Mantaua ne e plină de „gloanţe”, dar nu am murit
Share
Vom evita discuţiile „dure” cu oamenii nervoşi: doar îndurarea Mirelui şi calmul nostru îi va linişti. Nu îi vom ştrangula dacă vor uita să îşi achite datoriile: principiul iertării stă la baza creştinismului. Noi nu ne luptăm cu ei, ci pentru ei. Lupta noastră este împotriva duhurilor răutăţii, iar armele sunt spirituale. Tăria noastră este în Domnul (Efeseni 6, 10): ne vom îmbrăca cu armura lui Dumnezeu, ca să putem înfrunta uneltirile diavolului. Anxietatea lumii a fost vindecată pe Cruce: restul e lipsă de voinţă. Vom păşi încinşi cu adevărul (Efeseni 6, 14): vom stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău. Mai mult: suntem împuterniciţi din partea lui Hristos (2 Corinteni 5, 20). Secretul luptei: Fiţi cumpătaţi şi privegheaţi! (1 Petru 5, 8). Mâncare pentru trupul nostru mai puţină, nevoinţă sporită: Stăruiţi în rugăciune! (Coloseni 4, 2). Dar nu posomorâţi, nemulţumiţi sau hrăpăreţi: Fiţi mereu plini de bucurie! (1 Tesaloniceni 5, 17). Suferinţa pentru Grădina bucuriei „dă dreptul ” la dobândirea ei. Răbdarea în Hristos se referă la aşteptarea venirii Domnului şi la încercările prin care trec creştinii. Ce să facem: Nu încetaţi a face binele! (2 Tesaloniceni 2, 13). Nu uitaţi: credinţa e mult mai puternică decât momeala lumii (prin harul divin ne apropiem de Mire şi suntem dezbăraţi de pofte). Învingem, pentru că Sfânta Euharistie este dătătoare de viaţă pentru lume (Ioan 6, 33): „Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer şi dă viaţă lumii”.
Ne întoarcem la Sfânta Scriptură: singură Revelaţia ne răspunde la întrebări. Ce datorii avem? Să fim fii ai adevărului. Minciuna să fie departe de noi: lipsa adevărului e potrivnică unirii între creştini (Efeseni 4, 25). Cât priveşte pornirea spre mânie, trebuie stăpânită, înainte de a deveni o greşeală împotriva dragostei faţă de aproapele. Peste mânia noastră să nu apună soarele! Nu cedăm teren lui Veliar: din mânie se naşte ura, iar prin ură mincinos-vicleanul intră în inimă. Cel ce şterpelea, să nu mai fure, ci să muncească cinstit. Nu vom întrista Duhul divin: ura profanează templul (omul a devenit sanctuar). Cuvintele murdare nu ne caracterizează: ne luptăm să fim imitatori ai Neatinsului, precum nişte copii dragi. Suntem chemaţi la o desăvârşire necontenită, prin viaţă virtuoasă şi evitarea răului. Aşadar, vom fugi şi de destrăbălare, dar şi de iubirea de bani (omul avar rămâne idolatru). Vom psalmodia în inima noastră, pentru ca Edenul să debuteze dinlăuntrul nostru. Pliniu cel Tânăr are dreptate: noi, creştinii, avem obiceiul să ne adunăm pentru a cânta imne în cinstea lui Hristos-Dumnezeu, Cel ce ne curăţeşte inima de orice lucru rău. Începutul bucuriei noastre este Ierusalimul (Psalmi 136, 6). Viaţa ca un psalm al inimii smerite: Doamne, scoate din temniţă sufletul meu. Voi, tineri, binecuvântaţi pe Domnul! Pe prunci îi păzeşte Cel Vechi de Zile. Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ne auzi în necaz! Vom trăi, căci peste noi vor veni îndurările Tale (Psalmi 118, 62). Râvna casei Tale ne-a topit. Ne vom pune nădejdea în Tine, Doamne, din toată inima noastră. Inima umple-o de iubire, Tată ceresc! Plină o fă cu acea dragoste, pe care nici marea nu o poate stinge. Doamne, Tu înlături moartea pe vecie (Isaia 25, 6-8): de ce continuăm să facem rău înaintea ochilor Tăi?
Indiferent de bogăţia sau de sărăcia noastră, avem câte un înger păzitor: atunci de ce unii preferă garda de corp înarmată? Domnul Hristos nu a avut unde să-şi plece capul: atunci şi L-a plecat pe cruce! Simţim chemarea Golgotei? Asta este interogaţia propusă de către părintele Galeriu. Iar Noul Teolog Simeon, ne explică simţirea duhovnicească. Da, iubiţilor, harul ne scoate din platitudine. Auziţi ce frumoase cuvinte: „Eu îţi sunt inimii Tale de toate: tată, frate, mire, casă, haină, temelie”. Aţi recunoscut autorul? Aveţi dreptate, e Sf. Ioan Gură de Aur. Iubiţilor, dragostea învinge bogăţia, dar bogăţia nu poate învinge dragostea. O femeie lacomă a pustiit o peşteră plină de aur, dar şi-a uitat copilul acolo! Când vezi doar dolari, uiţi esenţialul. Daruri în timp de post pentru Mire: dragostea, buna înţelegere, bucuria şi lumina! Mai ales, aceste daruri să le oferim fraţilor Lui: un zâmbet, o încurajare, o pâine, o haină. Să nu postim fără tragere de inimă. Că dacă răsplata nu vine, nu e vina Cerului, ci a penitentului. Cuviosul Paisie Aghioritul ne aminteşte că un creştin trebuie să nu fie iubitor de bani şi să aibă dragoste, multă-multă dragoste. Cine îl va vădi pe un asemenea creştin de sminteală? Mantaua ne e plină de „gloanţe”, dar nu am murit. Semănăm cu viţelul legat în siguranţa şi tihna livezii: scoatem ţăruşul şi alergăm bezmetici, până ne sfâşie fiarele.
