O pescuire minunată: NESFINTII SFINTI
20 octombrie 2017
Share
Citesc Nesfinţii sfinţi, ai arhimandritului Tihon Şevkunov, absolvent în 1982 al Institutului de Cinematografie din Moscova şi intrat chiar atunci în mănăstire, ca frate, împreună cu alţi patru tineri.
„Cu un an în urmă toţi eram convinşi că în vremea noastră merg la mănăstire ori oamenii fanatici, ori oamenii disperaţi, neîmpliniţi în viaţă. Numai aceştia! Şi în plus, victimele iubirii neîmpărtăşite.”
Lectura acestei cărţi (480 de pagini, citite în cinci zile, fără să deschid televizorul, fără să accesez internetul, citindu-i-o si sotului meu, ca la trapeza, in putinul timp pe care il are cand mananca) mi-a schimbat, dacă nu viaţa, în orice caz atitudinea faţă de scris. Mi-am înţeles dintr-o dată harul ca patimă, pentru că în textele mele îi tot judec pe unul sau pe altul, dar pe mine mai deloc (aşa e publicistic! Fără conflict, fără reproşuri, fără o revărsare de mânie un eseu nu este interesant, nu?!).
Nesfinţii sfinţi este o galerie de portrete ale unor părinţi şi monahi, dar şi ale unor oameni aparent obişnuiţi. Cartea are chiar ceva cinematografic, prin uimitoarea legătură între imagine şi text: o punere elegantă în pagină, iar ilustraţia se bazează pe o tehnică a fotografiei, prelucrate în maniera gravurii lui Gustave Dore, folosind o multitudine a nuanţelor de cenuşiu, gradate cuantic.
Ai crede că în Nesfinţii sfinţi sunt numai personaje pozitive, pentru că, la părintele Tihon actul judecării aproapelui pur şi simplu nu există. Şi totuşi autorul te ajută să le înţelegi şi metehnele, căci nu se pot face portrete excluzându-le, dar aceste defecte nu sunt accentuate, ci cuvântul trece peste ele ca o mângâiere. Şi până la urmă ajungi să-i iubeşti pe toţi; aşa cum în viaţa mea, cu personajele mele, încă nu am reuşit.
Este oare o coincidenţă că exact în această perioadă am simţit nevoia să rostesc zilnic mica rugăciune a sfântului Efrem Sirul?!
Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor!
Deşi tema principală a cărţii este legătura omului cu Dumnezeu, iar stilul literar o încadrează în categoria jurnalului, cititorii celor şase tiraje în care s-a tipărit în Rusia (peste un milion de exemplare) au votat Nesfinţii sfinţi drept „cel mai bun roman” al anului 2012. Şi faptul acesta se petrece pe un tărâm peste care au trecut 70 de ani de ateism. Nu a existat, nu s-a putut scrie în acest spaţiu cultural, în anul 2012, un roman mai bun decât această carte, care pur şi simplu îţi schimbă tabieturile vieţii!
Câţi dintre cei care au ales-o, poate pentru frumuseţea ei literară, erau doar căldicei?
Câţi nici măcar nu credeau ca lumea?!
Dar ce bogată pescuire de suflete la Hristos a reuşit astfel, prin cuvânt literar şi prin talent duhovnicesc, părintele Tihon!
O carte exemplar tradusă pentru noi de Florentina Cristea, aparuta în editura Egumeniţa, 2013.
Elena Frandes
