LOADING

Type to search

Editoriale

Ocrotitoarea Moldovei are nevoie ea însăşi de ocrotire, la Vidin

Share

Revista Lumea Credinţei împreună cu Asociaţia ROST dema­rea­ză colecta de fonduri pentru reparaţia acoperişului bisericuţei din Vidin (Bulgaria) cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Suma necesară pentru refacerea acoperişului este de aproximativ 2.500 EURO (vezi Editorialul).
Banii se pot vira în contul Asociaţiei ROST, cu următoarea precizare: “Acoperiş biserică”.

Conturile sunt:
Asociaţia ROST
cont în Euro RO82 0000 0001 0736 3000
cont în Lei RO25 0000 0001 0736 3250,
deschise la Unicredit Tiriac Bank, Sucursala Drumul Taberei, Bucureşti

Noi sperăm ca în  luna octombrie, când este sărbătorit şi hramul ocrotitoarei Moldovei, să putem aduna această sumă. Dacă se va depăşi suma necesară (dă, Doamne!), banii vor fi direcţionaţi tot spre respectiva biserică din Vidin (care are multe trebuinţe, vezi articolul de la pagina 40). Momentul înmânării banilor adunaţi va fi consemnat la faţa locului în revista Lumea Credinţei. Aşadar, vom avea proba dărniciei noastre româneşti! Evident, dacă doriţi să vă înscrieţi pentru a participa la acest moment, putem organiza un pelerinaj de o zi, avându-l ca ghid chiar pe semnatarul articolului, dl Gheorghiţa Ciocioi.
Aşadar, curaj! Chiar putem face acest lucru împreună, pentru Cuvioasa noastră!

Lumea Credinţei şi ROST

 

 

 

Vezi si:

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *