Ioan de Trapezunt

De câteva zile, de câţiva ani, mă gândesc la Sf.Ioan cel Nou de la Suceava ca la un prieten. Stiu că prin stăruinţa gândului asupra unui sfânt, te poţi umple de harurile lui, de liniştea lui, păstrată pe toată durata muceniciei.

Se spune că Ioan din Trapezunt a simţit pe trupul său rănile lui Hristos. Nu cele păstrate după Înviere, primite în dar de stigmatizaţi, ci rănile din vremea răstignirii, răni greu de închipuit de vreo minte omenească, răni adăugate iarăşi şi iar unui trup de-acum sfârtecat. Ceea ce chinuitorii omeneşti n-au izbutit, obosind să bată pe omul lui Dumnezeu, i s-a dat calului neînvăţat şi sirep, de a cărui coadă s-au legat sfintele picioare ale celui trădat de aproapele, de invidiosul şi eficientul Reiz. Căci nu doar viaţa a vrut să i-o prade neguţătorul veneţian, urzind intriga sa, ci şi sfintele moaşte, slăvite de îngeri în chip văzut, după aruncarea lor pe maidan

Pe atunci, animalele împlineau nesaţul omului întru săvârşirea răului, acum o fac aparatele electronice, sistemele tăcute de radiaţii letale. Cel care poartă astăzi un asemenea aparat reuneşte în consimţirea lui şi trădătorul şi ucigaşul. Aş spune chiar, şi calul sirep.

Imaginaţia de chinuire a unui tiran seacă în faţa credinţei muceniceşti. Cât de mare poate ajunge neruşinarea de a chinui un inocent, care te enervează cu blândeţea lui, cu surâsul cinstit, cu modul lui de viaţă altfel decât al tău?! Păgânul Cadiu a vrut să-l facă de râs pe Ioan în văzul întregii cetăţi, îndemnându-şi supuşii să-şi strâmbe feţele cu dispreţ, să arunce în el cu pietre…

Oare priveliştea suferinţei umane poate stârni batjocura, jubilaţia?! Să ne ferească Domnul de a ne afla în corul de râzători de suferinţa altuia, chiar dacă un şef ne comandă atitudinea asta, chiar dacă faptul că glasul nu ni se distinge, că nu avem replici personale, ar părea să diminueze vinovăţia. Să ne ferească îngerul de a judeca sfârşitul dureros al vreunui creştin, chiar când greşelile vieţii lui, trâmbiţate în toată cetatea, par a-l îndreptăţi. Ce ştiau păgânii lui Cadiu despre Ioan cel blând care, ca niciunul din ei, neguţătorea cinstit?!

Ce ştim astăzi unul despre altul, despre modul viteaz sau mai laş în care ne dăm probele soartei? Doar mila Domnului le ţine ascunse. Aşa că, mai bine să nu căutăm motive de râs. O clipă de vârtej în mintea judecătorului lumesc te poate aduce şi pe tine legat, târât prin praf, ca pe acest mucenic inocent. Eşti gata să simţi în trupul tău rănile lui Hristos? Rănile lui Ioan de la Suceava? Rănile lui Daniil de la Aiud?!

Atunci nu râde. Mai bine roagă-te, citeşte-te, bucură-te de libertatea ta!

Elena Frandeș