Portretul unui Inger taumaturg

Este vorba de Ingerul-prieten pe care s-a întâmplat să-l aud înainte de a muri.
Intelectul său ştie arta cuvântului, tehnica vindecării prin atingere, are practica înţelepciunii, arta apărării personale, rezonanţa de contemplaţie cu natura. Citeşte orice fiinţă pe care i se opreşte privirea.
De la o vreme, după ce am conversat cu el în răscruci, (cele din care m-a salvat, pentru că încă nu-mi venise vremea), Îngerul a început să aducă în interiorul meu, ca într-un spital de campanie, orice suflet pe care soarta sau boala sau ceilalţi l-au rănit peste măsură. Şi începea un consult foarte serios.
Mai întâi îi prelua durerile în corpul său, în corpul meu. Nu era confortabil, dar îi eram prea obligată, ca să-l pot refuza. Adesea, am depresii care nu sunt ale mele sau simt împuşcături în inimă când trei băieţi frumoşi de la Buzău, sunt ţintiţi de aproape, într-o tabără din Avganistan. Zilele trecute, Îngerul a rânduit o transfuzie, din energia mea vitală, până aproape m-am prăbuşit, pe scările de la metrou.
-Pentru cine îmi ceri atât de mult, nu vezi că nu mai am de unde?!
-Nici mamele lor nu mai au, dar emoragia e prea mare, l-am auzit şoptind, pe când nici nu ştiam cine sunt, dragii de ei. Închipuie-ţi că sunt ai tăi, că i-ai născut chiar tu, a mai insistat Îngerul, apoi mi-a dat drumul, ştergând un cuvânt de pe lista cea bogată a păcatelor mele…
Am aflat abia mai târziu, când am citit în jurnale. Privindu-le chipurile, i-am recunoscut: erau ai mei. Dar câte mame trebuie să fi simţit, în aceeaşi clipă cu mine, stiletul de argint al Îngerului taumaturg!
Era, de parcă ne-am fi aflat toate în acelaşi spital şi totuşi răspândite prin oraşe de şes sau de munte ale aceluiaşi tărâm de rugăciune. Ne-am pierdut cunoştinţa deodată, pe unde s-a nimenit să ne găsească ceasul în care ne-a strigat Îngerul, să-l ajutăm, cu iubirea noastră de fii. Şi ele, ca şi mine, au donat fără să ştie, din viaţa lor, pentru băieţii împuşcaţi fără vină, pentru pruncii noştri nenăscuţi…
Cu o asemenea slăbiciune în trup, sora mea, nu te duce la doctori, căci nu-ţi vor putea pune vreun diagnostic, cu înţeles în lumea asta. Tu eşti de ajutor în spitalul unui Înger taumaturg, bucură-te! Aşa-i că a doua zi n-ai mai avut nimic? De ce să fi aruncat banii pe pilule nesănătoase?!
Iubirea, rugăciunea, ierburile câmpului, cu ele te poţi lecui, dacă ai prieten un Înger taumaturg. Uneori, acesta îmbracă chiar halatul alb al unui doctor de pe pământ şi dai peste el într-un cabinet umil, ca al sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Luca al Crimeii cel sfânt… Spre deosebire de medicii pasionaţi din vremea noastră, Îngerul taumaturg nu aleargă, nu se tulbură, îşi păstrează mereu starea înţeleaptă. Mintea lui are decizii simple, de o precizie chirurgicală.
Ştiu, creionarea unui portret ar mai pretinde nişte trăsături, dar cum să descriu chipul unui Înger, când eu nu pot să-mi folosesc vederea pentru asta, îl simt doar prin conturul difuz de puţină lumină, agonisită de trupul meu. Atât cât este, acest simţ îmi permite să spun că Îngerul meu taumaturg aduce cu sfântul Nectarie de la Eghina, cu sfântul Paisie Aghioritul, cu sfântul Calinic de la Cernica, ba chiar cu Sfântul Efrem cel Nou. Ca şi ei, Îngerul taumaturg se ocupă nu numai de urgenţe, ci şi de bolile noastre cronice.
Le priveşte culoarea, duhorile, palpitul şi le spune simplu: tu nu eşti de-aici, iar cea-numită pleacă. Celor rămase le ascultă disonanţele şi le ridică în faţa orchestrei:
-Hai, cântă singură!
Dar bolile nu pot decât să ragă, să scuipe, să tuşească.
-Tu nu eşti din sufletul acesta! Cum ai ajuns aici, cui ai plătit să intri? Gata, e curat, putem cânta mai departe Imnul de slavă Celui Preaînalt, spune Îngerul. Şi ridică bagheta.

Elena Frandeş

sursa foto: www.pixabay.com