MURĂTURI? DA, ORICÂND!
Share
Totdeauna am fost (plăcut) surprins de ataşamentul românilor faţă de tradiţionalele… murături. Cel mai bun test este la restaurant, atunci când ceri friptură ori mititei şi ospătarul îţi pune întrebarea standard: „Cu ce să fie alături? Salată verde sau murături?” Iar atunci răspunsul vine aproape telegrafiat: „Salată de murături!” Aşa, deci! Românul preferă, chiar dacă acum verdeţurile pot fi găsite şi în plină iarnă (dar cu riscurile de rigoare: coapte forţat, fără gust, cu coloranţi şi conservanţi, cu tone de îngrăşăminte etc.), să ceară o clasică şi sigură porţie de murături… Să fie reflexul copilăriei? Atmosfera inconfundabilă a momentelor petrecute în familiile care, de cu toamnă, puneau murăturile la borcan sau chiar în putină? Să fie doar o simplă chestie de gust, de obişnuinţă? Greu de spus, însă murăturile – vrem, nu vrem – reprezintă semnul unei apartenenţe culinare. Şi al unei opţiuni, în definitiv.
Ţinem minte momentele copilăriei, când se făcea „aprovizionarea pentru iarnă”, când bucătăria şi cămara ori balconul gemeau de saci cu gogonele, castraveciori, gogoşari, pepenaşi, conopidă, morcovi, varză şi altele. Aroma lor tomnatică, de dinainte şi din timpul procesului de conservare, mirosul înţepător al oţetului şi aragazul permanent încins… Celofanul de pe vremuri, capacele din prezent, culorile pe straturi din borcanele translucide, foiala pe lângă acestea timp de câteva săptămâni, până primeam „undă verde” la degustare, comentariile ulterioare şi, peste toate, mândria şi satisfacţia femeilor care le‑au pus cu trudă şi migală şi care culegeau ulterior roadele exclamaţiilor şi mulţumirilor noastre. Murăturile erau un element de coagulare a familiei la masă, erau liantul culinar al atâtor case de români, dar erau şi suportul alimentar de iarnă al mânăstirilor, alături de cartofi, fasole şi varză.
Aşa s‑a trăit atunci, aşa se mai trăieşte şi acum. E ceva de condamnat în asta? Trebuie musai înlocuită varza murată cu broccoli, cepşoarele dulci‑acrişoare cu sparanghel? Nu, ele pot fi alternate uşor, cu înţelegere şi melancolie, cu tact şi nostalgie.
Mama mea, la cei 84 de ani, a pus murături toamna asta. M‑am mirat pe faţă, însă m‑am bucurat în sinea mea…
Răzvan BUCUROIU
Acesta este editorialul numarului de toamnă 2017 al revistei Leacuri & Rețete Mănăstirești.
PUTEȚI COMANDA ACEST NUMĂR ȘI ÎN VARIANTĂ DIGITALĂ LA LINKUL:
