DOMNULUI SĂ NE LOGĂM *!

La fiecare Sfântă Liturghie auzim, spre final, îndemnul Domnului să ne rugăm! Frumoasă năzuință și chemare, căci ce poate fi mai înălțător decât a te ruga Domnului, împreună cu toată suflarea cea din biserică? Dar sunt și unii credincioși care completează acest elan firesc, duhovnicesc, cu un îndemn virtual: acela de a se loga oriunde, oricând și oricât, acela de a se conecta permanent, de a penetra și alimenta cu propria energie comunitatea digitală creștină.

La începutul Postului Mare, chiar în ziua de luni, telefonul îmi trepida ca lovit de streche de ropotul de mesaje venite pe Facebook. În majoritatea cazurilor, creștinii își cereau iertare comunității virtuale, volatile, eterice a FB‑ului pentru tulburări, jigniri sau supărări provocate pe pagina lor. Doamne, mare Ți‑e puterea, dar și răbdarea! Să vezi oameni în toată firea, unii dintre ei creștini cu ștate vechi de viață duhovnicească, siluindu‑și tastatura de pe smartphone‑uri ori tablete în tentativa de a se prezenta lumii afabili, sinceri, spirituali, populari, ascetici… Toți își cereau iertare tuturor, ca într‑un cor antic, pentru cele făcute și nefăcute, într‑o horă fie a fariseismului, fie a ignoranței – greu de înțeles ambele. Desigur, prima întrebare este aceasta: cum să confunzi realitatea cu mediul virtual? Sau prietenii din viața reală cu cei de pe Facebook? Mediul virtual e o convenție, e ca la film: nu moare nimeni în peliculele cu teme de război, actorii doar se prefac (deși bunica mea a crezut toată viața contrariul). Aceasta este convenția pe care oamenii o creditează de peste 100 de ani de cinematografie cu bună știință. Așadar, să nu confundăm/suprapunem, ca niște nemintoși, tot ceea ce furnizează mediul on‑line cu viața reală, că râd și curcile de noi!

E drept, și pe FB (sau mai ales acolo) poți greși cu cuvântul, jignind sau repezindu‑te la atac, fără să gândești prea mult. Însă a muta rânduielile sufletești din viață și a le plimba, laolaltă cu metanoia proprie, prin serverele lui Mark Zuckerberg, asta mi se pare puțin cam deplasat. Cel puțin pentru mine unul, care am îmbătrânit în format creștin clasic, dacă FB‑ul ăsta e prilej de sminteală, de dihonie sau jigniri, soluția e simplă: părăsesc mediul, pe loc! Exact: dacă vezi că dramoleta care se derulează virtual reușește de se infiltrează cumva până la suflet, dă unlike și disconnect. Dacă ochiul nostru, cum spune Mântuitorul Însuși, ne smintește, ne tulbură, apoi îl scoatem pe dată. Darămite un amărât de cont de Facebook… Și atunci haideți să ne eliberăm, măcar în post, de tirania realității care nu există, de himerele prieteniilor digitale, de aburul pretinsului folos adus nouă și altora de această super‑scamatorie comunicațională! Care văd că și‑a făcut inclusiv reguli de comportament și bună purtare, ca orice împărăție de pe acest pământ. Până una‑alta, eu refuz cetățenia FB, prefer o viză de flotant, în tranzit pe‑acolo…

Răzvan BUCUROIU

* a te loga = a te conecta.

Editorialul numărului 176 al revistei Lumea Credinței, număr pe care îl puteți achiziționa în format digital la linkul de AICI.