De fapt, ce vrem?

Vrem să ne mântuim.
Restul sunt detalii.
Bune sau rele, neutre sau nu. Neimportante în esență, dar periculoase, câtă vreme ne distrag de la ceea ce urmărim cu sau fără abnegație.
Vrem o veșnicie, una singură, cea cu Hristos. Ne mulțumim cu asta, nu vrem mai mult, pentru că deja în El este totul cuprins.
Atunci, la treabă! Muncă, dar cinstită, ajutorare, dar discret, rugăciune, dar constantă.
Voința nu este un concept ipotetic, este un angajament ferm de slujire.

Dar cui slujim? Bine ar fi să slujim doar lui Hristos… Numaidecât, urgent, degrabă, neapărat să Îi urmăm.
Nimic nu poate fi mai iubit decât Hristos, declară cu sinceritate părintele Andrei Coroian. Nimic nu poate fi mai irezistibil decât harul.
Știind bine ce vrem, prindem curaj, nu din forțele noastre, ci de la Hristos, Cel ce ne întărește.

Nu mai suntem înlănțuiți de frică, cum ne încurajează părintele Savatie Baștovoi. Acolo unde apare un om curajos, plin de credință, acolo cercul vicios al fricii se întrerupe.
Hopa… Nu poate fi șantajat acest om.
Aici intervine minciuna, calomnia, dezbinarea.
Suntem înconjurați minciuni, de falsuri, de hoții.
Ideea este să nu le lăsăm să intre în noi, ca să nu ne corupă defel.

Slujind Adevărului, nu avem cum să pierdem, în perspectiva veșniciei, chiar dacă, pe moment, ni se pare că suntem cel puțin neînțeleși.
Nu vom fi promovați, dar e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla.
Abia vom lupta mai ușor cu slava deșartă.
Mândria este o cădelniță plină de bălegar, mărturisește peste veacuri Marele Sava cel Sfințit.
Abia când toți ne vor scuipa, să știm că ni se pregătesc piroanele.

Nu batem în retragere, nu cădem în deznădejde.
Răul e plin de lașitate, doar frica noatră îi exagerează puterea.
Alături permanent de Hristos, nu avem cum să pierdem.
Dar să rămânem echilibrați, să nu intrăm în polemică și să fim blânzi și pașnici.
Sfinții ne ajută mai mult decât credem, să apelăm cu încredere la ajutorul lor!

Nu vrem să ne îmbogățim, nu vrem să fim lăudați, nu vrem să fim prea sătui, precum păsările care nu mai pot zbura din cauza asta,
Și ne împrietenim cu Hristos din spital în fiecare zi, măcar în rugăciune, dacă nu și pe salon.
Dacă vezi un copil rănit în mijlocul drumului, ce faci?
Îl ocolești, gândind că e vreo diversiune și poți fi atacat de complicii lui sau îl ajuți cu orice risc?
Oare tu nu ai fost ajutat pe Cruce și încă cu ce risc…

Ca să nu rămân singur, mă apropiu de Hristos euharistic.
Dar cum mă apropiu? Cu lacrimi și cu suflet umilit, așa cum ne înață Sfântul Simeon Noul Teolog în rugăciunea de dinainte de împărtășire.
Vrem, așadar, să ne împărtășim cu Hristos, ca să avem și noi bucuria Lui.
El vrea să împartă veșnicia cu noi.
Deci, vrem să ne pregătim pentru asta.
Iar Hristos înviat din morți nu mai moare, moartea nu Îl mai stăpânește…

Vrem să ne învățăm copiii cum să pescuiască corect și, mai ales, ce să facă cu surplusul de pește.
Ca să nu fie deprimați, ca să înțeleagă Rostul.
Ca să înțeleagă care este vocația lor.
Ca să nu piardă înțelegerea duhovnicească.
Ca de pe buzele lor să nu iasă nici un murmur de nemulțumire.

Vrem să fim dacă nu generali, măcar ostași ai lui Hristos.
Din ucenici (calfe în probe), să devenim odată apostoli de încredere.
Din lucrători, să devenim slujitori.
Din adormiți, treziți din somnul ignoranței.
Rusia presovietică a gustat din plin din experiența marilor sfinți.
Să ne adăpăm la acest izvor al credinței, plin de surse de captare a Apei Vieții.

Pesemne că nu vom evita înfometarea și persecuția, după modelul apostolilor.
Desigur, suntem fascinați de nerăutatea Lui, după modelul primilor discipoli.
Știm unde să aruncăm mreaja și avem și experiența furtunii.
Singuri nu am fost niciodată și nici nu vom fi.
Marele Pescar este mereu în noi, în inima noastră, acolo unde este lăsat să intre.

Dezvoltarea personală, atât de la modă, începe atunci când scăpăm de egoism și construim fericirea altora.
Intenția se transformă în acțiune.
Dificultățile pe care le intuim nu ne opresc.
Nu putem concepe nici un plan de atac fără arme duhovnicești.
Credința este impulsul care pune lucrurile în mișcare, iar rezultatul concret este scăparea de vicii.

Vrem să cinstim pe toți contribuabilii Împărăției, casnici ai Mirelui.

Vrem să ne înfrânăm, să fim veseli, plini de bucurie.

Nu vrem să fim îmbufnați, doar iadul e zdrobit…

Viața este un ceas liturgic. Acesta este ritmul veșniciei.
Nu putem fi fericiți decât în Hristos, indiferent cât ne costă asta, chiar viața.

Nu vrem să ratăm Învierea. E prea frustrant să fie atât de la îndemână, datorită lui Hristos, iar noi să ne cramponăm de detalii irelevante.
Nu putem intra Acolo fără Cruce.
Nu ne putem lipsi deloc de dragostea Maicii Domnului.
Vrem acea stare de liniște sufletească, de care știm că nu suntem vrednici…

Marius Matei