LOADING

Type to search

Editoriale

Omul vrea să scape de toată mizeria care îl spurcă

Share

De Black Friday, Laurențiu Dumitru titrează: Mare evlavie la discount-uri, mall-urile își serbează astăzi hramul. Omul contemporan tinde să transforme mall-ul în catedrală, reinventând un hedonism întârziat (retardat). Normalitatea se deprinde în familie, nu este nimic complicat. Cu limită, cu discernământ, să nu iasă mingea în out.

Hristos ne oferă calitatea de oameni liberi, nobili, dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări. Viața este un rai, numai că noi nu vrem să știm asta. Dacă am vrea să știm, mâine s-ar întinde raiul peste toți. Creștinismul nu se confundă cu prostia. Nu se cuvine ca mireasa Cuvântului să fie stupidă. Numai echilibrul ne ferește de iadul numit turma dobitocească. Rău facem că nu citim Eliade. Am afla că sacrificiul este o constantă a istoriei și un imbold al omului.

 

Fiecare convertire este o revoluție personală, înfrângerea morții și îndreptarea spre sfințenie. Orice convertire este plină de bucurie, dar este precedată de suferință. Sufletul plin de amărăciune caută o salvare. Deoarece păcatul ne urmărește mereu, pocăința (începută în momentul convertirii) rămâne o îndatorire permanentă. Fără post adevărat, nu poți avea rezultate împotriva patimilor. Postul (abținerea, înfrânarea) este permanent. A purta crucea răbdării înseamnă a urca la înălțimea iubirii divine. Omul vrea să scape de toată mizeria care îl spurcă. Vrea o curățenie adevărată. Apropierea de mângâierea sfinților îi poate schimba sufletul.

Omul plin de mizerie nu intră în panică, ci se spală. Omul plin de mizerie este scârbit de propriul miros. Este plin de speranță, nu catastrofic. Este extrem de realist, nu utopic. Nu poate scăpa singur de murdărie. Are nevoie de Duhul curăției. Mizeria patimilor ne ține ostatici. Hristos plătește preț de răscumpărare pentru noi, că să nu mai fim ostatici de acum acolo, să nu mai mirosim a iad. Maica Siluana Vlad ne lămurește: Putem trăi curați într-o lume murdară, dacă ne păzim inima de gunoi. Este o mizerie țâșnită din poftele rele în gândurile murdare, în imaginarul nostru, de unde năvălesc în realitatea văzută. Mizeria trebuie ocolită. Nimeni nu calcă inenționat în mizeria câinelui. La fel trebuie ocolită și mizeria morală.

Toată mizeria să o aruncăm la tomberonul istoriei, să nu fim nostalgici după gunoi. Avem două robinete (ochii) care pot curăța (prin lacrimi de pocăință) mizeria sufletului. Cât de curați ne păstrăm tenișii și mașinile! De ce nu facem același efort și pentru suflet?! Să ne învățăm copiii să se păzească de toată mizeria pornografică! Cel care iubește mizeria este leneș, ar prefera să iubească curățenia, dar să curețe altul, el să nu facă nici un efort. Să ne curățăm urechile de mizerie, să nu mai auzim lucruri necuviincioase, ci să intrăm în atmosferă de psalm. Curățenia este fascinantă, dar și realizabilă. Facem curat, așteptăm Musafiri din altă Cetate.

Uneori, simțim trecutul și viitorul apăsând atât de tare de ambele părți, încât nu mai este loc pentru prezent. Prea multe îngrijorări ne sufocă. Omul contemporan pare că a greșit rugăciunea: Doamne, fă-mă bun, dar nu încă. Amânarea este boala de obște a omenirii, iar simptomele sunt indiferența și lipsa de generozitate.
Soluția este Hristos, singurul Vindecător, singurul Dăruitor al veșniciei.
Nimeni nu este vreodată sfânt fără suferință. Dar omul secolului acesta fuge de orice suferință, cât de mică, mai ales dacă este pentru a ajuta pe alții. Astfel pierde sfințenia, încercând să nu își ducă crucea. Fără testarea răbdării, nu vine recompensa harului. Fără consecvență, credința rămâne slabă, inactivă. Cu Dumnezeu ne întâlnim pe Golgota.
Există un singur mare rău în lume astăzi: Disperarea. Omul se bazează pe puterile lui și eșuează lamentabil de generații, refuzând să priceapă lecția divină. Hristos este nădejdea noastră, Cel ce alungă disperarea și ne vindecă de atașamentele dăunătoare. Fără Hristos, lumea ar fi un imens pustiu de sare și cenușă, scrie Mircea Vulcănescu.
Două lucruri nu pot fi într-un singur loc. Acolo unde îngrijești un trandafir, un ciulin nu poate crește.
Unul dintre lucrurile ciudate despre trăirea în lume este că doar din când în când cineva este destul de sigur că va trăi veșnic.

Unii ziariști propagă scenarii alarmiste, catastrofale, inducând frică și deznădejde în sufletele multora. Mai bine ar îndemna la cumpătare și bunătate, decât să dea apă la moară egoismului și lăcomiei. Dacă se ia curentul o săptămână, aprindem candela.

E greșit să nu ajutăm pe sărmani doar pentru că ei nu corespund criteriilor noastre. E greșit să ne hrănim mândria că ajutăm doar pe cei ce progresează. Hristos nu pune astfel de condiții. Unii nu ajută pentru că nu au găsit sărmanul perfect. Este o scuză lamentabilă de a rămâne neimplicați.
Omenirea a ajuns la multe saturații: de zahăr, de cofeină, de nicotină. E momentul unei treziri, a unei dezvățări, a unei resetări spirituale.
Știm ce să facem și ce să nu facem. La un moment dat, ni se va cere să facem ce nu ar trebui și să nu facem ce ar trebui. Ce facem? Ne asigurăm că știm corect, că nu greșim, că așa ar face și Iisus. Dar presiunea de a ne schimba continuă. Vom rămâne cu Iisus sau vom ceda lumii?
Nu ni se cere să facem lucrurile cu ușurință, ci cu sârguință.
Să fim de acord că nici un inginer nu ar proiecta o ușă care să fie trântită pentru a se închide corect. Ar fi doar varianta ușoară.
Este neclar de ce s-ar alia cineva cu vrăjmașul care îi hărțuiește, în loc să ceară ajutor Biruitorului. Când duduie prosperitatea economică și când bubuie boxele la petreceri, nu mai auzim toaca.

 

preot Marius Matei

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *