LOADING

Type to search

Credința din auzire, iar nu din auzite

Editoriale

Credința din auzire, iar nu din auzite

Share

Scriitorul și preotul Alexei Mateevici îmi amintește de fiecare dată că limba noastră este graiul rugăciunii. Scriu aceste rânduri când englezismele au pătruns peste tot. Când ne întrecem care mai de care să folosim cuvinte precum reframing, mentorship, movie, iron, steel, gold, star, deși avem corespondente decente în limba strămoșilor. Această americanizare a limbii pare că i-a cuprins pe mulți, din toate domeniile. O fi un semn de progres sau nu, Dumnezeu știe. Dar nu știu în ce măsură o astfel de limbă corcită mai poate fi un grai al rugăciunii. Sunt copii (români, în țară, nu în diaspora) care deja gândesc în engleză sintaxa și inventează romengleza.

Părintele Alexei a murit foarte tânăr, precum Labiș sau Esenin, dar i-a îngăduit Dumnezeu să ne lase un testament poetic extraodinar:

  1. Limba noastră este cea a vechilor cazanii. Copiii află de timpuriu ce este o cazanie, cel puțin printr-o notă de subsol. Limba este sfântă, deci există sfințenie.
  2. Să le spunem tuturor că Basarabia este România, să îi luminăm cu dreptate[1]! Nu avem două limbi, două literaturi, două culturi, două inimi, ci numai una.
  3. Dacă nu se va ridica din mijlocul nostru un prooroc, viața noastră va seca, vom fi scoși din jocul lumii și vom rămâne fără noroc.

Cine nu vorbește corect, nu se poate ruga după rânduială. Cine nu citește corect, distorsonează înțelesul. Limba noastră este un diamant șlefuit, nu merită aruncată la tomberon. Prin această limbă, rugăciunile noastre ajung la Dumnezeu, dar cerem mântuire, nu mituire. Vrem raiul, nu răul. Mai auzim câte un psalt prin strane făcând greșeli nepermise. Nu ne putem ruga oricum. Nu putem predica orice.

Limba română nu este așa de înțepenită precum pare[2]. Și nici nu are cum să fie, de vreme ce repovestește de secole un mister dinamic. Credința vine din auzire (nu din auzite)[3], iar auzirea în limba maternă se face. Am auzit bine, știm ce avem de făcut. Am auzit altceva, nu știm care e rostul nostru. Fiecare detaliu este important: Adevăr zic ție: Azi vei fi cu Mine în Rai[4]! Ateii traduc: Adevăr zic ție azi: Vei fi cu Mine în Rai (cândva)! Nu ne rugăm din auzite, nici pe sărite, deoarece este o limbă sfântă, copie a limbii îngerilor. O limbă în care se poate sluji Liturghia este sfântă, deci a o folosi greșit este o blasfemie.

Cea mai deranjantă eroare a limbii este hula. Atunci când un cuvânt nu zidește, cel ce dezbină înjură cât poate sau cât este lăsat să o facă. De bună voie, hulitorul nu va pleca niciodată, atunci îl vom izgoni. Limba injuriilor nu este o comoară, ci un gunoi. Azi se înjură peste tot, iresponsabil. Iar țintele sunt tocmai ambasadorii limbii. Un francez de bună credință îmi zice:

  • Agresiunea limbajului este un semn de demență[5]. Hulitorii trebuie tratați cu răbdarea cu care tratezi un bolnav! Agresivitatea este un semn că omul iubește mai mult pământul decât cerul. Crede o minciună care îi convine și respinge un adevăr incomod pentru el. Ei înșiși recunosc că vor doar spitale.

 

Marius MATEI

___________________

[1] Mihail Daniliuc, Marele român, preot și poet Alexei Mateevici, în Ziarul Lumina, București, 27 august 2012.

[2] Constantin Necula, Pedagogia poveștii, Agnos, Sibiu, 2016, p. 56 (cu dedicație din partea autorului).

[3] Romani 10, 17.

[4] Luca 23, 39-43.

[5] Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual, Sophia, București, 2009, p. 224.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *