Iubire şi libidou

Mi se împlineşte acea rugăciune, compusă de sfântul părinte Arsenie Boca: «Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre.»

 Dragostea care s-a aprins noaptea trecută în inima mea nu a fost ispitire, ci hierofanie, dar îngeresc de la Domnul, căci ea durează încă.

 Deşi închis uneori într-o coajă dură ca asfaltul (groasă ca un perete de temniţă), un miez al iubirii există în fiecare. Săpăm ani îndelungaţi, ca Monte Cristo contele, în speranţa evadării şi a descoperirii comorii, mai de preţ decât aurul: iubirea din noi.

 Este moneda universală a vieţii, pe care o putem transforma în orice stare, în orice sentiment, asumându-ni-l ca fire, ca monadă: poate fi atracţie fizică, iubire ideală sau iubire care topeşte inima, cuprinzându-i pe toţi. Acest ultim fel de iubire, străin temperamentului meu egoist, mi-a fost dat ieri.

 Dacă ţi se întâmplă să te copleşească o neaşteptată, supraumană iubire, încearcă să nu respingi ca păcat acest libidou, hoinărind fără limite în corpul tău, însufleţindu-te cu sentimentul unei primăveri perpetue. Ca să nu se risipească fără rost, în senzaţiile unei adolescenţe târzii, adună-i uşurel pulberea de aur, în inimă. Nu lăsa să coboare mai jos de ea abundenţa cerească a vieţii.

 Concentrată, ea va deveni stabilă şi atât de puternică, încât o vei simţi ca iubirea-care-topeşte-inima. Luminarea lăuntrică îţi va dezvălui atunci icoana Celui care merită astfel iubit, care nu se sperie de o asemenea dragoste, ci te poate conduce, în paşii de vals ai beatitudinii, spre bucuria tinereţii fără vestejire.

 Transformându-ţi întreg libidoul în iubirea-care-topeşte-inima, poţi scălda în dragostea ta nu doar câteva făpturi, alese prin rezonanţa magnetismului tău sanguin, poţi iubi o întreagă tagmă şi orice individ care o compune. Vei putea iubi toţi copiii din lume (atâtea gâtlejuri puse pe ţipat, cum îi numeşte Selma Lagerlof), toate femeile însărcinate cu capriciile lor, toţi preoţii (chiar şi cei care te judecă mai aspru decât poţi tu să te nevoieşti), îţi va fi milă chiar de beţivii cu voci sparte pe care nu-i puteai suferi până mai ieri, vei putea face orice treabă scârboasă din gospodărie, păstrând în mijlocul pieptului miezul topit al unei comete îmblânzite, care nu încetează să emită iubire, către toată această lume, oricum ar fi ea.

 Sfinţii reuşesc să iubească toate păsările cântătoare ale pădurii

 …şi ele vin să li se aşeze pe umeri. Unii dintre pustnici ajung să iubească fiarele, iar ele se culcă la picioarele lor.

Găsesc un cuvânt al pr. Andrei Coroian:

„Prin cunoaştere şi iubire sufletul creşte şi se maturizează în Hristos.”

 Cred că până acum, m-am străduit doar întru cunoaştere, păstrându-mi exerciţiul ei zilnic spre menţinere în formă a studiului, a conversaţiei,a scrisului.

 Iubirea a fost doar accidentală şi cumva prea subţire, adică un lucru la care oricând aş fi putut renunţa, pentru a supravieţui prea-omeneştii părăsiri sau abuzului de efort, pretins adesea de cel care se ştie iubit.

 Cavalerismul nu este neapărat răspuns la iubire, dar poate fi măcar cunoaşterea limitelor în care te poţi folosi de viaţa celuilalt, a celui care te iubeşte, fără a-i compromite echilibrul; fără a-l înrobi, în interesul tău.

Iubirea-care-topeşte-inima nu are a se teme de asemenea lucruri, pentru că ea dă ocol lumii, până ajunge iarăşi la Hristos. Şi nimeni nu poate s-o încuie, punând-o la altă treabă decât îi porunceşte chiar inima Lui.

 Există doar un risc, ispita de a reacţiona, după două-trei zile de la hierofanie, la fel ca altădată: de a te lăsa cotropit de vechea răutate, de răspunsul standard pentru a te apăra, când lumea te exasperează.

 Nu te teme!

 Este o simplă reacţie a inconştientului, care nu ştie nimic de evoluţia ta, de premiul ceresc pe care l-ai primit. Ceea ce simţi când eşti provocat este doar un semnal scurt, un enunţ al locului pe care acel sentiment îl ocupa în inimă până atunci. Aşteaptă doar câteva clipe, vei simţi curând nepătimirea, absenţa dorinţei de a riposta. Hristos este cu tine! Ai agonisit iubirea care şterge orice amintire a răului. În locul schemelor de reacţie, pregătite de psihicul tău pentru răspunsul prompt, se află numai un dosar gol.

 Bucură-te!

 Chiar dacă ispititorul încearcă să-ţi demonstreze că nu te-ai schimbat deloc, că premiul ceresc a fost o şansă nemeritată, că l-ai irosit pe mai-nimic, închide-ţi auzul la fâlfâirea aripilor lui pieloase. Ai folosit energia iubirii tocmai ca să ştergi trecerea lui, prin viaţa ta.

 Crede iubirii pe care ai primit-o din Cer! Ea nu este un simplu libidou, ci doar s-a folosit de omeneasca ta alcătuire, ca să-ţi vestească Prezenţa, în toată abundenţa Sa. Mirele Ceresc nu te va expune părăsirii, nici nu te va pune la treburi peste puterea ta. Primeşte iubirea Lui şi păstreaz-o în inimă, ea te pregăteşte şi te face să guşti de pe acum, chiar Învierea ta!

Elena FRANDEȘ