MILOSTIVIREA ÎNGERULUI

Era cu un ceas înainte ca mama să moară. Fetiţa stătea în faţa noptierei, folosită ca dulăpior de caiete secrete şi scria. Sigur, în casă se ştia că mama este bolnavă, dar ea lucra, îşi ţinea seminariile de chimie cu studenţii, deci copiii nu bănuiau că s-ar putea întâmpla atât de curând ceva cu ea. Doar tata presimţea iminenţa dramei şi se neliniştea, când ea întârzia acasă. Nu cumva a căzut pe drum, pierzându-şi cunoştinţa?!
Numai această dorinţă i s-a împlinit tatei, din multele rugăciuni, făcute pentru tânăra soţie, al cărei diagnostic îl ştia: să moară acasă, în braţele lui, nu pe stradă, nu în spital.
Căci ea nu acceptase să zacă. Se împărtăşea în fiecare duminică, iar de Crăciun se apropiase de Potir în fiecare din cele trei zile cu sfântă Liturghie. Şi uite că rezista! se bucura soţul, plin de nădejde.
Dar de-acum, timpul se scurtase şi Îngerul venise să-i asiste trecerea. S-a oprit însă în camera de alături, lângă fetiţa aplecată pe un caiet dictando. Făptura cerească privi copilul pe care urma să-l lase orfan. Un impuls milostiv îi conduse degetele diafane spre mintea necoaptă şi înclinată spre depresie a fetiţei. Şi dintr-o dată, în capul ei se iscă o povestire sau mai curând o imagine:
Prin mijlocul oraşului trecea un car, drapat în mătase albă, ducând o preafrumoasă moartă. Un tânăr înalt apăru sus, lângă sicriu şi îi întinse mâna , poruncindu-i: Scoală-te! Iar femeia îl ascultă şi coborî din moartea sa.
Era prima viziune pe care i-o sugera Îngerul şi abia după trecerea multor ani, ştiu ce voise să-i spună:
-Eu trebuie s-o iau acum pe mama ta. Dar nu te teme, nu te întrista: Iisus îi va întinde mâna şi ea va învia.
Fetiţa a transcris literal viziunea, fără să înţeleagă simbolurile şi nici binecuvântarea Îngerului, inspirată de postura în care o găsise:
-Toată viaţa ta vei păstra consolarea scrisului. De cum vei pune mâna pe creion, dorind să compui, să povesteşti lumii adevărul tău interior, voi fi lângă tine şi te voi îndruma. Doar să nu uiţi rugăciunea cea de toată ziua. Şi când vei publica, semnează cu numele tău de botez, ca să-ţi pot urmări drumul şi să ţi-l asist.
Poate din acest motiv, trecând Dincolo, mama ei surâdea. Auzise şi ea promisiunea Îngerului, încă mai limpede decât copilul, fiindcă tocmai în clipa aceea, sufletul ei se desprindea.
Sigur ştia că Dumnezeu i-a spus PROOROCULUI IEREMIA: „Înainte ca tu să te fi născut, eu te-am pus deoparte, ca să-mi slujeşti” (Ieremia, 1.5).
Deci asta îi rezervase copilului ei Dumnezeu: slujirea prin cuvânt. Şi deşi o lăsa orfană, ea se bucura.

Elena Frandeş