Afundat in groapa patimilor, omul inghite pamantescul ca pe o otrava. Departe de lumina, devine pesimist. Postind, omul scutura pamantul de pe el, isi ridica privirea spre Tatal, isi curata inima de ura, de frica si de egoism. Postind, se debaraseaza de preocuparile inutile. Vrea sa faca viata altora mai frumoasa, nu pe a lui; a lui a predat-o in fata Crucii.
O picătură de post
6 martie 2011
Share
Niciodata un crestin care posteste nu a fost, nu este si nu va fi o problema, ci o solutie. Poate nu a citit multa teologie, dar a ajutat mereu pe cei nevoiasi. Un postitor se lupta cu fariseismul. Un postitor nu’i va spune fratelui sau nici o barfa si nici o vorba care nu este adevarata, nu este de folos si nu este utila. Postul ne smereste, amintindu-ne ca situatiile delicate ne ajuta sa ne transformam in diamante.
Postul ne echilibreaza: nu vedem o lume trista, plina doar de semafoare rosii. Ne deschide ochii, ne indeamna sa incetinim pentru a savura bucuria semafoarelor verzi din viata noastra. Postul nu este un scop in sine, nu postim de dragul postului, ci pentru a ne antrena vointa si a ne pregati cum se cuvine pentru Marea Intalnire.
Ateul blasfemiaza postul si credinta: o picatura din Ocean spune ca nu exista Ocean.
