LOADING

Type to search

Editoriale

Pentru ce (mai) suntem ortodocşi?

Share

Se dedică polemistului Ioan Alexandru Mizgan, preot ortodox ardelean.

Recent, am avut o dispută amicală cu vrednicul preot Mizgan de la Oradea. În esenţă, părintele avea o privire asumat ortodoxă, ca şi cum lumea ar fi (sau ar fi trebuit să fie) pridvorul unei imense biserici răsăritene, pe când eu mergeam pe linia integratoare (dar nu integristă) a Ortodoxiei, cu accentul pus pe libertatea fiecăruia de a se exprima conform crezului şi tradiţiei sale. Ei, şi de aici a izbucnit un adevărat război de idei şi principii! Cu atât mai mult cu cât discuţia se purta chiar în ziua atacului de la Paris asupra redacţiei Charlie Hebdo… În focul „luptei” noastre, dragul părinte a exclamat cu năduf: „Şi atunci, dacă nu suntem centrul lumii spirituale actuale şi matca civilizaţiilor europene – de la daci citire  –, de ce mai suntem ortodocşi?!”. Întrebarea a căzut abrupt între noi şi s‑a făcut o linişte totală. „Bună întrebare”, am spus, „voi scrie despre asta”.

Dragă părinte Mizgan, dragi prieteni, am fost şi rămânem ortodocşi. Şi asta pentru simplul fapt că în ADN ‑ul nostru se regăsesc din plin aromele credinţei răsăritene. Aromele, da, aţi citit bine. Aromele acestea reprezintă tot: mirul vărsat de o prostituată pe picioarele Mântuitorului,  sudoarea Domnului cărându‑Şi Crucea pe uliţele Ierusalimului, sângele martirilor din perioada iconoclastă, respiraţia arsă de sete a anahoreţilor orientali, vopselurile vegetale ale iconarilor din Balcani, răşina bârnelor de brad din bisericile întinderilor somnolente ale Rusiei, tămâia insulelor greceşti, smirna din catacombele Egiptului, cerneala copiştilor din lavrele Bucovinei, piatra proaspăt spartă a cioplitorilor sârbi, aburul viu din potirul euharistic… Toate sunt VIA ŢĂ! Nu au preţ, nu au valoare pământească, nu au echivalent în bani. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El”, zice Psalmistul. De ce nu l‑am crede?

Ei bine, nici o altă credinţă nu învăluie omul, încă de la naştere, într‑un asemenea culcuş senzorial. Pe de altă parte, schimbând registrul, nici o altă credinţă nu‑i arată omului, pas cu pas, drumul spre veşnicie. Descrierea călătoriei este amănunţită şi la îndemâna oricui; în rai, locurile nu s‑au ocupat şi nici nu sunt contra cost, iar şansa mântuirii – intactă.

Aşadar, bine aici, bine dincolo. Unde să mă duc, unde să mă mut? Iar dacă ceilalţi nu vor vrea la noi, nu‑i putem obliga. La ortodocşi, mântuirea nu se face prin rug, nici prin jihad. Ci prin arome…

Răzvan Bucuroiu

1 Comment

  1. iodan 15 februarie 2020

    De-ar lua aminte zeloșii critici ai Sinodului din Creta…!

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *