiunea dintre mormântul lui Lazăr, amplasat, alteori doar sugerat, în registrul montan din stânga, și mormântul ce-L așteaptă pe Cel răstignit la Ierusalim, tensiunea dintre atitudinea celor două cete de oameni care-L încadrează pe Mesia. Acestea sunt tot atâtea prilejuri de meditație la o simbolistică de o inepuizabilă bogăție, a cărei bună mireasmă te îndeamnă la studiu și la smerire. Și, undeva în adânc, tensiunea dintre tristețea lui Iisus și bucuria oamenilor care-L întâmpină pe Cel care cunoaște dinainte ceea ce va urma în doar câteva ceasuri de la măreața intrare în Ierusalim.

Mântuitorul pare să nu știe a călări, stă îndeobște, în icoanele tradiționale, cu picioarele și bustul spre noi, iar cu fața întoarsă spre ceata celor din urma sa. Ceata celor din trecut îi cere cu disperare alte minuni, ceata celor dinspre viitor pare să presimtă ceea ce este dincolo de orice așteptare și de orice minune, anume Învierea – minunea prin excelență. Mesia a venit, consideră ceata celor ce-L întâmpină la porțile Ierusalimului, și trebuie primit cum se cuvine, cu însemnele regale și cu bucurie.

…Iată, enumerate pe scurt, doar câteva dintre observațiile care năvălesc spre mintea și inima oricărui credincios aflat în fața icoanei sărbătorii Floriilor.

Predicile ce vor urma, rostite, scrise de câțiva dintre marii noștri duhovnici și predicatori creștini ortodocși români care au trăit recent ori încă se nevoiesc printre noi, sunt menite să ne lămurească mai clar, mai în adânc, asupra acestor înțelesuri. Căci fiecare predică este o altfel de icoană ale cărei simboluri și culori se adresează Luminii din inima noastră.

Marius Vasileanu

Rândurile de față reproduc paginile introductive la volumul „Intrarea Domnului în Ierusalim”, apărut recent la Editura „Lumea credinței”, în Colecția Cele mai frumoase predici, coordonată de Marius Vasileanu.