LOADING

Type to search

Editoriale

Două lumi, un singur ecran

Share

Pe măsură ce urc/cobor treptele vârstelor, dobândesc o sensibilitate în plus față de antecesorii mei – știuți și neștiuți, din familie ori din manualele de istorie. Tot ceea ce ei „au făcut și au dres” începe să capete un sens aproape personal, parcă pot să intru din ce în ce mai ușor în pielea lor și să mă identific cu dorințele lor. Încep să le înțeleg, cu sagacitate, motivațiile pentru care au făcut un pas istoric într‑un fel sau altul, sunt întristat cu ei în alunecările abisale, dar și solidar în ridicările până la treapta de înger, pricep motivația multor slăbiciuni și mă întăresc actele lor de bravură. Pe scurt, mi‑e bine în această societate a umbrelor – care au gândit și plămădit tot ceea ce avem noi acum. Mai precis: formatul social, cultural, spiritual și chiar geografic de la ei vine pe filieră generațională, direct.

În același timp, în mod paradoxal, nu regăsesc mai nimic din realitatea zilei de azi în completarea și împlinirea celor descrise până acum. Sunt deja două lumi diferite, care stau cu spatele una la alta: cea veche „tace” solemn în temple, biblioteci, cetăți ruinate și mode trecute; cea nouă e fâșneață, e zglobie, e numai sclipici. E grăbită, e hi‑tech, e conectată.

Și deja pot spune că am înțeles, dintr‑un foc: noi, cei de azi, nu mai avem soluția lui mâine, nu mai influențăm viitorul decât într‑o extrem de mică măsură. Niciodată în istoria umanității nu a existat o asemenea prăpastie între generațiile aceleiași țări. Așa după cum niciodată nu au existat legături, conivențe și asemănări izbitoare între tinerii de pe toată fața pământului. Sunt toți la fel, născuți de o mamă… digitală! Pentru cei de azi, granițele de netrecut s‑au mutat între generații, iar familia „apropiată” reprezintă… umanitatea sub 30 de ani. Interesantă schimbare de logică a lucrurilor!

Așadar, revoluția digitală este o realitate căreia trebuie să‑i facem față noi, cei de peste 50 de ani. Căci cei de sub noi o respiră relaxat, ca pe aer. Curat, ozonat. Două lumi, un singur ecran ca icoană a ei.

 

Răzvan Bucuroiu

1 Comment

  1. Stelian Gombos 25 februarie 2019

    Din seria: “Pro Memoria”

    Treizeci de ani de la Revoluţie…

    La sfârşitul acestui an – 2019, vom comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!…
    Altfel spus, ne aflăm, deja, la 30 de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!…
    Da, treizeci de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze, căci ei au murit ca noi să fim liberi, pentru că ei chiar au crezut „că vom muri şi vom fi liberi!…”
    Va să zică, am intrat, iată, in anul al treizecelea de la Revolutia noastră din decembrie 89!…
    Da, am parcurs toţi aceşti ani, cu bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele!…
    Altfel spus, 22 Decembrie 1989 a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. S-au scurs 30 de ani de atunci, răstimp în care s-a pus în permanență în discuție dacă „A fost sau nu a fost” cu adevărat o revoluție în Decembrie 1989. Răspunsul este unul simplu și singurul: Da, în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.
    La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă: instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea alimentară și cea energetică.
    Tot acum a încetat procesul de industrializare și a economiei centralizate și planificate. S-a încheiat procesul de sistematizare a satelor şi multe altele!…
    A fost oprit proiectul de sistematizare al centrului Bucureștiului, proces care a produs o ireversibilă modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea Văcăreşti și a unui model de locuire urban.
    Cu alte cuvinte, 22 Decembrie 1989 a însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, al încercării unei normalități politice, a restabilirii dreptului de proprietate, a creării structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit!…
    Schimbarea de sistem intervenită în Europa Central – Orientală și de Sud – Est a fost respinsă de către Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți!…
    În altă ordine de idei, astăzi, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încercăm o aducere aminte a acelor evenimente și motivele care au dus la acestea cât și o examinare a parcursului societății românești postedecembriste.
    Căci, uneori sau, chiar deseori, rătăciţi în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi floarea curajului de acum 30 de ani.
    Devenind, în acest fel, nişte sărmane marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care constituie falsa democraţie post – decembristă.
    Adică, deşi ne credem vii, noi suntem, de fapt, morţi!…
    Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt, în fond, cei vii, cei mântuiţi!…
    Drept urmare, în aceste clipe sau momente, eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc: deosebită cinste, aleasă gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor, tuturor!…
    În ce ne priveşte pe noi, cum remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori, mila lui Dumnezeu în toate, suntem, cel puţin, tot cam aceeaşi: la fel de epigoni şi de impostori, la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai correct spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţăfnoşi şi de preţioşi, precum şi tare ipocriţi sau făţarnici!…
    Prin urmare, nimic nou sub soare, doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!…”
    Mie, unul, îmi pare, deci, foarte rău, că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de vedere!…
    De aceea, astfel stând lucrurile, eu, personal, îi rog pe ei, pe eroii, martirii şi mucenicii noştrii, să ne ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de (toată) această jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul!…
    De asemenea, reflectând şi meditând, acum, în acest an comemorativ, la tot ce am dobândit în urma acestei mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem folosi în mod suficient şi, eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret, şi, tot aşa, mai departe!…
    Cu alte cuvinte, datorită micimii noastre sufleteşti ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mici, sau la planuri, fie doar pe hârtie, fie începute totuşi, dar, niciodată terminate sau finalizate!…
    Aşadar, dincolo de toate acestea, este nevoie de o schimbare, adâncă şi (de) modificare, profundă şi radicală, care să plece, să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa compatrioţilor noştrii din decembrie 89, va rămâne una fără scopul/obiectivul urmărit şi finalitatea dorită de către noi toţi, inclusive, sau, îndeosebi, de către ei, fără atingerea idealului la care (să) aspirăm într-un suflet comun, acela al întrării şi (con)vieţuirii, cu adevărat, într-o lume, realmente şi totalmente nouă!…
    Însă, pentru a nu aluneca ori cădea în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse în toţi aceşti treizeci de ani, cel puţin unii dintre fiii acestui neam şi popor!…
    Totodată, vreau să cred că, dincolo de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns şi la o maturitate nu doar la o saţietate, că am dobândit/obţinut şi, chiar, cultivat câteva repere, principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei şi exigenţei, corectitudinii, onoarei, onestităţii, fermităţii şi demnităţii!…
    Măcar, aşa, câte puţin din fiecare!…
    Şi, cu toate acestea, mai este, încă, mult loc pentru mult bine, în ţara această!…
    De aceea, Dumnezeu – Multrăbdotorul şi Multîngăduitorul, să ne stea, să ne fie alături, pentru a ne bucura, cu toţi, împreună şi dimpreună!…
    Iar pentru ei, pentru eroii noştrii, să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…
    Veşnică să le fie amintirea, recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…

    Stelian Gomboş

    https://steliangombos.wordpress.com/

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up