Crestinul si criza mondiala

Creştinismul a fost lepădat ca sistem de referinţă din mai toate structurile de conducere politică ale planetei. Aşadar, învăţătura noastră mântuitoare nu e vinovată în nici un fel de profunda criza financiară, economică şi socială în care de abia începe să se afunde, global, umanitatea. Care criză (simplificând analiza) rezultă că, de fapt, e una a moralităţii pierdute. Căci, ne place sau nu, de aici a pornit totul: de la lăcomia fără margini, de la ideologia/psihoza consumeristă, de la amestecul deşănţat al valorilor, de la vicierea din copilărie a bunelor deprinderi morale ale omului, de la încrederea oarbă în infailibilitatea „sistemelor” omeneşti (politic, bancar etc.). Pe scurt, a devenit şi o criză a încrederii, zic unii, dar eu afirm răspicat că, în esenţă, este o criză a credinţei. Sau, mai bine spus, a lipsei ei.
Ce trebuie să facă, în atari condiţii, creştinul? Vă veţi mira sau vă veţi indigna dacă vă spun că, de fapt, cu un ochi el trebuie să plângă, iar cu celălalt să râdă.
Trebuie să plângă, pentru că situaţia grea îl afectează direct şi indirect (sărăcie, şomaj, taxe şi dobânzi mărite etc.). Trebuie să şi râdă, pentru că „visul de aur” al prosperităţii neîntrerupte, al progresului continuu, al binefacerilor globalizării, al consumului nesfârşit a ajuns într un impas. Aşadar, se cere urgent reconsiderată scara valorilor (spirituale şi materiale), trebuie rapid rediscutată valoarea muncii umane oneste şi trebuie repus Dumnezeu la locul Său: acela de mediator între om şi lume, între om şi om, între om şi sufletul său. Eu sunt convins că toate aceste reaşezări (axiologice) vor avea loc, iar omul îşi va putea întoarce din nou senin obrazul către Creator, zâmbindu I cu inocenţă, ca după o poznă de proporţii.
Evident, nu doream ca acest text să însoţească revista noastră chiar în luna decembrie, o lună a bucuriei pentru Naşterea Domnului, dar stă numai în puterea noastră ca lucrurile să arate altfel.

Pentru cititorii noştri,
cu toată nădejdea şi dragostea,

LA MULŢI ANI!