Performanţa cinematografică a iubirii de vrăjmaş

De neînvăţat este iubirea duşmanului, această ultimă formă în care inima se poate desăvârşi. Nu m-am confruntat niciodată cu un adevărat duşman, care să-şi înfigă repetat stiletul în inima mea, strigându-mi: mori! mori! nu mai mori odată?! Pentru că nimeni, în afară de Hristos, nu poate porunci inimii mele. Iar porunca Lui a fost întotdeauna de viaţă.
Dacă aş fi acceptat că ea, fetiţa care mă repede cu vorbe şi glas aspru, ca de bărbat, este duşmanul meu, aş fi încetat s-o iubesc tocmai când avea mai multă nevoie, când mama ei se pregătea să o lepede iarăşi, oferind altcuiva tutela, deşi numai de un an se întorsese la ea.
Copilul, atât de iubitor cândva, se transformase într-o sălbăticiune ţepoasă: obrăznicie obstinată, răspuns jignitor la orice ofertă de ajutor într-ale vieţii sau educaţiei, nevoia de a comanda tuturor (ea, copilul), judecându-i pe cei care o creşteau, după logica aberantă a unui tată care o manipula de la distanţă, prin telefon, fără să-i pese de fapt de ea, organizându-i întâlniri cu partenerii săi pasionali, doar în limita intereselor lui, chiar dacă ea avea teză şi ar fi stat acasă ca să înveţe:
-De ce te laşi chinuită atât? nu e nevoie să termini şcoala, te impresariez eu, îi propunea el jovial.
O convingea că este ultragiată tocmai de cei care o cresc şi o incita pe fetiţă la o permanentă atitudine de conflict, fiindcă la un moment dat el, cel cu puteri nebănuite (îi pretindea copilului să-l numească Voieevod şi să i se închine), va veni şi o va salva, împreună cu un domn care era mereu altul, dar străbăteau împreună molurile într-o stare de sărbătoare continuă, ca să se cunoască: prietenul să admire frumuseţea fetiţei, iar ea să profite cerând tot felul de chestii scumpe şi nefolositoare.
Şi vor pleca împreună în străinătate, promitea tatăl, dar fetiţa trebuia să nu spună la nimeni (o va suna el cu zece minute înainte), pentru că numai el, care avea dreptul s-o vadă de două ori pe lună, dar adesea lăsa să treacă o întreagă vacanţă fără a o căuta,  d o a r  el  o  î n ţ e l e g e a.
Proba de iubirea vrăjmaşului este foarte grea, nu numai pentru tine, pentru orgoliul tău (căci eşti mereu atacat, ofensat, nedreptăţit), ci chiar şi pentru Îngerul care trebuie să ţi-o compună. Cel mai simplu este să fie un om iubit care te răneşte mereu şi astfel, ajunge să fie perceput ca vrăjmaş. Dar şi cu acesta este o problemă. Fiindcă suferi prea mult, ca să te protejezi, ţi-l smulgi până la urmă din suflet, îl eviţi şi uiţi că l-ai iubit, aşadar absenţa vechiului sentiment nu exprimă îndeajuns iubirea unui vrăjmaş. Este doar simpla radiere a unui chip din viaţa ta.
Iartă-mă, Doamne, că m-am crezut în stare să dau proba iubirii vrăjmaşului, când era vorba doar de iertarea aproapelui, transformat pentru o clipă, prin lentilele deformante ale satanei, în duşman.
Este nevoie să fie aleasă, pentru această încercare duhovnicească, o făptură pe care nu o poţi părăsi, fetiţa autistă, vindecată prin mila Domnului şi smulsă, puţin câte puţin retardului şcolar. Oricât te-ar jigni acest copil, nu-l poţi rupe de la sufletul tău, nu-l poţi pedepsi, nu-l poţi trimite la internat. Este duşmanul pe care trebuie să-l iubeşti necondiţionat, fără să ceri Domnului pedepsirea ei. Răspunsul corect, îngeresc la această probă este să continui să iubeşti un suflet, chiar după ce ştii, fără nici un dubiu, că îţi este vrăjmaş. Nu pe el trebuie să-l uiţi, ci ofensa pe care ţi-o aduce precum respiră: prin gesturi, prin voce, prin trădări, ca o ploaie de bice pe drumul Calvarului. Ca să poţi suporta, este nevoie să ceri Domnului  p u t e r e a  h a r i c ă  a   d e t a ş ă r i i  d e  s u f e r i n ţ e l e   t a l e.
Rămâi ataşat doar de El, de dragostea Sa. Este atât de mare, încât consolează toate respingerile şi neiubirile omeneşti.
Schema sugerată de Înger este următoarea: eşti lovit, iar tu ierţi, uiţi şi iubeşti. Cu cât timpii între aceste verbe se scurtează, performanţa omenesc-îngerească este mai bună. Şi astfel, iubirea de vrăjmaş devine aproape continuă, ca secvenţele unui film, rulate rapid. De asta cerea Domnul să iertăm zilnic de 77 de ori câte 7.
Ca să obţinem performanţa cinematografică a iubirii de vrăjmaş.

Elena Frandeş

id33_xximages
Elena Frandes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.