LOADING

Type to search

Editoriale

Funcția SEARCH

Share
Dacă nu ai duhovnic, să îl cauți plângând. (Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, pomenit pe 25 aprilie)
Doamne, trimite-mi un psihoterapeut, un bătrân înțelept, care să Te cunoască! Nu mă tulbură lucrurile, ci modul în care le privesc, intensitatea cu care le interpretez. Cred că am nevoie de un translator al limbii edenice, un harismatic al rugăciunii angelice. Cu siguranță, un astfel de duhovnic ajută mai mult decât toți doctorii și psihologii la un loc.
ziua3f
Pocăința aceasta înseamnă trezire la realitate: suntem oameni ce se visează fluturi, dar, când ne trezim, ne credem fluturi ce se visează oameni… Reechilibrarea duhovnicească nu poate fi făcută pe jumătate, pe fugă, între două țigări (Repede, părinte, că mă grăbesc…).
Ne ducem crucea așa cum Isaac și-a dus lemnele de rug, făcând ascultare față de părintele lui. Prin Pocăință, ne eliberăm de standardizarea burgheză a creștinismului și începem să prețuim comoara credinței.
Pe Dumnezeu nu atât Îl căutăm, cât Îl recunoaștem, dacă vom urma indiciile biblice.
Singurul și adevăratul Dumnezeu este cel revelat de către Biblie (Cartea-sursă de adevăr, bunătate și frumusețe). Dar nu e suficient să înțelegi Biblia, trebuie și să o trăiești, să practici mesajul ei. Astfel, Biblia este un mod de viață (dorim ce doreau apostolii). Duhovnicul nu ne va spune lucruri noi, dar va trăi ceea ce propovăduiește, transmițându-ne invitația de nerefuzat a Tatălui. Ne va smeri, ne va mustra, arătându-ne că nu suntem deloc mai grozavi decât alții…
Suntem egali în fața lui Dumnezeu, ne vindecăm datorită acelorași leacuri (acceași vară ne încălzește pe toți). Aplicând aceeași Biblie și practicând aceeași credință, de ce suntem divizați?! Și ne spovedim mai des, din ce în ce mai pregătiți, căutând în duhovnic acea călăuză pentru cei dezorientați. Totuși, această veselie festivă nu poate fi întregită decât prin grja față de cei necăjiți. Mănunchiul rugăciune – post – fapte deschide Porțile Cerului…
Suntem în doliu: a murit Cineva din familia noastră, Iisus Hristos.
Iisus Hristos rămâne în familia noastră, El nu ne părăsește nici prin moarte, ci ne dăruiește învierea prin Învierea Lui. Cu cât vom munci mai mult în via Lui, cu atât vom obosi mai puțin. Și dorim să fim făcători de pace, nu ne achiziționăm săbii de nici un fel.
Căutăm un duhovnic, cu convingerea că există Dumnezeu. Și că Acesta lucrează prin oameni.
JUDECĂTORI 18, 6:
Mergeți cu pace, calea în care mergeți este înaintea Domnului.
ISAIA 9, 1:
Poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare.
IOAN 13, 35:
Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.
EFESENI 4, 3:
Siliți-vă să păziți unitatea Duhului, în legătura păcii.
I PETRU 5, 7:
Lăsați-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.
PATERIC:
Mai importantă decât dreptatea este pacea.
TRAIAN DORZ:
Doamne, iubirea mea Tu ești (…)/Iisuse, și eu Te iubesc, / Căci și Tu prea mult m-ai iubit / De-acum tuturor vestesc / Iubirea Ta fără sfârșit.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *