LOADING

Type to search

Editoriale

A ÎNCEPUT POSTUL MARE

Share

Ei şi? – se vor întreba unii. Aşa se întreabă ei acum, după cum se vor fi întrebat şi alţii, în zeflemea sau în dorul lelii, secole şi secole înainte. Se pare că nimic nou nu mai e sub soare…

Şi totuşi, dacă privim în jur, la umanitatea recentă, la structurile societăţii omeneşti/româneşti, ce vedem? O dezorientare cronică, iar la extremele societăţii o luptă pentru putere şi bogăţii (la cei de „sus”), o lehamite sau un dor de anarhie (la cei de „jos”). Suntem noi cei care ne facem viaţa aşa, sau ne-o fac alţii? Sau, de fapt, aşa după cum arată lumea, tot aşa sunt şi vieţile noastre personale, dar în mic? Într-o umanitate care pare tot mai întoarsă cu spatele la Dumnezeu, parcă mai abitir Îi vezi voinţa, măreţia şi puterea. Asta dacă ţi-ai exersat, în timp, o minimă citire duhovnicească a realităţii.

Spun aceste lucruri şi în urma unei convorbiri cu un părinte (şi un prieten foarte drag) de la Mânăstirea Pătrunsa. Spunea aşa călugărul V.: „Frate dragă, când vezi oamenii care iau pieptiş muntele, fie vară, fie iarnă, şi urcă la noi, în munţii Builei, îţi recapeţi curajul. Şi încrederea în poporul dreptcredincios, dar şi în lucrarea Domnului în noi toţi şi în fiecare-n parte. Femei, copii, chiar şi oameni în vârstă, toţi cei care urcă şi apoi coboară – două probe fizice, dar şi de credinţă foarte grele – pleacă purtând cu ei un mare folos sufletesc. Dumnezeu este prezent în sânul poporului acestuia şi nu-l lasă…”

Aşa este, Dumnezeu nu ne lasă. Nici noi să nu ne lăsăm de El, ca neam, ca Biserică ori fiecare în parte. Să-I mărturisim puterea numelui, măreţia lucrului mâinilor Lui, dar şi voinţa (vrerea) de a ne ţine în braţele Sale părinteşti. Şi Postul Mare asta este: legănarea în braţele părinteşti ale Domnului, atunci când ai întors cumva, pentru 40 de zile, spatele lumii. Spatele lumii nu este altceva decât faţa lui Dumnezeu!

RĂZVAN BUCUROIU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *