Lumina care clarifică și încântă

Calea sfântă este una singură, cele nesfinte sunt multe.

Hristos Domnul sfințește apele (la Iordan), sfințește pământul (prin sângele picurat de pe Cruce), sfințește văzduhul (la Înălțare). Ne sfințește și pe noi, câtă vreme suntem pe singura Cale. Există o abundență a informațiilor care nu duc nicăieri (Ieremia 46, 17). Există o dificultate în a ne aștepta rândul și o neputință de a duce la bun sfârșit o activitate începută. Există un ADHD duhovnicesc, o grabă, o agitație. Nu este cazul. Hristos clarifică toate problemele, vindecă toate fricile și învie tot ce este mort.

În Hristos recunoaștem sfințenia desăvârșită și izbăvirea de rău. A avea credință înseamnă a fi pătruns de iubirea lui Hristos. Să accepți pe Hristos înseamnă să urmezi învățătura Lui și exemplul vieții Lui. În schimbul iertării, Hristos așteaptă să nu mai păcătuim. Gândurile sunt pachete suspecte care sosesc la ușă, paza minții înseamnă să fim atenți pe care să nu le deschidem. Când ne adresăm lui Hristos, nu mai vrem să îi impresionăm pe oameni. Hristos ne-a eliberat din robie, efortul nostru este să nu recădem în robie.

• Să nu fiți indiferenți față de dramele altora, zise părintele de ziua sfântului Nifon.
• Nu vă chinuiți, imaginându-vă cum se vor agrava bolile și greutățile, ci întăriți-vă în rugăciune și în nădejde! Când vă treziți din somn, primul gând să vă fie la Domnul cerului și al pământului!
• Patimile nu se vindecă prin metode, ci prin har divin. Raiul nu se dă celor ce stau întinși, ci acelora care muncesc pentru a alina suferința altora. Dacă nu ai pe cine să întrebi cum să procedezi, citește Psalmii!

Dumnezeu lucrează în prezent, iar rezultatul cu noi va fi în viitor, nicidecum în trecut. Unii plâng de prea mult, alții plâng de prea puțin, dar toți plâng în aceeași limbă. Rezultatul școlii umaniste nu putea fi decât funest: tinerii pierd idealul, ținta, mijloacele. Când ne apucăm de rugăciune?! Când ne dăm seama că viața pe care o trăim nu este viață. Numai munca de slujire este conformă cu voia divină. Orice vindecare are scop spiritual: restabilește starea de normalitate. Dar demonii pleacă numai alungați! Fără Hristos, nu suntem salvați.

Cei mai frumoși sunt îngerii! Istoria este o lecție, nu un divertisment. Frumusețea bate la poarta omului, invitându-l la sărbătoarea contemplării ei. Facem mii de kilometri și cheltuim mii de euro pentru a vedea o oarecare frumusețe terestră… Frumusețea este oferită de lumina divină, singura care clarifică și încântă, bucură, nu înspăimântă, echilibrează și limpezește. Un mare păcat este azi irosirea timpului. Exista în vechime o contraforță religioasă pe care o simțeau oamenii în mijlocul pericolelor, despre care azi nu se mai vorbește. Oamenii trăiau într-un stil creștinesc, care îi ajuta să depășească orice frică. Și cu cât greutățile erau mai mari, cu atât rugăciunile erau mai profunde. Atracția spre rău aduce destrămare. Căile demonice de atac, ne spune sfântul Casian, sunt tocmai lăcomia, mândria și lenea.

Dacă sunt frumoase lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut, zice sfântul Grigorie de Nazianz, cu atât mai frumos este El! La frumusețea Lui îngerii nu se mai satură să se uite. Omul modern însă are tubul digestiv și mintea supra-încărcate.

Avva Evagrie deschide o ușă încuiată făcând semnul Sfintei Cruci (pierduse cheia). Este numit ironic filosof în deșert (joc de cuvinte, deșert = pustia unde locuia). Ne învață că suntem mânioși doar atunci când nu ne rugăm! Rugăciunea este vlăstarul blândeții, o harismă deosebită. Să Îl vedem pe Dumnezeu mai des (a-L vedea = a-L cunoaște). Punctul culminant: doar prin rugăciune și milostenie, DIAVOLUL NU TE MAI POATE SURPRINDE (scapi de mândrie). Marele final: Hristos ne cheamă la Masă, ca pe niște PRIETENI! La cât de frumos este Raiul, este de neînțeles de ce ne întristăm că vom pleca spre el…

Este cu neputință ca Dumnezeu să fie rău, zice sfântul mărturisitor Maxim. Dumnezeu Se împărtășește celor ce au capacitatea de a-L asculta. O voce se împărtășește în funcție de capacitatea auditivă a celor ce ascultă. Dumnezeu este Frumosul absolut, neschimbat. O, câtă bucurie au îngerii!…

Doar smerenia clarifică lucrurile: un patriarh ecumenic se retrage, slujește ca simplu monah, starețul nu îl recunoaște și îi dă ascultare la animale. Numele lui este Nifon. Doar harul luminează: un pustnic este surprins de o mare furtună de zăpadă noaptea, viscol puternic, dar, după o rugăciune fierbinte, este înșfăcat de o putere și dus până la mănăstire nevătămat. Numele lui este Isaac. Doar rugăciunea izgonește diavolii: un sfânt este reprezentat cu spada în mână. Semnificația războinică a rugăciunii. Numele lui este Ioan. Numai nădejdea aduce liniște: un tânăr cioban este convins că așa cum el are grijă de oile lui, tot la fel Hristos cunoaște și are grijă de oile Lui. Numele lui este Isaac. Numai omul duhovnicesc oferă o mărturie solidă: un tânăr este abordat pe teme duhovnicești în stațiile din New York, traficul se blochează, poliția intervine. Numele lui este Ioachim. Îl credeau un înger.

Se roagă pentru noi mii de sihaștri neștiuți! Recuperându-ne sfinții, avem apărare, dar avem și însănătoșire. Dacă vezi un prunc că împinge cu greu un pietroi, îl vei ajuta negreșit. La fel face Dumnezeu cu tine. Dar nu poți ridica dobânda, dacă nu ai depus nimic. Nici o faptă. Problema mântuirii este o preocupare permanentă. Creștinul este un om al altarului, nu un om de prispă, de pridvor EXTERIOR, de taifas, de jumătăți de măsură, de poticniri în prag. Ispita confortului actual este pierderea năzuinței eshatologice. Așteptăm totul gratis, fără să ne jertfim. Așteptarea fără asceză produce doar nerăbdare, agitație și ÎNCHIPUIRE.

Părintele s-a rugat apoi toată noaptea, cu lacrimi mari și fierbinți, încât simțeai prezența harului:

• Doamne, Tu ești întărirea și adăpostul nostru! Fă să se știe că Tu ești Singurul Dumnezeu!

Pr. MARIUS MATEI