Copilul care aude o muzică tristă

In sfarsit, sufletul meu a ieşit din spital, nu mai suferă. Mi-a fost dăruit copilul, la o vârstă când nici o femeie nu mai poate să nască. Ieri aşteptam, la gemuleţul din colţul şcolii, decizia învăţătoarei privind reţinerea la programul prelungit. Adică o posibilă condamnare la recăderea în autism. În zori, îi scrisesem un bileţel Doamnei, în care o avertizam despre acest risc, fără să înfloresc nimic, spunând doar adevărul. Căci ieri, soţul meu ducând-o la Mall, pentru a-i cumpăra jucării de consolare, fetiţa a făcut o criză recunoscând refrenul de Moş Crăciun într-un magazin. A izbucnit într-un plâns neconsolat, repetând mereu că „aude o muzică tristă”. Nimic nu-i putea opri plânsul, deşi se ruşina de trecători, nu le bănuia indiferenţa la nefericirea ei:

 

-Ce spune lumea despre mine? se întreba, hohotind şi mai tare.
Poate chiar voia ca lumea să ştie cât suferă ea, poate credea că astfel, va afla şi mama ei care o părăsise, hărăzind-o instituţiilor sociale. Dar lumea are treburile ei, nepăsarea ei, egoismul ei de sărbători.
Când soţul meu mi-a povestit, am ştiut că trebuie să lupt pentru acest copil, pentru confortul său afectiv şi I l-am cerut lui Iisus, reamintindu-i Domnului, de câte ori m-a ajutat chiar El, umăr la umăr, în copilăria problematică a acestui copil:
 
-Cu Tine eram, Doamne, când încerca să se arunce în faţa leagănelor şi a maşinilor, când refuza să mă ţină de mână, acceptând-o doar pe cea a unui străin. Îţi aminteşti cum cerşeam pentru ea oricărui om întâlnit ajutorul?!
O mamă care împingea un landou şi-a deviat într-o zi complet drumul, ca să ne conducă până în faţa blocului. Alteori, eram însoţite doar pe o mică porţiune, cât traseul străinului coincidea cu al nostru. Apoi reîncepea calvarul alergatului ei în zigzag, cu mare viteză. Şi nu răspundea când o strigam, nu-şi recunoştea numele, nici nu şi-l putea pronunţa, era o minune când reuşeam s-o prind, visam şi noaptea scârţâitul bruştelor opriri ale maşinilor, apoi înjurăturile celor de la volan. Le răspundeam cu dragoste, îţi mulţumesc, omule, bine că ţi-au funcţionat frânele, fii binecuvântat. O singură dată un bărbat m-a refuzat cu asprime, obrăzindu-mă, în vreme ce-şi înfunda hotărât pumnul în buzunar, de parcă i-aş fi pretins ceva ruşinos (ia-mi copilul de mână! scapă-l de moartea în care se aruncă!). Dar atunci, prin iconomia Ta, ea şi-a strecurat mânuţa în palma mea, acceptându-mă în sfârşit. Pe mine, cea de neacceptat.
Aştept în curtea interioară a şcolii, văd clasa ieşind de la sport şi urmăresc mişcările copiilor prin geamul culoarelor lungi. Ce frumos controlată este acum alergarea ei. Prin câte sfinte împărtăşanii a atins această performanţă a normalităţii! În fine, ajunge la gemuleţul meu, roagă o fetiţă puternică să-l deschidă şi îmi spune plină de bucurie:
-Doamna mă lasă să plec cu tine!
Deşi e încă devreme, simt dintr-o dată bucuria sărbătorilor. Simt bucuria care i se dă unei mame, când naşte un copil. Doamne, Tu chiar mă iubeşti, dacă binevoieşti să mă transformi cu atâta graţie, dintr-o făptură jalnică şi păcătoasă, într-un biruitor!
Oare de câte ori, străbătând butaforia magazinelor, pregătite să vândă cât mai multe de sărbători, chiar apăsând pe clapa duioasă, n-am avut acel sentiment al copilului părăsit, care aude o muzică tristă?
Era plânsul Îngerului, încercând să spună, că nu prăvăliile bogate se cer cercetate în acest timp de har, când Fecioara aşteaptă naşterea Pruncului Sfânt. 

Caută, în hăinuţele prea multe ale copilului tău, ceva cu care să-l îmbraci pe cel gol. Caută, în năvala de bucurie a inimii tale, gratuitatea milei pentru copilul care aşteaptă în zadar la geam, ca mama să vină

 

 

 

 

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.