LOADING

Type to search

Editoriale

Mr. Twist

Share

Twist [Oliver]. Nu e nici „mai taie, nu mai minti”, nici o ciocolatica bunicica, nici un joc de carti, nici un dans. Etimologic, „twist” inseamna si „luxatie”, dar si „talent”. Si „sfoara” si „efect” (la biliard). Si „curba” si „pofta” (de mancare). Si „a denatura” (cuvintele Cuiva) si „a spanzura”. Si „a serpui” si „a se strecura”. Un personaj exploatat, creat de Dickens [Charles]. Este inocent in criminalitatea ce il impresoara? Are de ales? Stie ce face? Toti sunt de acord ca este un nefericit. Cel mai. Este unul dintre sutele de mii ca el. Realitatea este trista.

Noi bem un ceai cald, dar cati Oliveri au inghetat pe sub poduri, nu departe de noi?!

Multi Oliveri traiesc fara sa primeasca nu iubire neaparat, dar macar compasiune. Face sicrie. Si-l pregateste pe al lui inca minor fiind, fara sa stie. Este traficat fara mila, cu o violenta maxima. Este in ghearele raului, parasit, umil, nebagat in seama. Gaseste o faramitura de bunatate, dar hotii il rapesc din nou. Este complice la furt sau doar o victima? Este o joaca puerila sau nu? Viata in sine este un joc de copii, dar unul culpabil. Vina majora este indiferenta fata de astfel de cazuri.

Este palid, mic si slab. Neajutorat, nemangaiat, inexistent pentru mii de crestini care se considerau practicanti. Botezat aleatoriu (era „de rand” litera T), posteste aspru cu ovaz. Vesnic infometat, vesnic infrigurat, vesnic neinteles, un Christ londonez de secol XIX, rejectat ca atatea alte miliarde inainte si dupa el. Calvar implica portie zilnica de bataie. Despre ce vorbim??!! Despre o planeta care a auzit de Hristos? Cred ca ne amagim profund, zi de zi, multiplicand drame ce puteau fi evitate, prin divorturi adultere si sinucuderi lente inconstiente. Desi pur, este pus sa indure. Ceilalti se roaga sa nu ajunga ca el, de parca el era necuratul. Doarme inconjurat de sicrie. Sunt sicriele celor care l-au chinuit.

Membri de vaza ai parohiei-institutie, oameni care circula pe strada si inca nu au aflat ca ei, de fapt, au murit.


Mananca resturile ce raman de la caini, nu faramiturile de la masa stapanilor, este un Iov minor ce zguduie un materialism salbatic. Prea multi Cuore, cersetori-printi, mizerabili… In maxima noastra proximitate. Le mai zvarlim niste parizer stricat, ca la pisici…. Vai de noi, nu de ei!

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

You Might also Like

1 Comment

  1. Marius Matei 12 noiembrie 2014

    „Îi iubesc pe aceşti oameni micuţi; şi nu e un lucru mărunt când ei, care sunt atât de nevinovaţi în faţa lui Dumnezeu, ne iubesc la rândul lor. Cei pe care i-am iubit mai mult pe lumea asta se odihnesc acum în pământ şi cu toate că bucuria şi fericirea vieţii mele au rămas îngropate lângă ei, nu mi-am făcut încă din inimă sicriu, ca să-mi închid pe vecie acolo simţămintele mele cele mai duiase. Durerea adâncă, dimpotrivă, le-a dat mai multă tărie şi ascuţime. Iată un lucru minunat la care să ne gândim, că fiecare fiinţă umană e construită în aşa fel încât să reprezinte acel secret şi mister profund pentru oricare alta. Iată un gând solemn, când intru noaptea într-un oraş mare, că fiecare din casele strânse laolaltă în întuneric are în ea propriul secret; că fiecare cameră din ele are în ea propriul secret; că fiecare inimă care bate în sutele de miile de piepturi de acolo este, în câteva din închipuirile sale, un secret pentru inima cea mai apropiată de ea! Reflectează la binecuvântările prezente, acelea din care orice om are din belşug; nu la necazurile trecute, acelea din care orice om a avut măcar o parte. Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. Vai! Cât de puţine chipuri îşi păstrează frumuseţea! Grijile, supărările, suferinţele acestei lumi schimbă şi înfăţişarea odată cu sufletul, şi numai când patimile adorm şi-şi pierd puterea pe vecie, norii tulburi se risipesc şi cerul îşi recapătă limpezimea. Astfel ne apar adesea morţii; chipul lor rece şi îngheţat îşi recapătă expresia aceea de mult uitată, a pruncului ce doarme, părând a se fi întors iar în primăvara vieţii.” (DICKENS)

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *