MEDITAȚII LA SCARA RAIULUI
30 iulie 2018
Share
Pustnicul asteapta cuminte.
Ingerul il vede si ii sterge lacrimile.
Nu il mai intreaba nimic.
Pentru ca demult, tare demult, lacrimile si-au desfacut corola si au devenit munti de asteptare.
Ce o să fie? Vine oare Mirele? Poate că vine! Dacă nu azi, desigur mâine…
Același mâine și niciodată renunțare.
Iată Icoana plânge din nou. Ce frumoasă este Măicuța. Acolo în casa ei de dor. Și ea așteaptă firea. Să ne liniștim. Să rămânem mereu lângă ea. Să mai fie măcar o mână caldă și o batistă ștergătoare de lacrimi.
O aud pe Măicuța:
E freamăt prea mult între voi! E patimă în toate. Prea multă patimă. În rugăciune, în lacrimi, în vise… Of, nu! Nu așa! Copiii mei, credincioșii mei creștini…. Nu vă las! Unde să plecați oameni! Voi, câți dintre voi mai sunteți ai mei, sau câți veți mai fi… Hai, fiți mai liniștiți!
Și, dacă plecați, oricum am să vă aduc înapoi. Acolo unde mi-am făcut căsuță. Căci, dacă lumea v-a uitat, eu nu vă voi uita.
Așteptați pe cei duși. Plângeți pe cei rămași. Bucurați-vă de cei ce rămân pe vecie!
A lor este iubirea!
Cătălin Dumitrean
