LOADING

Type to search

Îmbogățirea prin sărăcire

Editoriale

Îmbogățirea prin sărăcire

Share

De vreme ce fiecare dă vina pe celălalt, înseamnă că toți suntem vinovați. Cea mai mare povară a răului este că nu ne scapă de vinovăție, ci ne-o înmulțește haotic. Cea mai mare binefacere a binelui este că ne scapă de orice culpă. Într-un regim totalitar, supușii se simt vinovați pentru crimele conducerii. Într-o organizație de binefacere, toți se simt fericiți pentru virtuțile leaderilor. Nici un vinovat nu scapă nepedepsit, mai devreme sau mai târziu. Fără Hristos, nu suntem scutiți de executarea pedepsei. Doar Hristos ne poate grația.

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzjffr

De vreme ce toți suntem vinovați, cea mai mare aberație este să îți imaginezi că nimeni nu e vinovat. De vreme ce toți suntem păcătoși, cel mai absurd este să consideri că nu există păcat, că totul e permis.

De vreme ce oricum vom pierde tot ce am agonisit, nu este important dacă pierdem totul odată sau treptat, ci cum reușim să nu cădem în depresie din cauza acestei inevitabile pierderi.

Un mecanic auto a pierdut într-o singură zi munca pe ultimii ani (soția a aruncat la gheenă haina ponosită în care erau banii), dar a devenit și mai bogat: a venit la biserică să se spovedească, lucru ce mereu fusese tot amânat. Un miliardar local a pierdut o avere uriașă, dar a devenit și mai bogat: L-a găsit pe Pruncul Iisus în ieslea (poiata) neîncălzită în care a stat mai multe ierni. Un student bogat, revenit din moarte clinică, are o cu totul altă perspectivă asupra vieții: cu cât ajută mai mulți nevoiași, cu atât se îmbogățește mai mult.

De vreme ce cultura îmbogățește, este fără logică de ce B.P. Hașdeu fondează revista “Aghiuță”. Un nume periculos, care face simpatic, neplictisitor pe cel ce trebuie respins. Este o captivare vicleană. De parcă nu putea să găsească alt nume. Unii pomenesc zilnic numele Domnului, alții fac altfel de pomeniri, sărăcind în har. Depinde cu cine te aliezi: Panama se desprinde de Columbia, cu sprijin american. Omul se desprinde de bogăție, cu sprijin îngeresc. Bogăția este subiect cel mai deranjabil în predici și cateheze: majoritatea creștinilor vor să se îmbogățească, folosind chiar credința în acest scop, nu să se unească cu Dumnezeu, Cel ce a umblat desculț și a murit gol pe o cruce.

De vreme ce în 1914 toată Marea Nordului se transformase într-un câmp de luptă, este evident că oamenii uitaseră de Decalog și de Fericiri. Țările visau doar la prosperitate, uitând de istoria lor plină de minuni și ucigând în numele nimănui. Războiul nu are nici o scuză, este iadul pe pământ. Peste patru ani, monarhiile dunărene se dizolvă, arătând încă o dată că țara cea mai bogată nu câștigă neapărat. Are și Dumnezeu grijă de sărmanii Lui dunăreni.

De vreme ce în 1950 țara noastră a aderat la Convenția de prevenire a genocidului, ne-am fi așteptat ca toate crimele să nu fi continuat până în 1964. Ne-am îmbogățit în minciună: era o discrepanță uriașă între propagandă și realitate. Cea mai neagră pată din icoana patriei. Cei mai mulți îmbogățiți prin trădare.

Leon Bloy întinde coarda: “Orice creștin care nu este erou este un porc”. Orice persoană care pretinde că are credință are curaj, este gata oricând de fapte de eroism, în numele omenirii. Altfel, totul este ipocrizie. Orice creștin este un luptător, nu un dezertor, în tabăra binelui. El nu caută comori lumești, ci propășirea binelui. Orice îmbogățit care uită de ceilalți nu a înțeles creștinismul.

Când nu ne simțim singuri, izolați, marginalizați – zice Gilles Deleuze – sigur diavolul e departe de noi. Când ne bucurăm că nu suntem singuri, să avem grijă cu cine suntem. Să nu ne bucurăm prea repede, până nu ne asigurăm că suntem cu Dumnezeu. Neesuând în preluarea forței harului, credem că providența divină este proiectarea imaginii realității. Că nu mai suntem prinși în capcane și utopii. Că misiunea noastră e să aducem incomprehensibilul în lume și să nu jucăm în piesa morbidă a societății alterate. În 1576, soldații spanioli neplătiți au jefuit Anversul. Solda noastră va fi achitată de General, dar nu acum. Nu e nevoie să jefuim nimic. În 1966, inundațiile au distrus 1000000 de cărți la Florența, dar au rămas suficiente Biblii pentru a încreștina tot universul. Pentru a răspândi mesajul îmbogățirii prin sărăcire până la sfârșitul veacurilor, după modelul Sfântului Francisc.

În 1528, spaniolul Alvaro Nunez era primul european care ajungea pe teritoriul actualului Texas. Începea goana după o îmbogățire fatidică. Dar soarta Texasului este să fie mereu pe locul al doilea: după Alaska (ca suprafață) și după California (ca populație). Cea mai optimistă veste este apropierea de Arizona Cuviosului Efrem Filotheitul (sfânt contemporan). Texas înseamnă „cei care ne sunt aliați”. Din păcate, oamenii se aliază mai mult la furt, decât la rugăciune. Prieteni sunt mai mult cei ce fură din același loc, nu cei ce se roagă aceluiași sfânt. În 1901, texanii au descoperit petrol la Spindletop și au cam uitat de morala creștină. Acum trei decenii, o lume întreagă aștepta să vadă Dallas-ul, mai ceva decât o eclipsă de soare. Era o eclipsă, dar una în care generozitatea era eclipsată de șmecherie. Cei bogați păreau fericiți și deveneau modele pentru viitorii anxioși.

Dragostea este experiența cea mai bogată, chiar dacă – zice austriacul Robert Musil – ne lasă fără pământ sub picioare și pare periculoasă. Doar cine nu dăruiește dragoste este sărac cu adevărat. Americanul Michael Cunningham consideră că există multă frumusețe și multă dragoste în lume, numai că omul preferă banii și sărăcește. Se răcește, se închide, implodează. Fără dragoste și fără frumos, nu poate supraviețui.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *