Patimile IPS Bartolomeu

Zilele trecute presa a reluat tema relaţiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) cu Securitatea. Au fost reîncălzite presupuneri de colaborare mai vechi în ceea ce-l priveşte pe IPS Bartolomeu Anania.

In cazul ierarhului de la Cluj nu există însă probe concludente! Da, după ieşirea din închisorile comuniste, călugărul Anania a fost obligat să se întâlnească cu unul din oamenii Securităţii. A existat o tentativă de recrutare pe care Anania a refuzat-o, dând două declaraţii semnate cu nume propriu, iar nu cu pseudonim (Apostol) – aşa cum i s-a cerut. In pofida multor momente în care personal nu am fost de acord cu poziţiile sale, am toate motivele să-i dau crezare ierarhului şi mărturisirilor acestuia publicate în impresionantul volum de amintiri (“Memorii”, Polirom, 2008). La fel s-a petrecut, de exemplu, cu Corneliu Coposu şi cu nenumăraţi alţi deţinuţi politici. Securiştii aveau însă sarcina de a recruta un anumit număr de oameni lunar – fapt pentru care recurgeau adesea şi la parşivenia de a rescrie ei declaraţiile şi de a acorda nume conspirative acolo unde recrutarea nu avusese loc în fapt. Se cunosc cazuri suficiente în studiile decente apărute până azi. Apoi, Bartolomeu Anania nu are dosar de informator, nu există cunoscutul angajament etc. – cum ar fi fost cazul dacă ar fi fost recrutat. Situaţia nu se compară, de pildă, cu cea a mult mai tânărului IPS Teodosie, care a şi recunoscut de altfel că a turnat (şi încă “din patriotism”!), fără să fi făcut vreodată vreo zi de închisoare. Aceeaşi lipsă de nuanţe în ceea ce priveşte ajungerea lui Bartolomeu Anania ca misionar în SUA. Printr-un concurs de împrejurări, acesta s-a bucurat de o relaţie privilegiată cu Patriarhul Iustinian Marina, care l-a protejat cât a putut, inclusiv prin trimiterea în SUA. Astfel se explică şi faptul că, ajungând din nou în ţară, Securitatea nu l-a mai lăsat să plece îndărăt. Dacă ar fi fost omul Securităţii, era trimis în repetate rânduri aşa cum s-a petrecut – dau un alt exemplu penibil – cu IPS Pimen. Aceeaşi poveste în privinţa reeducării de la Aiud: vlădica de mai târziu are câţiva duşmani (de pildă, Grigore Caraza) care au lansat versiuni neadevărate ale celor petrecute acolo – fapt uşor demontabil prin mărturiile altor foşti deţinuţi.

Personal, am avut totdeauna o poziţie nuanţată faţă de problematicile BOR. Eu însumi continui să-mi pun oarece întrebări referitoare la IPS Bartolomeu. Amplasarea în context ori simţul nuanţei lipsesc din păcate în presa hei-rupistă, cu atât mai apăsat vizavi de subiectele religioase. Unii o fac din neştiinţă, alţii din neputinţă, inclusiv intelectuală şi spirituală. Alţii, deloc puţini, din rea-voinţă.

Iată încă un prilej ca această imensă mizerie legată de relaţia ierarhilor BOR cu Securitatea să fie tranşată definitiv printr-o deconspirare totală! Din păcate, Sf. Sinod refuză şi azi această poziţie bărbătească şi profund creştină…