Fariseul in zi de post

Inca de la inceputurile descifrarii bucuriei crestine, m-am simtit fariseu. Intrus, neavenit. Nu am reusit nici atunci si nici acum, dupa atatia ani, sa pun in practica bunele povete ale duhovnicului. Nu vreau sa blochez intrarea altora in Altarul ceresc prin duplicitatea mea. Pentru ca eu insami nu am scapat de fatarnicie, e greu sa transmit altora ca nu ne impartasim doar pentru ca au venit Pastile, ci pentru a fi mereu cu Hristos (Benedict Stancu).

Purtator de masca fiind (Steinhardt), ma rog sa scap de ipocrizie. Prea pacatos scufundat, nu vreau sa incui nici pe altii in iadul suspiciunii mereu alterate (Plamadeala). Sunt fals: nu am pretentia ca intrupez autenticul. Nu sunt in stare sa recunosc transformarea atunci cand o intalnesc. Dumnezeu S-a revelat, dovada ca este (Tutea): de fapt, framantarea lumii actuale ne convinge ca nu exista decat Dumnezeu.

Fariseii resping faptele tocmai pentru ca sunt fapte (Iustin Popovici). Ei doresc ca faptele sa nu fie fapte si incearca din toate puterile lor sa le transforme in ipoteze, iluzii si fictiuni. Mandria ce se trage din rugaciune preschimba omul in fariseu (Sofronie Saharov). Si fariseii posteau si ziceau rugaciuni lungi: sfant insa e numai acela care are inlauntrul sau pe Duhul Sfant. Exista o nostalgie a fariseilor care cred ca ei sunt in regula cu Dumnezeu (Staniloae). Sunt intepeniti in orgoliul lor, nu mai percep urgenta convertirii personale.