Omul vrea să scape de toată mizeria care îl spurcă
Share
De Black Friday, Laurențiu Dumitru titrează: Mare evlavie la discount-uri, mall-urile își serbează astăzi hramul. Omul contemporan tinde să transforme mall-ul în catedrală, reinventând un hedonism întârziat (retardat). Normalitatea se deprinde în familie, nu este nimic complicat. Cu limită, cu discernământ, să nu iasă mingea în out.
Hristos ne oferă calitatea de oameni liberi, nobili, dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări. Viața este un rai, numai că noi nu vrem să știm asta. Dacă am vrea să știm, mâine s-ar întinde raiul peste toți. Creștinismul nu se confundă cu prostia. Nu se cuvine ca mireasa Cuvântului să fie stupidă. Numai echilibrul ne ferește de iadul numit turma dobitocească. Rău facem că nu citim Eliade. Am afla că sacrificiul este o constantă a istoriei și un imbold al omului.
Fiecare convertire este o revoluție personală, înfrângerea morții și îndreptarea spre sfințenie. Orice convertire este plină de bucurie, dar este precedată de suferință. Sufletul plin de amărăciune caută o salvare. Deoarece păcatul ne urmărește mereu, pocăința (începută în momentul convertirii) rămâne o îndatorire permanentă. Fără post adevărat, nu poți avea rezultate împotriva patimilor. Postul (abținerea, înfrânarea) este permanent. A purta crucea răbdării înseamnă a urca la înălțimea iubirii divine. Omul vrea să scape de toată mizeria care îl spurcă. Vrea o curățenie adevărată. Apropierea de mângâierea sfinților îi poate schimba sufletul.
Omul plin de mizerie nu intră în panică, ci se spală. Omul plin de mizerie este scârbit de propriul miros. Este plin de speranță, nu catastrofic. Este extrem de realist, nu utopic. Nu poate scăpa singur de murdărie. Are nevoie de Duhul curăției. Mizeria patimilor ne ține ostatici. Hristos plătește preț de răscumpărare pentru noi, că să nu mai fim ostatici de acum acolo, să nu mai mirosim a iad. Maica Siluana Vlad ne lămurește: Putem trăi curați într-o lume murdară, dacă ne păzim inima de gunoi. Este o mizerie țâșnită din poftele rele în gândurile murdare, în imaginarul nostru, de unde năvălesc în realitatea văzută. Mizeria trebuie ocolită. Nimeni nu calcă inenționat în mizeria câinelui. La fel trebuie ocolită și mizeria morală.
Toată mizeria să o aruncăm la tomberonul istoriei, să nu fim nostalgici după gunoi. Avem două robinete (ochii) care pot curăța (prin lacrimi de pocăință) mizeria sufletului. Cât de curați ne păstrăm tenișii și mașinile! De ce nu facem același efort și pentru suflet?! Să ne învățăm copiii să se păzească de toată mizeria pornografică! Cel care iubește mizeria este leneș, ar prefera să iubească curățenia, dar să curețe altul, el să nu facă nici un efort. Să ne curățăm urechile de mizerie, să nu mai auzim lucruri necuviincioase, ci să intrăm în atmosferă de psalm. Curățenia este fascinantă, dar și realizabilă. Facem curat, așteptăm Musafiri din altă Cetate.
Unii ziariști propagă scenarii alarmiste, catastrofale, inducând frică și deznădejde în sufletele multora. Mai bine ar îndemna la cumpătare și bunătate, decât să dea apă la moară egoismului și lăcomiei. Dacă se ia curentul o săptămână, aprindem candela.