LOADING

Type to search

Pelerin în Anglia

Editoriale

Pelerin în Anglia

Share

La invitația finilor noștri, Paul și Adina, ne-am reîntors în insula britanică, după doi ani de la precedenta vizită. Am remarcat lipsa de preocupare religioasă a englezilor. Duminică dimineață este liturghie doar pentru imigranții polonezi, portughezi sau români. Restul sunt preocupați de fotbal și curse de cai. Multe biserici anglicane sunt părăsite, ca altarele de piatră de la Sarmizegetusa.

Diaspora este singura strană care amintește de frumusețea psalmilor și de liniștea euharistică. Ateismul este atât de înrădăcinat în sufletul britanic, încât tot ceea ce simt este un gol în stomac. Am fost în multe librării și biblioteci publice și am constatat la fața locului cât de mic este raionul de carte religioasă. Totuși, poți găsi Toma de Kempis sau Sfântul Augustin. Nimic ortodox, ca și cum Estul a dispărut odată cu Cernobyl-Pribeat. Mult zen și foarte mult ateism. La standul de religie, nouăzeci la sută sunt cărți antireligioase. Alain de Botton, cu al său manual pentru atei, este omniprezent.

Am stat la biblioteca din Swindon, Wiltshere o zi întreagă și nici măcar o singură persoană nu a venit spre cărțile religioase, nici din greșeală. E clar, cum zice un agnostic, Europa a rămas catolică, fără să mai fie creștină. Iată unde au dus Renașterea, Reforma și Voltaire la un loc. Nu mă simt acasă deloc, chit că gazdele sunt extrem de prietenoase. Singurul adăpost unde am putut respira a fost biserica românească din Bristol, unde am simțit aceeași emoție și aceeași uimire ca la Neamț sau ca la Mar Saba.

Am citit mai multe cărți agnostice/ateiste ca niciodată și cred că acesta este cel mai mare avantaj al acestui pelerinaj inedit. Multe cărți editate de Oxford sau Edinburgh, de negăsit la noi. Am fost șocat de virulența stilului, chit că de două decenii sunt familiarizat cu literatura de gen.

Am fost supărat să văd pseudo-catehisme, ca de exemplu Impactul Bibliei, scris de Stephen Miller. Catehezele acestea nu trezesc decât îndoială și necredință, deci, nu sunt cateheze, ci înșiruiri de sloganuri new-agiste. Astfel, copiii sunt învățați că Biserica a făcut doar abuzuri, că îngerii nu mai cântă, că numai Biserica este de vină pentru neabolirea sclaviei vreme de sute de ani. Nici o mențiune despre ortodoxie, doar despre religia din Hawaii sau Japonia.

Accentul cade pe încreștinarea forțată a coloniilor spaniole și pe presupusul masacru asupra incașilor Atahualpa. Se repetă obsesiv ideea că toate religiile sunt superstiții, părăsite de oamenii de știință, la îndemnul noilor sfinți Spencer, Spinoza, Schopenhauer sau Russell.

Tom Wright scrie că mântuirea este o favoare pe care Dumnezeu o face omului, dar omul nu dorește acest privilegiu. Omul contemporan nu mai crede în relatarea biblică despre creație, potop și viață veșnică. Am găsit și un apologet al creștinismului, Chris Hedges. Acest curajos profesor scrie că ateii îi acuză pe creștini de fundamentalism, dar ei au devenit mai fanatici decât cei acuzați. Calomniile la adresa creștinilor sunt fără precedent.

Etichetările forțate, de genul Toți cei religioși sunt teroriști, nu au cum să mai țină mult.

God nu poate fi înlocuit cu Gucci

Nici o iluzie nu rezista in timp. Philip Yancey are dreptate: Daca nu privești atent, nu Îl poți vedea. Kenneth Bailey este și mai optimist: Victoria este a lui Dumnezeu, superficialii nu au nici o șansă.

Adrian Hastings crede că creștinii au o singura preocupare, aceea de a se lupta cu ereticii si – tocmai în Dicționarul Oxford – cade în capcana predecesorilor săi, scriind că a fi ortodox înseamnă a fi fundamentalist, neliberal, deci periculos.

Același profesor din ghetoul academic infestează generații de inocenți, dând definiții eronate, precum cea a verbului a crede, care – in opinia lui – nu presupune aderarea la un crez.

Richard Holloway ne îndeamnă să nu ne descurajăm, ci sa începem sa împachetăm pentru pelerinajul la capătul căruia Îl vom întâlni pe Dumnezeu. Cartea lui a fost însă împrumutată doar de trei ori în ultimii cincisprezece ani.

Alister McGrath, al cărui volum l-am procurat și online, crede că noul ateism a erupt cu violența in 2006 și lava sa încă este incadescenta. Profesorul londonez enumera creierele acestei mișcări, prezentandu-le erorile de rațiune și logică. Incepe cu Sam Harris, deoarece acesta pledează pentru dreptul societății de a folosi violenta pentru a se asigura că valorile religioase nu sunt promovate. Este ceea ce au făcut Gestapoul și KGB-ul.

Ateii urla că religia generează ura, dar iată că și ateismul instiga la ură și la violenta împotriva unei minorități religioase. Richard Dawkins cheama la o cruciadă împotriva cruciaților. Nici macar nu e original, este un plagiator al lui Spinoza.

Ateul Daniel Dennett nu își explică – in mândria lui – de ce prima sa carte nu a fost citită și pusa in practica de toți oamenii. El se laudă că va deveni celebru, deoarece va rupe vraja, asemeni lui Comte, Newton sau Kant.

Anxiosul Christopher Hitchens repeta că religia este rea și că Dumnezeu nu e mare, refulări demonice ale omului pătimaș. Limita bunului simt s-a depășit în 2010 la Oxford, când ateii anticlericalisti au atins culmea ridicolului prin atacuri la persoana și limbaj de mahala asupra unui cleric activ.

Revenind la McGrath, acesta recunoaște că ateismul in care s-a născut este depășit, aduce doar suferință și depresie, concurenta oarbă și lux exterior, așa că l-a părăsit, ca și G.K. Chesterton sau C.S. Lewis. Toți cei trei neofiți au fost dezamăgiți de indolenta incoerenta a agnosticismului, de lipsa de solidaritate și de individualismul sinucigaș: Umanismul ar trebui să își caute alt nume.

Un flatlander nu poate vizualiza cum arata un Skylander

Hristos nu poate fi eliminat din lume, oricât și-ar dori un filosof sau altul.  Cei ce nu cred că există suflet se comporta de parca le-ar lipsi. Nici vorbă de iluminare, doar partea intunecata a fiintei umane a ieșit la iveala. Măcar Spinoza recunoștea că este un fan al celuilalt.

Ateii mereu ii acuza pe creștini de razboaiele medievale, dar stiinta ateilor a ucis în o sută de ani mai mult decât au pierit în conflictele din doua milenii la un loc.

15:57 Tinerii se uită la cărți ca la tăblița votiva de la Biertan sau ca la un codex in sanscrita. Majoritatea pleacă după o vizită mai scurta de un minut. Perplecsi, realizează că nu aici voiau să ajungă. S-au rătăcit în labirintul vieții și nu are cine sa ii ghideze. Daca standul religios s-ar desființa de tot, nimeni nu ar remarca. Aglomerația e mereu in alta parte.

 

 

 

Marius Matei

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *