Inima suprafirească în rugăciune

Fiecare isi inchipuie ca, printr-o anume crutare, bolile, pierderea dureroasă, căderile îl vor evita. Nu există prudenţă pe care s-o poţi aplica durerii faptelor de ispăşire. Mai devreme sau mai târziu ele se vor întâmpla. Dar nu te teme, căci „omul are în el însuşi nişte rezerve de forţă de mare preţ şi nebănuite, datorită cărora el poate să înfrunte şi să biruiască asprele încercări de care foarte puţini dintre noi sunt scutiţi” ne spune ieroschimonahul Daniil de la Rarău.

Asprele încercări nu te-au evitat nici pe tine. Şi totuşi, pe măsură ce ţi s-au dat, viaţa ta, gustul ei s-a limpezit. Rugăciunea mai ales a căpătat un răsunet anume… Nici o tehnică nu putea să te înveţe asta.

„Temeiul oricărei tehnici adevărate de rugăciune este crucea (în sens de intersecţie) dintre trezie şi uimire. Vegheaţi şi vă rugaţi, acest îndemn al Domnului în Noaptea sudorilor de sânge din Grădina Ghetsimani, ne descoperă că rugăciunea are ca poartă o râvnă ascetică, această „veghe” care e garanţia şi paza rugăciunii propriu-zise, ceea ce s-ar numi Sfânta Trezie. Care este o închidere în sine şi o deschidere a cerurilor, o concentrare şi o dorire. Rugăciunea e beţia lucidă a cunoaşterii timpului, a extazului, cu intrarea şi ieşirea conştientă din timp, adică putere de viaţă sacră.” ne dezvăluie părintele Daniil.

Uneori, o zi devine rea când trec fără să răspund unei mărturii de prietenie, când uit să spun un mulţumesc sau, mă ierţi?!

Doamne, nu vreau să fac pe deşteapta, dar există în mine o bucurie a lucrului pe caietele părintelui Daniil, o stare a povestirii, căreia nu-i rezist trebuie să v-o împărtăşesc. Ştiam atât de puţine despre rugăciune, despre cum se face ea ca lumea şi totuşi Domnul îmi suporta impostura. Când a vrut să mi-o îmbunătăţească, mi-a dat probe de viaţă. Nu faptul că am putut ispăşi prin ele păcate vechi a contat, ci apropierea de forma cea adevărată a rugăciunii, aşa cum o găsesc descrisă de părintele:

„Rugăciunea trebuie să fie sforţarea de agerime cea mai înaltă a noastră. Ea cere o necurmată străduinţă şi avânt treaz, un mereu repetat salt de înnoire al fiinţei noastre întregi, care pururea sare peste propriile-i neputinţe, pururea depăşindu-se şi îndrăznind să suie la Dumnezeu. Un vechi reglement al călăreţilor de altădată spune aşa de minunat: „azvârle-ţi inima pe deasupra obstacolului, la înălţimea pe care vrei să o sai – şi calul tău va sări după ea să o afle”. Pentru omul de rugăciune, obstacolul e lumea întreagă. Trebuie să-ţi azvârli inima cât mai departe şi mai sus cu putinţă, peste piscurile cerului.”

Ca să ne înveţe rugăciunea, ieroschimonahul Daniil de la Rarău ne predă geometria, din unghiul demnităţii cereşti a sufletului uman. De fapt, fiind vorba de o „tehnică” (chiar dacă a rugăciunii), este firesc să avem nevoie de geometrie, o ştiinţă pe care părintele o iubise mult, în lume.

Cunoaşterea ei îi permisese să-şi „înţeleagă” avionul pe care îl pilota, construcţia şi funcţionarea lui, ca fundament al plăcerii de a zbura. Paradoxal este că vom face apel şi la anatomie şi, descopăr că există un loc de interferenţă între cele două discipline, altul decât cel pe care îl găsisem când studiam proiectarea vestimentară. Designul şi teoria modei au fost pentru mine mai curând un pretext al zborului metaforic, decât o sârguincioasă practicare a intersecţiei dintre geometrie, anatomie şi tehnica tiparului pentru confecţie.

Mai bine să nu vorbesc despre mine, doar să citez ceea ce spune Părintele:

„Oricum am cerceta rugăciunea, fie în analiză de sine, lăuntrică, sau în analiză impersonală, obiectivă, totdeauna ea ni se vădeşte drept o problemă a „centrului”

Rugăciunea în general, văzută din afară, este „centrul însuşi al vieţii religioase”, precum şi pentru fiecare ea este, sau mai bine trebuie să fie, centrul sau chiar inima noastră bătând în Dumnezeu. Centrul acesta dinafară, precum şi cel lăuntric, acoperă unitatea tainică a „centrului de duh”, a unei inimi harice a omului, nevăzută şi neajunsă în stare de păcat. E inima suprafirească a omului, locul lui cel sfânt, sau cum s-a spus uneori în chip filozofic, „locul ontologic”; dar mai nimerit, pentru că ordinea duhovnicească nu poate fi confundată cu cea abstractă, locul pnevmatic, locul pe unde noi ne înserăm în lumea spirituală, locul sau altarul Duhului Sfânt.”

Gândul meu cotidian se ţese din ceea ce învăţ şi ceea ce trăiesc. Nu pot trăi fără să învăţ mereu – fişând, comentând, aplicând, interferând. Aş vrea să nu părăsesc această lume, fără să fi aflat tot ce se poate şti despre ea. Dar face parte rugăciunea din lume?! Întrucât mă ajută să supravieţuiesc aici, să nu deznădăjduiesc, să găsesc soluţii în orice împrejurare, da. Rugăciunea este o disciplină a cunoaşterii avansate, chiar dacă ea nu se referă numai la această lume. Este o disciplină atât de vastă, că nu voi reuşi, până la capătul vieţii mele pe pământ, să aflu totul despre ea. Care altă zonă a cunoaşterii ne-ar ajuta, de pildă, să înţelegem minunile?

„Adevărata tehnică este legată de întrupare. Este un dar al lui Hristos; tehnica rugăciunii este însuşi secretul biruitor al Răstignirii, tehnica este însăşi Crucea.

Prin întrupare avem în dar un mijloc de mântuire propriu, care este tehnica noastră duhovnicească, condiţiile minunii noastre personale. După pilda Domnului, Ucenicii au cerut să fie învăţaţi să se roage. Domnul, Care ieşea din rugăciune, le-a dat drept învăţătură despre rugăciune tot o rugăciune. Descoperirea stării de rugăciune. Rugăciunea duminicală. Ca şi în muzică: ca să înveţi o melodie trebuie să o cânţi, să o repeţi cântând-o. Ca să înveţi rugăciunea trebuie să te rogi blând şi armonios. Sensul fundamental filocalic al oricărei rugăciuni”, mă învaţă părintele Daniil, profesorul meu de veşnicie.

Elena Frandeș

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.