LOADING

Type to search

Invesnicire

Editoriale

Invesnicire

Share

Vitezda. Spectatori: 3786 de barbati, afara de femei si copii. Vreme: numai buna pentru spectacol. De ce se vindeca doar unul dupa ce ingerul tulbura apa scaldatoarei? Pentru ca restul nu credeau. Veneau ca la Maglavit, sa se hlizeasca, sa ironizeze, sa injure de ce a fost vindecat Iustus, iar nu Barnaba. Uitau ca ei nu sunt simpli spectatori fara bilet in colosseumul improvizat din Ierusalim, ci chiar actori principali. S-ar fi putut vindeca toti, cu sau fara inger, daca ar fi avut un sfert din credinta stramosului lor, Avraam. Scuipau seminte, in loc sa se roage. Se certau, in loc sa creada. Se inrautateau si dadeau vina pe Altul pentru suferinta lor. Vitezda azi: Biserica lui Mesia cel inviat. Toti ne scaldam in harul Vitezdei, pentru ca nu avem om, ci Fiu de Om care sa ne zvarle in scaldatoarea iertarii si a reconcilierii cu Tatal. Vitezda. Nici un spectator. 3786 de suflete de capi de familie in cautarea mantuirii pentru tot neamul lor. Pentru atat de multe familii voi raspunde la Parusie. Dar nu fac lucrare de om, ci slujesc Fiului Omului, Care adauga decret dupa decret, de gratiere. Noii decretei nu sunt naivi, ci bucurosi ca L-au descoperit pe Mesia inviat. Iertati-ma ca nu reusesc sa va pomenesc la Proscomidie (chiar) pe toti intotdeauna, dar va port in inima. Vitezda nu e o ruina, ci o inima inflacarata de iubirea Sfantului Duh. Locul unde Mesia inviat vindeca se numeste Vitezda, scaldatoarea sfinteniei. Ne-a facut sanatosi, de acum ne vom stradui sa nu mai gresim. Vom avea mult mai multa vointa. Domnul e bun celor ce Il asteapta, zice psalmistul. Asteptarea inseamna psalmi cantati si psalmi munciti, nu trandavie si sminteala.

 

Ieri am fost la Vitezda si azi nu vreau sa pierd starea aceea. Indescriptibila, dar minunata. Inefabila, in cheia luminii. O iau de la capat, aceeasi psalmi, aceeasi reteta. Ambitia m-ar ajuta in afaceri; prefer ravna in pastrarea scaldatoarei harului in inima mea. Am Om: rezolv cu usurinta toate problemele, impreuna cu El. Fara El nu pot sa fac nimic coerent. Rugaciunea nu e o indatorire de serviciu, ci un imperativ al vindecarii. Tin cont de parerile sfintilor din jurul meu si evit speculatiile (de orice fel). Redresarea bursei caritatii este, intr-adevar, o veste buna: ma bucur sa intalnesc tot mai multi oameni dornici sa fie vindecati la Vitezda. Candidati la sfintenie, care nu cauta senzationalul, nu se pripesc sa barfeasca. Este o generatie binecuvantata, care redescopera mesajul ingerului trimis sa tulbure apa in scaldatoare. Vitezda din cartierul nostru este poarta cerului, sa nu uitam acest amanunt esential.

In prag de mai, paganizam, agonizam, exageram rolul gratarului in entertainment. Pentru conformitate, Razvan Codrescu: „Întîi de Mai e muc şi sfîrc al vieţii:/să bem, tovarăşi, să cîntăm manele!/ Iar Dumnezeu să-şi ronţăie pesmeţii/ în cerul lui, rotind la sori şi stele!” Halal natiune… Geo Bogza, in schimb, s-a luptat sa regaseasca starea Vitezdei, nealterata, imaculata, sublima: „Nici un om, din câţi am cunoscut, oricât de neînsemnat ar fi fost, oricât de sărac, oricât de umil, fie că era cizmar, sau dulgher, sau acar la calea ferată, nu s-ar putea plânge că ar fi simţit între mine şi el vreo distanţă, oricât de mică, şi că n-am stat de vorbă ca doi oameni la fel de simpli, împărţind între noi pâinea şi apa, sau pâinea şi vinul, dacă era şi vin. Dar impostorii, oricine ar fi fost să fie, oricât de sus puşi, orice rol ar fi avut, mai ales în cultură, ei, da, au simţit distanţa de netrecut, distanţa de prăpastie fără fund, dintre falsa lor importanţă şi gheaţa din privirile mele.”

Psalmii Vitezdei nu lasa discernamantul sa se subrezeasca. Asteptarea ingerului este un semn al timpului mesianic. In fata Omului, coeficientul de ura scade dramatic. In pronaos nu suntem niciodata sechestrati, ci ni se deschide libertatea. Rugaciunea nu ne aresteaza timpul, ci ni-l invesniceste. Crestinatatea nu este atat un spatiu, cat o stare. Nu este un timp, ci un supra-timp. Nu este intemeiata de om (exceptional chiar) ci de un Om-Dumnezeu. Din aceasta perspectiva, scopul nu e sa postesti de dragul postului, ci sa postesti ca antrenament al vointei, in vederea recuperarii eternitatii. Cand auziti despre invesnicire, si voi va ganditi la parintele Arsenie Boca? Vitezda pare ridicola pentru atei, dar pentru noi, „cei ce ne mantuim”, este coparticiparea noastra la evitarea iadului. Slujirea lui Dumnezeu este continua, nu este cuantificata in registre contabile si nu este anuntata pe promtere. Ramane discreta, ca atingerea aripii de inger.

Sud-coreenii au introdus un gardian-robot in inchisoare; sper sa nu aflam niciodata daca in hades vor fi asemenea specimene… Pana atunci, scoatem beculetele rosii cu „Hristos a inviat!” si florile prafuite de plastic din altare si din inimile-altare. Nu ne inarmam cu lumanari de fatada, ci cu fapte bune. Kierkegaard confirma: „Vesnicia desemneaza prezentul; acel prezent care nu are nici trecut, nici viitor. Iata de ce clipa devine atomul vesniciei. Este prima incercare de a opri, intr-un fel, timpul.” Intr-o clipita ne mantuieste Mesia inviat, pe neasteptate, ca la Vitezda. Opusa vesniciei, vremelnicia (libertinajul) este pacatosenie, lipsa de persepctiva spirituala, absenta a vindecarii. Pacatuim cand ne atrage clipa, uitand, paradoxal, de vesnicie.
 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *