Nimeni nu-ți cere să te târăști pe genunchi !

Expresia adecvata a nazuintei dupa Dumnezeu isi gaseste contur in situatii dintre cele mai diverse.

Prin felul lor de a fi, prin felul lor de a se purta, credincioșii arată o anume apartenență mărturisitoare. În reflexul lor de a se însemna cu semnul crucii, în lucrarea de fiecare zi, în atitudini, un om credincios trădează specificitatea credinței sale. Însă, de cele mai multe ori, Biserica este judecată de cei din afara ei pe temeiul deprinderilor credincioșilor sau ale slujitorilor bisericești. Realitatea demonstrează, totuși, că putem greși atunci când dăm o anumită definiție Bisericii în funcție de cum se poartă unii sau alții dintre membrii Bisericii.
An de an am putut vedea la Mânăstirea Nicula cum pelerini credincioși din toată țara, atrași de rosturile rugăciunii, ale sfințeniei și împărtășirii, împodobesc prin prezența și râvna lor sărbătoarea cea mare a Adormirii Maicii Domnului. Un fapt minunat, o așezare sfântă, o mare bucurie duhovnicească. Totuși, printre aceștia se află o anumită categorie de credincioși care socotesc să-și plătească păcatele târându-se pe coate și genunchi de nu știu câte ori de jur-împrejurul sfântului locaș. Unii o fac din dorința expierii vinei pentru vreun rău pe care l-ar fi pricinuit vreodată, alții având în cuget rugăciune fierbinte pentru vreo neîmplinire, alții cu gândul de a izbândi în vreo privință, sau pentru înduplecarea milei lui Dumnezeu. Camerele de luat vederi livrează buletinelor de știri imagini dintre cele mai bizare, oameni cu genunchii zdrențuiți, cortegii ale umilinței, șiruri de mogâldețe care se clatină pe șolduri încercând să înainteze spre ușa raiului, sfărâmându-și oasele de pietrele din jurul mânăstirii. Atunci când vezi astfel de gesturi extreme, ești ispitit să te întrebi dacă nu cumva toate acestea au o latură patologică, necum una religioasă. 
Sunt oameni care stau la granița dintre a fi credincioși și a întoarce spatele credinței; sunt tineri care caută, mai mult sau mai puțin sincer, argumente pentru a-și întemeia crezul lor intim pe care abia apucă să-l cultive în sensul apropierii de Biserică. Pe toți aceștia, pe care astfel de gesturi îi silesc să nu vadă adevăratul sens superior al apartenenței la Biserică, insistența unora de a-L îndupleca pe Dumnezeu zdrobindu-și genunchii de caldarâm îi determină să se depărteze, să se izoleze, să-și piardă orice interes pentru viața religioasă.
Un tânăr ca aceștia despre care vorbesc, văzând supliciul creștinilor, nu va înțelege niciodată că viața creștină adevărată nu are nimic în comun cu astfel de gesturi.
Comunitatea credinței nu este o comunitate a celor auto-flagelați pentru Hristos; nu este o ceată de fanatici care se biciuie sau se sfâșie, sau își rup bucăți de carne din trup. Comunitatea credinței este o familie a Duhului, a împărtășirii de Viața lui Hristos, a Învierii, a bucuriei, a încrederii și a binecuvântării. Atunci când cerem ceva lui Dumnezeu, nu-i abuzăm hotărârile în ce ne privește, amestecând argumente care nu se cuvine a fi aduse în lucrare. Atunci când cerem cu insistență ceva, nu încercăm să-l înduplecăm pe Dumnezeu cu astfel de gesturi, ci ne lăsăm cu totul în seama grijii Sale pline de milostivire. Niciun părinte, cât ar fi de aspru și de necruțător, nu și-ar lăsa copiii să-și sfâșie trupul pentru a-și îndupleca inima sa, ca apoi să le ofere cele de folos. Cu atât mai mult Părintele cel iubitor al tuturor nu voiește altceva decât să ne dăruiască cele de folos la bună vreme, așa cum ne încredințează Mântuitorul când ne spune: “Cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 7, 9-11).
Atitudinea adevăratei credințe este prin natura sa o atitudine responsabilă. Nu putem recurge la gesturi care să dea aparența credinței, dar care în realitate să o tăgăduiască și să-i smintească pe alții. Stăruința noastră în cererile pe care le îndreptăm către Dumnezeu are nevoie să fie plinită de rațiunea de a cere curat, nepăcătos, fără motivații meschine, cu conștiința întreagă că Dumnezeu nu ne dă altceva decât doar ceea ce ne este de folos, și nimic altceva mai mult.
Este păcat să ne purtăm cu nesăbuință, arătând implicit prin gestica noastră extremă că Dumnezeu ar fi un tiran care trebuie îmbunat prin autoflagelare sau prin târâșul pe coate și genunchi în jurul bisericii.
Adevărata rugăciune de cerere este să te încredințezi cu totul voii lui Dumnezeu și să-i arăți Lui că-ți pasă de viața ta și că voiești același bine pe care Dumnezeu îl voiește pentru tine. Cât despre dorința de a expia vreo vină pentru păcate, aceasta se cuvine a fi dublată de discernământ. Mântuitorul Hristos nu voiește să sufere nimeni – tocmai de aceea a luat asupră-Și întreaga suferință pentru păcatele noastre. Dacă noi am fi putut să ne îndreptățim înaintea lui Dumnezeu singuri, fără ca jertfa răscumpărătoare a Domnului să aibă vreun sens expiator pentru noi, atunci toată lucrarea de mântuire a Domnului Hristos ar fi fost zadarnică. Dar pentru că știm că jertfa Mântuitorului nu este nicidecum zadarnică, nu o putem nesocoti și nici nu ne poate fi indiferentă. În calitate de creștin, nu-mi poate fi indiferent să văd că Mântuitorului îi pasă de noi; nu-mi poate fi indiferent să înțeleg cât de mult ne-a iubit dându-se pe Sine morții ca eu să trăiesc (I Ioan 4, 9). Aceasta este lucrarea mea și osteneala mea: să înțeleg cât de mult m-a iubit și să mă port în consecință!

Cei care se flagelează pe ei înșiși în strădania de a îndupleca pe Dumnezeu vor spune, poate, că prin aceasta se adaugă și ei la mulțimea martirilor și a pătimitorilor pentru credință.
Dacă martirii ar fi pătimit pentru împlinirea unor dorințe sau trebuințe izolate în orizontul strâmt al acestei lumi, sensul jertfei lor ar fi fost unul mărunt. Martirii, în schimb, au pătimit pentru a oferi la picioarele Domnului Hristos prinosul curajului de a-L mărturisi pe El cu prețul vieții, nesocotind teama sau așteptările sau dorințele trecătoare ale acestei vieți. De asemenea, martirajul nu are nimic de-a face cu automutilarea, cu chinuirea sau schingiuirea trupului – de care trebuie sa ne îngrijim pentru că este templul Duhului Sfânt.
Temeiul pe baza căruia dovedim că jertfa noastră de fiecare zi este una curată și autentică se constituie din însăși motivația care ne animă. Să crezi că se cere să te lovești sau să te rănești singur, ca să-i dovedești ceva lui Dumnezeu, aceasta este o aberație, o atitudine suicidară chiar! Dar că se cuvine a te lăsa răstignit de răutățile celor fărădelege pentru ca bunătatea lui Dumnezeu și numele lui Hristos să biruiască pretutindeni cerbicia lumii – aceasta este martiriu.
Nu-i de ajuns să ai râvnă, se cuvine a avea și pricepere!

Așadar, să nu smintim pe nimeni cu nepriceputa noastră râvnă !    

Lucian GRIGORE

Lumea Credintei

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.