Fiziologia ispitei

Uneori, cel pe care îl bănuim a fi ispititorul este chiar îngerul. Doar că ceva s-a întâmplat cu el, de ajunge să semnalizeze într-un mod aproape fizic: nu prin înfricoşare intelectuală (pleacă de-aici, să n-o păţeşti!), ci prin atracţie (hai, vino). Atât că enunţul lui apare cu mult înainte ca sufletul să se afle în mod real, în proba de dat.

Într-o zi, trecând prin faţa oglinzii, am simţit brusc „alerta” plăcerii. A, da?! Deci aceasta va fi următoarea concretizare a ispitei. Să acopăr oglinzile! Să arunc şamponul colorant.

Chiar dacă nu e vorba de iubire/plăcere, ci de alt păcat, ispita este mai întâi un partener. Este ceva care seamănă cu timpul când doi tineri încep să corespondeze şi fac schimb de fotografii şi fata îşi spune: Cu urâtul ăsta? În veci nu mă mărit.

La fel dispreţuim şi ispita: ce am eu cu plăcerea asta? Nu-mi trebuie, pot şi fără ea, am rezistat atâţia ani. Şi totuşi, într-o zi, din nevăzut, cineva corupe facultatea de judecare cea mai castă şi, ceea ce era un schimb nevinovat de scrisori, devine implicare pătimaşă, iar sufletul cel cuminte stă gata să cadă, simţind sub tălpi vâlvătaia.

Este prea târziu ca îngerul să spună atunci, fugi, rupe corespondenţa, închide obloanele, furtuna îţi va sparge ferestrele, inima îţi va fi atinsă de trăsnet! Înveleşte-te în linţoliu, pentru ca nici o memorie omenească să nu deţină armonia siluetei tale, a chipului, a întorsăturii de cuvânt; să nu te poată chema la ordin, să nu-ţi poată nimeni supune magnetismul fiinţei unor interese ce nu-s ale tale. Este prea târziu atunci, de aceea îngerul te avertizează cu mult timp înainte. Nu te mira că ţi-a vorbit pe limba cea murdară a păcatului. Altfel n-ai fi priceput ce te paşte.

Dar cum, cum ajungem aici?! Doar prin rezonanţă cu inconştientul colectiv?

Mulţi dintre noi trăim într-o identitate străină, care ne permite flatarea narcisică. Imaginea reală ne pare prea cenuşie, aşa că retuşarea cu minciunele reprezintă principalul joc creativ.

Este greu să comunici cu un asemenea om. Căci atât de mult se îndrăgosteşte de imaginea lui iluzorie, că începe să accepte şi ofertele demonilor. Doar că tuşa de pensulă a urâţilor este grosieră, un demon oricât de artist s-ar crede, nu are fineţe şi strică portretul. Toată lumea din jur vede asta şi te priveşte cu milă, doar tu tresari de admiraţie, când treci în grabă, frisonând de plăcere, prin faţa unei oglinzi.

De fapt, acesta este un obiect de care nu ai nevoie. Vrei să ştii cum arăţi? Aşază-te în faţa icoanei Domnului. După chipul Său ai fost creat. Nu este El oglinda cea mai bună? Când vei începe să te desluşeşti în ea, smerenia te va face să exclami:

-Doamne, sunt mai frumos decât merit!

Spunea părintele Iustin de la mânăstirea Oaşa: „Cu cât eşti mai plin de frumuseţe, cu atât vezi, separi din colbul care te înconjură, mai multă frumuseţe. Cu cât eşti mai plin de sens, cu atâta descoperi mai multe sensuri. Cu cât eşti mai plin de înţelepciune, înţelegi mai mult din ceea ce vezi. Cu cât eşti mai luminos, vezi mai multă lumină în jur. Oamenii dinainte ştiau să-şi facă viaţa frumoasă.”

Când era acest „dinainte”? Nu în cine ştie ce trecut îndepărtat, căci tu însuţi ai avut un timp când ştiai să-ţi faci viaţa frumoasă, căci imaginea Raiului există în memoria noastră abisală şi tânjim mereu după ea. Când s-a corupt această imagine din mintea ta afectivă, când ai permis să-ţi fie înlocuită cu alta, care seamănă mai curând cu filmuleţele canalelor de ştiri, cu vocea aspră care le însoţeşte, poruncindu-ţi să te temi şi să fi nefericit?!

Poate, când ai uitat să te rogi, să priveşti norii, să contempli icoanele. Când ţi-ai dat la retuş propriul chip, lăsându-ţi-l acoperit de culorile şi de modelele lumii… Şi cât de greu se mai desprinde, se mai spală de pe noi acest abţibild!

Elena FRANDEȘ

sursa foto: pixabay.com

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.