Nepregătiți și neglijenți

Ne cutremurăm gândindu-ne că Hristos este cu noi, nepregătiții, zice Sfântul Simeon Noul Teolog. Nu rămânem indiferenți la iubirea Lui pentru noi, ci ne străduim să îi răspundem din ce în ce mai clar, să îndeplinim misiunea încredințată, să nădăjduim că vom primi harul. Ne minunăm că Hristos este cu noi, nejlijenții. Omitem atât de multe detalii importante, încât e de mirare că nu suntem și mai de plâns. Doar harul Lui ne ține în viață și ne ferește de necazuri.

Cu cât înaintăm în Dumnezeu, cu atât ne îmbogățim cu adevărat. Pregătiți și grijulii față de suflet, am fi mult mai fericiți. Dumnezeu cel Viu vrea ca noi să rămânem vii în comunicare, fără răceli egoiste, fără mortificări gratuite. Doar Viața poate dărui viață. Numai că veșnicia se pierde ușor din neglijență. Sfinții sunt analiștii vieții sufletești, părerea lor chiar nu trebuie neglijată. Sfaturile lor ne pregătesc pentru a putea cuprinde fericirea, golind tonele de puroi. Ca să fim fericiţi, trebuie să nu ne despărţim deloc de rugăciune, zice Sf. Teofan Zăvorâtul. Să nu neglijăm canonul primit la spovedanie. „Rogatio” nu înseamnă doar cerere, ci şi insistenţă, mulţumire atentă. Ca să adunăm mintea la rugăciune, avem nevoie de stăruinţă şi de răbdare. Să ne rugăm cât mai fervent şi cât mai frecvent. Fără rugăciune, sufletul nu ştie ce este fericirea, este atent doar la nimicuri. Omul care se roagă este atent să părăsească mai întâi toată răutatea. O rugăciune izvorâtă din dragoste poate zgudui lumea.

Rugăciunea este cea mai curată expresie a iubirii, zice mărturisitorul contemporan Valeriu Gafencu. Când vom ajunge să ne rugăm cu adevărat, vom afla ce înseamnă fericirea. Prea uşor renunţăm la rugăciune, în favoarea lucrurilor materiale. Prea repede înlocuim candela cu ecranul. Prea mulţi am uitat că prin rugăciune biruim ispitele, zice mărturisitorul contemporan Virgil Maxim. Dăm dovadă de indolenţă, neîndeplinindu-ne canonul cu grijă. Suntem vinovaţi de nepăsare. Avem o ţinută neadecvată, neîngrijită. Prea des suntem surprinşi nepregătiţi, la fel ca elevii cu tema nefăcută. Avem prea multă lipsă de interes pentru propria veşnicie. Să pierdem o oportunitate duhovnicească poate fi un accident. Să ratăm o sumedenie de şanse de a ne ruga mai mult este neglijenţă. Rugăciunea face diferenţa de mentalitate, de raportare la realitate, de speranţă îmbucurătoare.

Rugăciunea nu Îl schimbă pe Cel neschimbat, dar ne schimbă pe noi. Creştinii care nu se roagă respiră doar la aparate. Să fim convinşi că suntem auziţi, că nu conversăm cu vreun personaj imaginar. Doar să ne pregătim să putem înţelege răspunsul primit. Să nu uităm de cea mai la îndemână cale de a sta de vorbă des cu cel mai bun Prieten. Să nu neglijăm îngenuncherile de toată vremea. Cu cât ne vom ruga mai mult, cu atât ne vom panica mai puţin, ne vom îngrijora mai puţin şi vom dobândi mai multă răbdare.

Este mai bine să avem o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă. Telegrama de pe front este simplă: „Doamne, scapă-ne de cel rău!” Tocmai pentru că avem atât de multe de făcut, să avem timp şi să ne rugăm. Prea mulţi ne îndoim de puterea rugăciunii şi ne lăsăm duşi de valul lumii. Prea mult ne întristează ce zic alţii despre noi. Prea des ne tulburăm vorbind pe alţii de rău. Mai bine ne-am ruga pentru ei. Ne rugăm cu credinţă. Chiar dacă nimeni nu o va mai face, noi nu vom renunţa. Cum vom trăi cu Dumnezeu pentru totdeauna, dacă Îl neglijăm atât de des? Nimic nu ne protejează mai mult de cel rău decât o rugăciune plină de smerenie. De vreme ce sfinţenia este cel mai important lucru care coordonează sentimentele, nu este de mirare că toate sentimentele curate tind spre sfinţenie. Orice secundă petrecută împreună cu Dumnezeu este cea mai mare binecuvântare de pe acest pământ.

Prin rugăciune neîncetată, sfinţii au primit frumuseţea luminii. Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre mai repede decât credem, mai bine decât ne aşteptăm, mai clar decât ne imaginăm. Dar rugăciunea să fie rugăciune, nu bătaie de joc. Rugăciunea lărgeşte inima, pentru a putea încape mai multă iubire în ea. Celor neatenţi trebuie să li se amintească des măreţia lui Dumnezeu, Care îi îmbogăţeşte mereu. Când Dumnezeu este adorat în adevăr, oamenii devin porţi ale raiului.

Fiecare familie creştină este mică biserică, consacrată lui Hristos şi punând în aplicare poruncile Lui, reducând la minim pericolul membrilor de a ajunge în iad.

Fără rugăciune, nu doar că oamenii ajung în iad, dar prind şi cele mai proaste locuri de acolo.

Marius MATEI